Eugen Dogariu, domnii Diaconu, Simonis, Pau, madam Gavrilita? E totul OK?

Parlamentarii PSD, alegătorii și simpatizanții acestui grup politic organizat au două variante de încadrare a logicii și conștinței dumnealor. Prima, cea mai des vorbită, e cea că acest partid este un partid care protejează infractorii tocmai pentru că o sumedenie de decidenți ai lor sunt pe cale să ajungă pe mâna instanțelor de judecată. Dar nu despre aceasta aș vrea să vorbim. Despre asta tot scriem de când PSD s-a pregătit să încalece justiția. Aș vrea să nu-i jignesc pe parlamentarii de Timiș, Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau și Bianca Gavriliță*, spunându-le că sunt complicii hoților, dacă nu chiar ei niște hoți. Prin urmare, am ales să le acord prezumția de bunătate, acea bunătate soră cu prostia pe care-am mai întâlnit-o prin corectitudinea politică promovată de progresismul european. Așadar, pesediștii nu sunt hoți, oameni buni, ei vor să acorde drepturi corecte persoanelor asupra cărora justiția își poate exprima finalmente nevinovăția. Iar noi, în mod incorect, îi vom trata ca pe niște cetățeni de mâna a doua, ca pe hoți, tâlhari sau violatori.

Uniunea Europeană a cerut statelor să protejeze imaginea celor suspectați că ar face ceva ilegal, tocmai pentru a nu trăi în defăimare pentru totdeauna. Numai că în Uniunea Europeană s-au păstrat suficiente pârghii în folosul avocatului public, astfel încât ideea de protecție să nu fie doar o grijă față de cei puțini și neadaptați unor reguli juridice și de civilizație. Îi protejez dreptul unuia bănuit că a furat, dar fac în așa fel ca și cetățeanul plătitor de impozit să se simtă cu drepturile apărate. La urma urmelor, ce se întâmplă azi în România lui Liviu Dragnea, Florin Iordache, Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau și Bianca Gavriliță*? Oamenii cu simț civic își plătesc impozitele. Șmecherii și nelegiuiții mai degrabă nu. E, de la noi, plătitorii de taxe din Timiș și celelalte județe, se iau bani la buget pentru a se plăti servicii publice. Ce se întâmplă cu acești bani?

O parte merge în Legislativul României, adică și pentru parlamentarii PSD de Timiș, Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau și Bianca Gavriliță*. Apoi plătim administrația locală care instalează, printre altele, aparatură de supraveghere ce poate ajuta cercetarea în prinderea infractorului. Mai plătim polițistul care caută să prevină sau să-l identifice pe un nelegiuit pentru a-l aduce în fața procurorului. Da, cum să nu, există procurorul pe care-l plătim din aceiași bani, apoi judecătorul care va decide dacă respectivul e vinovat. Sistemul penitenciar este plătit tot de noi, dar acolo vor ajunge din ce mai puțin oameni, prin grija actualului parlament, din grija lui Eugen Dogariu, a lui Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau și Bianca Gavriliță*.

Toate aceste instituții le plătim noi pentru a avea o viață decentă și liniștită. Numai că parlamentarii PSD de Timiș, Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau, Bianca Gavriliță*, uită de unde se alimentează acest buget, uită că lumea onestă și cu frica legii plătește tot acest aparat administrativ și juridic, iar grija lor se îndreaptă către suspecți, cei mai mulți dovediți finalmente a fi în contondență cu legea. Așa va ajunge ca traficantul de carne vie să poată asista la audierea unei fete martor (amendament PSD-ALDE), ca filmarea video să nu mai fie probă când un primar este prins luând mită (amendament PSD-ALDE). Ba chiar, acești parlamentari de Timiș pe care noi îi plătim ca fraierii sunt de părere ca acel primar care se pregătește să ia mită are dreptul să știe când DNA declanșează urmărirea penală asupra sa, să știe omul ce să facă, nu? Tot amendament PSD-ALDE.

Încerc să-mi rafinez puțin din toată această nebunie de informații. Și să-mi imaginez ce este în mintea unor oameni ca Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau, Bianca Gavriliță* când votează așa ceva. Nu știu dacă e cazul să vorbim de conștiință, dar în mintea acestor oameni poate că s-au ramificat la un moment dat niște căi alternativă de urmat. Așa, doar o străfulgerare de-o secundă. S-au gândit ei cum le va fi de bine dacă urmează, disciplinat, partidul, și probabil că le-a ieșit bine socoata, dar măcar unuia dintre ei mă gândesc că s-a cuibărit temerea că poate-poate va suferi el și familia lui de pe urma acestui joc cu focul făcut în aceste zile.

Infractorii credeți că aleg, credeți că un copil pe stradă luat în vizor de un pedofil este mai protejat când știe că este copilul unui deputat PSD? Violatorul știe asta, să se teamă? Și de ce s-ar teme? Dar dacă îți sparge cineva casa, iar proba video de la camera de supraveghere nu va mai fi valabilă? Dacă un atacator periculos este în libertate și anchetatorii nu au voie să prezinte fotografia capturată de o cameră pentru că suspectul are demnitatea lui ce nu trebuie atinsă până la o condamnare definitivă? Oamenii ăștia oare cum gândesc când gândesc? Dacă nu sunt complici cu hoții, oare o fac din prostie? În cazul unora dintre ei nu este nici una, nici cealaltă. Dar le e frică că doar ei resping amendamentul și vor rămâne cu acea bilă neagră în ochii partidului, în ochii celui care decide lista peste trei ani și astfel își vor rata viitorul. Iar dacă vor vota minunile astea, au impresia că vor trăi bine. Nici nu știți ce ați ratat, domnilor Eugen Dogariu, Adrian Diaconu, Alfred Simonis, Adrian Pau, doamnă Bianca Gavriliță!

* Deputatul PSD Matei Suciu nu poate face „obiectul” unui apel la conștiință, el fiind parlamentarul de Timiș direct interesat de trecerea unui amendament care face praf deciziile instanțelor cu privire la incompatibilitățile constatate de ANI.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (decembrie 15th, 2017 at 13:59 )

Tu vorbesti santajist betiv ce esti!!!

nuie psd a spus: (decembrie 15th, 2017 at 19:38 )

vai de pl noastra. reactia civica e extrem de slaba in comparatie cu gravitatea situatiei. iar intrebarile adresate celor din psd timis le puteti adresa intregului usl.

anteconbega a spus: (decembrie 16th, 2017 at 06:49 )

Gaşca lor şi Ţara noastră. De ce e Matei Suciu şantajist beştiv? Şi dacă e beţivm ce? Avea o vorbă profesorul Tohăneanu, dacă ai auzit de el: „Din beţie te trezeşti, din prostie niciodată!” Şi dr. Sandu Factor: „În faşa prostului rămân interzis. Nu am replică.” Corect ar fi: Eugen Gavriliţă, BIanca Pau, Alfred Diaconu, Adrian Simonis. Ce mi-e baba Rada ce mi-e Rada baba.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.