Agitaţie mare în Ciarda Roşie, acolo unde cele două divizionare B din oraş, Ripensia şi Politehnica şi-au reluat duelurile directe, începute în urmă cu trei sezoane în liga a IV-a. Atunci, alb-violeţii se impuneau în campionat cu 2-1 şi 6-2, iar tradiţia s-a respectat şi de această dată, Politehnica învingând după un meci frumos cu 2-0 (1-0).

Jucat pe un stadion prea mic pentru orgolii atât de mari, meciul şi-a meritat denumirea de derby, pentru că ambele combatante au încercat să evolueze la nivelul aşteptărilor. Per total, a ieşit un spectacol fotbalistic la care au contribuit în egală măsură ambele echipe, dar şi spectatorii, şi fanii. Echipa mai solidă şi mai experimentată a fost astăzi şi mai bună, Politehnica impunându-se cu 2-0, după golurile marcate de Taub – super şut de la aproape 30 de metri, minutul 26 şi Krausz – gol cu capul după o centrare a lui Sorescu, minututul 64. În afara celor două reuşite ambele echipe şi-au creat multe posibilităţi de a înscrie, Ripensia meritând probabil golul de onoare, gazdele având şi o bară. Una peste alta, un meci bun pentru a liga secundă şi o câştigătoare merituoasă. În ultima etapă a campionatului, alb-violeţii joacă acasă cu ASA Tg. Mureş, în timp ce Ripensia merge pe terenul Miroslavei.
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
ne pare rau, n-am vrut sa va stricam weekendu’ , da’ ce sa faci?
N-ati spus voi ca inclusiv la Ripensia veti avea 5 etape usoare?La final,va atingeti obiectivul,locurile 5-10.La anul e mai greu,se pare ca cei 2% nu mai vin,dar voi oricum n-aveti treaba cu performanta,sa moara capra vecinului si basta.
nu stiu daca noi vom muri sau nu de drum lung, dar voi sigur muriti de grija noastra.
Vorbesti de pe tarla,sau de pe damb,cine fras va are grija,noi si daca murim in iarna asta voi oricum veti capitula,oricum calculezi si socotesti voi chiar n-aveti nici o sansa,noi s-ar putea,cu legea care se pare ca va iesi in curand dar nu e sigur,pt voi oricum totul e distractie,baute,remorci,pliculete,deci liga a3a e ideala pt cei fara patroni.
Astea ni le tot strigati de cand jucam in liga a 5-a …mai schimbati si voi placa un pic.Ati avut un morcov acolo atunci cand am promovat in liga a 2-a si voi ati retrogradat mizerabil, dar v-ati rezolvat locul prin mismasuri si mita.
Daca zici ca nu ne porti grija, cine te pune sa comentezi la stirile despre ASU Politehnica?
de cenzurat,cel mai securizat ziar din timis
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
- Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
- Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
- Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
- ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
- Cu opt zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Dominic Fritz vorbeşte despre procesul de digitalizare a Primăriei Timişoara
- Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
- SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei

Administratie
Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Citeşte tot articolul

Politica
Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Citeşte tot articolul

Sport
Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Citeşte tot articolul

Social
Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei
Citeşte tot articolul
La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
Sănatate
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Timp liber și cultură
Ciclobanat și Festivalul Produs în Banat: O zi dedicată mișcării, tradițiilor și comunității autentice
Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Timișenii, așteptați la o tură cu bicicleta la Kikinda în Săptămâna Europeană a Mobilității
În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Astăzi începe “vizita” lui Picasso la Timişoara, la invitaţia Art Encounters
Cel mai important festival de film din România revine la Timișoara pentru patru zile. TIFF Timișoara îşi deschide joi porţile
Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Economic
Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni






































Comentarii prin facebook