CJ Timis vinde ultimele actiuni deținute la Drumco

Reprezentanții Consiliului Județean au demarat procedura privind vânzarea celor 30% din acțiunile pe care le mai deține la Drumco. Motivația acestui demers este faptul că societatea este neprofitabilă de mai mulți ani.

Intenția de vânzare a acțiunilor pe care Consiliul Județean le mai are la Drumco a fost vehiculată prima dată în anul 2014, pe când instituția era condusă de Titu Bojin, pe atunci PSD-ist. A fost însă numai intenție, pașii concreți în acest sens fiind făcuți acum. De menționat că valoarea de piață a societății Drumco, specializată în construcția de drumuri, este de 17.478.764 de lei, conform unui raport întocmit de societatea GORON, CJT deținând 30% din acțiuni, în valoarea de 5.243.630 lei. Restul acțiunilor aparțin firmei austriece Strabag.
„S-a luat decizia de a demara negocierile privind societatea Drumco și asociatul din cadrul Drumco, firma Strabag, pentru că această societate de ani de zile este pe minus, nu aduce niciun beneficiu Consiliului Județean Timiș, din contră, dă numai bătăi de cap și cred că este normal să analizăm situația. Știți foarte bine că de aproximativ trei ani de zile s-a luat tot prin hotărâre de consiliu județean, decizia de a face demersurile să vindem acțiunile. S-a făcut un raport de evaluare”, a declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș. În acest sens s-a constituit o comisie de negociere care va fi condusă de vicepreședintele CJT, Traian Stancu (ALDE), în componență mai fiind consilierii județeni Viorel Coifan (PNL), Dorin Cândea (PMP) și Mihai Ritivoiu (PSD).
Drumco este fosta societate de drumuri a Consiliului Județean. În anul 2013, pe când instituția era condusă de PSD-istul Dan Ioan Șipoș, s-a făcut asocierea cu Strabag, nu fără însă un imens scandal. S-a vehiculat atunci că, în contul acestei asocieri, austriecii au adus mai multe utilaje second-hand care au fost supraevaluate. Dacă inițial CJT și Strabag aveau fiecare câte 50% din acțiuni, ulterior, pas cu pas, austriecii au ajuns la 70%.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

NasOleu a spus: (ianuarie 31st, 2018 at 15:14 )

Au preluat greaua mostenire… adica predecesorii au furat tot si astia mai noi nu au avut ce sa mai fure?

Florin Fara a spus: (ianuarie 31st, 2018 at 16:48 )

Iulia draga, cum se vor vinde demersurile?

anteconbega a spus: (ianuarie 31st, 2018 at 18:36 )

Şi mai spun răuvoitorii, sorosiştii, corporatiştii şi mitingiştii, că în ţara asta nu mai e nimic de vândut… Iaca, dacă vrei, poţi! Banatul se întoarce, în anumite domenii, la statutul de colonie austriacă. Mor udemeriştii de ciudă că nu am ajuns încă iobagi!

Stanciu a spus: (februarie 7th, 2018 at 11:32 )

Asteptam sa procedati la fel si cu Aviatia Utilitara SA, de ani buni neprofitabila si paravan pentru smecheri cu avioane private. Poate faceti in loc de jaful si poluarea de la CIoca un Aquaparc, Sala polivalenta sau ceva care sa fie folositor pentru Timisoreni si profitabil pentru judet

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația

Top