Nervi pe Calea Sagului, proaspat asfaltata: se lucreaza din nou la intersectia cu Rebreanu / FOTO

Sunt din nou nervi întinși la maximum pentru șoferi pe Calea Șagului. Pe artera a cărei asfaltare s-a încheiat acum câteva săptămâni se lucrează din nou, la intersecția cu Bd. Rebreanu. De vină ar fi un cămin de apă aflat sub cota șoselei.

Trei luni a durat asfaltarea, peste vară, a Căii Șagului, una dintre cele mai circulate șosele din Timișoara. S-a lucrat pe porțiuni, s-a stat multă vreme cu tronsoane întregi pe care asfaltul fusese frezat, dar, la final, rezultatul a fost unul care a mulțumit atât șoferii, cât și administrația locală. În cele din urmă, s-a făcut și marcajele și au fost montați și deja faimoșii „ochi de pisică”. Primarul Nicolae Robu a lăudat de mai multe ori în ultima lună calitatea lucrării și felul în care arată acum Calea Șagului. Joi dimineață însă… surpriză! Intersecția cu Bd. Rebreanu a fost decopertată, iar în mijlocul ei a apărut o „capră” de semnalizare, care îi avertizează pe șoferi să ocolească. Circulația este dată peste cap în toate sensurile, iar cozile de mașini ajung, în anumite momente, în funcție de trafic, până la intersecția cu str. Ana Ipătescu, respectiv spre sensul giratoriu din Piața Iuliu Maniu. În zonă nu se află niciun muncitor: aceștia urmează să apară doar la noapte! „Se repară carosabilul în intersecția Calea Șagului – Bd. Rebreanu. A existat o problemă cu un cămin de apă al Aquatim, care era sub cotă, și trebuie remediat. S-a lucrat în noaptea de miercuri spre joi și se va lucra și în noaptea de joi spre vineri”, au declarat, pentru deBanat.ro, reprezentanții PMT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Emil a spus: (octombrie 26th, 2017 at 12:13 )

Și domniile lor, cei care au coordonat lucrarea de asfaltare, n-au știut chestia asta cu nepotrivirea căminului de apă? De ce n-a fost convocat și Aquatimul când s-a pregătit asfaltarea Căii Șagului? Acum asfaltul (pe vreme instabilă) va fi iară peticit în bătaie de joc, „lipitură” care nu va ține nici până-n primăvară și ne întarcem de unde-am plecat, pentru că la Primărie este haos și serviciile nu se coordonează în acținile din oraș, nici nu comunică între ele. Asta se datorează șefimii de acolo, alcătuită din oameni incompetenți, nepricepuți, în frunte cu Lae Robu, „care-i și întrece”.Evident, în maxim 6 luni Calea Șagului va reveni la starea dezastruoasă de dinainte de reabiltare, operațiune care a costat o grămadă de bani. Și nu Robu plătește, plătim tot noi, prin impozitele locale tot mai mari și cheltuite cu nesăbuință de acest „imigrant” din Bogsig. Alegeți-l din nou, că-i tare „bun”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să impresioneze, în timp ce Politehnica a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon. În C7, Ghiroda a obţinut o victorie preţioasă la Filiaşi, 3-1, care o ţine pe prima poziţie. Razvan Trandu, Dragoş Coroiu şi Ion Vasluian au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto
Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia
Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și porțiunea care traversează Timișoara, sunt demarate, deocamdată pe un singur lot dintre cele patru, Lugoj – Timișoara Est. Pentru alte două loturi, inclusiv cel timișorean, au fost emise autorizațiile de construire. Primul șantier de pe tronsonul Caransebeș – Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara
Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, acestora fiindu-le interzise candidaturile. Ei vor fi înlocuiţi chiar de… fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu. Şi la Recaş şi la Şandra, sunt candidaţi comuni PSD-PNL. Modelul Piedone de-a lăsa primăria moştenire prinde prozeliţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor
Nici nu prea a apucat să transpire. Timişoreanul Flavius Biea a obținut o victorie clară prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4. Prima rundă a fost echilibrată, apoi a doua dominată de român, iar columbianul s-a retras după două runde, acuzând o accidentare la braţ. Aşadar, KO tehnic şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea, victorie uşoară la gala de la Timişoara
Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Top