Două evenimente au marcat prima zi de lucru a Guvernului condus pe hârtie de Vasilica Dăncilă, dintre care unul a fost umbrit mediatic de decizia prin care toți membri Cabinetului au renunțat la serviciile SPP. Decizia în cauză, pe cât de caraghioasă, pe atât de ilegală, confirmă slugărnicia acestui guvern de nevertebrate în fața lui Liviu Dragnea, un lucru nu chiar suprinzător. Și asta după ce Dragnea a depistat în șeful SPP un om de bază al „Statului paralel”. A doua decizie are însă o mare valoare de simbol și mă refer la numirea lui Darius Vâlcov în funcția de consilier de stat al premierului Vasilica.
E adevărat, și până acum, Vâlcov a fost un fel de confident, sfătuitor sau ce-o fi fost pentru Dragnea. Se știe și că a fost principalul „evanghelist” al Bibliei PSD (citește Programul de Guvernare), după cum a avut și un rol de călău la execuția Guvernului Grindeanu. Dar a fost vorba de fiecarea dată de job-uri onorifice, neremunerate din bani publici. Ori de această dată, dna premier Vasilica (citește Liviu Dragnea) a decis că Darius Vâlcov poate fi primit oficial în structura Guvernului.
Ori, chiar să fie de o competență rară, deși mă îndoiesc (vezi brambureala numită program de guvernare), Vâlcov are o problemă foarte mare care ar fi taxată în orice țară nebananieră. Respectiv, el este un șpăgar notoriu, fiind trimis în judecată în vreo două-trei dosare pentru luare de mită, trafic de influență, spălare de banii etc, etc. Adică a acoperit cam tot Codul Penal la capitolul fapte de corupție. De altfel, chiar el și-a recunoscut o parte din fapte. În urmă cu doi ani, Vâlcov făcea senzație când, în urma unor percheziții, i-au fost descoperiți sute de mii de euro cash, lingouri de aur, dar și 125 de tablouri valorând mai multe milioane de euro, semnate, printre alții, de Pablo Picasso, Tonitza sau Luchian. Ori, dincolo de multă aroganță și nesimțire, intrarea în guvern a acestui specimen putred de corupt și prin ale cărui vene curge numai șpagă e un semnal clar dat de premierul Vasilica (tot Dragnea se poate citi). Și anume că grupul infracțional ajuns la putere nu va ceda în fața presiunilor anti-corupție venite și din partea societății civile, dar și ale cancelariilor occidentale.
Culmea, în același timp, Dragnea personal se plângea că instituțiile europene sunt dezinformate când e vorba de legile Justiției din România și de problema corupției în general. Ori când pui un individ de țeapa lui Vâlcov în guvern tot dezinformare este? Mai mult, în discursul de investitură din parlament, dna Vasilica (mai încercați o dată să citiți Dragnea) vorbea despre intenția de a-i ține în țară pe tineri și a strânge relațiile cu Europa. Ori una din marile probleme enunțate de tinerii care părăsesc România este tocmai corupția ridicată și lipsa de șanse într-o societate în care meritocrația este înlocuită cu nepotismul, apartenența la găștile politice organizate și incompetența crasă. Cât despre relația cu Europa civilizată, aceasta nu va putea fi ameliorată, atâta timp cât în România democrația este înlocuită cleptocrația. Iar cazul Vâțcov e mai mult decât elocvent în acest sens.
P.S. În aceeași zi în care dna Vasilica (pentru ultima dată citiți Dragnea) îl numea pe Vâlcov în guvern, în altă locație șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vorbea la un eveniment organizat de fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, la rândul lui un individ trimis în judecată pentru fapte de corupție. Acolo unde a ținut un discurs despre „statul paralel”. Și dacă tot vorbim de statul parale, oare nu mai degrabă este cel format din această tagmă a jefuitorilor?
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Este incredibil cum un țărănoi prostănac, hoț, rău și lacom de bani și putere a reușit în mai puțin de un an să pună mâna pe întreaga putere în România. Dragnea are în labele lui hoațe guvernul, Parlamentul și mai toate instituțiile oficiale. La această oră, teleormăneanul semi-analfabet este stăpn peste toate. Să nu vă mirați că în foarte scurt timp România va deveni Dragnistan sau Teleormanistan, stat eșuat cu un nivel de trai cam ca în „țările” a căror denumire se termină în „stan”. Noi suntem chiar și Stan Pățitul dar tot nu se face nimic concret spre neutralizarea țărănoiului. De protestele de stradă puțin îi pasă, de UE și America la fel. Va scoate rapid Dragnistanul din Europa și o va dezoccidentaliza cât se poate de repede, instituind o dictatură proprie, de zece ori mai paranoică decât a lui Ceaușescu. Dragnea ne va „înfrăți” cu Rusia, China, Turcia. Poate chiar și Coreea de Nord. Și-așa va decruge sfârșitul istoriei pentru România, la 100 de ani de la Marea Unire. O ironie sinistră, nu?
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Sistemul de gardă (2). Orașul cu șapte spitale și patru stăpâni
- Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
- Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
- La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
- Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
- Timişoara intră în a treia zi de sărbătoare. Programul de astăzi
- Ziua Timișoarei – City Celebration. Programul ultimei zile
- Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Administratie
Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Citeşte tot articolul

Politica
A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Citeşte tot articolul

Sport
Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Citeşte tot articolul

Social
Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Citeşte tot articolul

Sănatate
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
Timp liber și cultură
Ziua Timișoarei – City Celebration. Programul ultimei zile
Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
Timişoara intră în a treia zi de sărbătoare. Programul de astăzi
Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Un nou weekend plin la Iulius Town: filme în aer liber, provocări interactive pentru copii și Summer Sale
Expoziția “Picasso en visite” va inaugura noul sediu al Art Encounters
Ziua Timișoarei – City Celebration aduce două premiere, primele concursuri de Teqball și de rezolvare a cubului Rubik
Timişoara intră astăzi în sărbătoare: începe City Celebration. Capul de afiş al zilei, Beth Hart
Cu motorul turat și chitara la maxim! 10 ani de Legacy MC Timișoara cu un spectacol pe cinste
TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
Economic
Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto
Citeşte tot articolul
Învățământ
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Știri de ultima oră
Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României


































Comentarii prin facebook