Liberalii din Sinandrei, sustinatori ai ilegalitatilor

La nivel naţional sau în Timişoara, liberalii se declară mari campioni ai legalităţii şi duşmani de moarte ai corupţiei, nu acelaşi lucru se poate spune despre colegii lor din teritoriu. Caz concret, la doar o aruncătură de băţ de Timişoara, în comuna Sînandrei.

La Sînandrei, consilierii PNL au susţinut, până la a recurge la ameninţări, o construcţie ridicată ilegal. Astfel, în ultima şedinţă de consiliu local a fost introdusă o solicitare pentru un aviz de declarare de interes local a unei lucrări de racordare la energie electrică a unui adăpost de animale. Solicitarea a fost aprig susţinută de cei doi consilieri locali PNL Gheorghe Duma şi Viorel Apenciuc, primul fiind si fost primar al comunei. Cei doi l-au invitat la şedinţă pe tatăl celui care a solicitat avizul, Adrian Bumbar. Cei trei i-au ameninţat pe ceilalţi consilieri locali, dar şi pe angajaţii primăriei, în momentul în care au fost anunţaţi că pentru o astfel de lucrare este necesară o autorizatie de construcţie data de primar, nu un aviz al consiliului local. De asemenea, interesul local se stabileşte prin Legea exproprierilor şi presupune o întreagă procedură prealabilă. Mai mult, acesta se acorda doar pentru lucrări de utilităţi publice: canalizare, gaz, apă etc. Declararea unei lucrări de interes local conduce la scutirea de plata unor taxe. Aceste aspecte nu i-au deranjat însă pe consilierii liberali, care, potrivit unor declaraţii, au incitat la violenţă în timpul şedinţei. Surpriza a venit însă în momentul în care consilierii au fost anunţaţi că aşa-zisul adăpost de animale pentru care a fost solicitat avizul a fost construit ilegal! Autorizaţia de construcţie nu ar fi putut fi obţinută, deoarece sunt necesare mai multe avize, de la Agenţia de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică etc. Or, prin obtinerea avizului solicitat de liberali din partea Consiliului Local Sînandrei, imobilul respectiv ar fi obţinut un fel de statut de semi-ilegalitate. Pe de altă parte, o asemenea solicitare pentru o fermă ilegală este o fapta contravenţională potrivit legii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

hey a spus: (iulie 8th, 2011 at 09:43 )

„ai” ilegalitatilor.

error a spus: (iulie 8th, 2011 at 10:02 )

sa vedem in cat timp citeste redactia commentul … deci omul a facut o corectura !! „ai” ilegalitatilor!!

apencioc a spus: (iulie 8th, 2011 at 12:03 )

Bumbar cel mai mare bandit din Sanandrei.

El Kiddo a spus: (septembrie 7th, 2011 at 17:08 )

Bumbarule, se strage latzul, asa este? Gunoi stradal!

john a spus: (ianuarie 7th, 2013 at 20:23 )

Intelegem ca dl.Bumbaru are m-ai multe probleme dar daca comuna aceasta ar avea mai multi intreprinzatori , ca dl.Bumbaru , probabil ca Sanandreiul s-ar ridica un pic din mocirla unde a fost adus de primarii excrocii – DEMEA si DUMA .
Cetatenii din comuna asteapta ca dl. primar COMAN sa faca ceva pentru locuitorii acestei comune … si al vara ii vom intreba si pe consilieri si pe primar – ce au facut .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.