Parcare de 7 etaje, de 10 milioane de euro in centrul Timisoarei. Se stie unde, nu si cand

Lipsa locurilor de parcare din centrul Timișoarei face parte deja din cotidian și nu puțini sunt șoferii care caută și câteva zeci de minute unde să-și lase mașina. CJ Timiș vrea, și în acest an, parcarea supraetajată de la fostul comisariat pe care o promite de prin 2015. Există și estimare de costuri, și trei variante de lucru, dar e cale lungă de la vorbe la fapte.

Primăria Timișoara promite, de câțiva ani, că va face o parcare publică de mari dimensiuni în zona centrală, dar n-a trecut de faza de discuții. Principalul motiv invocat este lipa unui teren în această parte a orașului. Discuțiile purtate cu Universitatea de Vest pentru preluarea fostei popote de pe strada Oituz bat pasul de loc, din motive birocratice, așa că șansele sunt minime pentru o astfel de investiție în viitorul apropiat. De promisiuni nu duce lipsă nici CJ Timiș, care are o parcare în zona fostului comisariat militar județean, de unde încasează cam un milion de lei pe an. Taxa este de 4 lei / oră sau 50 lei / zi și sunt destule momente în care se stă la coadă pentru a putea intra. Încă din 2015, fostul președinte al CJ, Titu Bojin, promitea că acolo vor începe lucrările la o parcare supraetajată, dar până acum nu s-a făcut nimic. Actualul șef al CJ, Călin Dobra, anunță din nou o astfel de investiție, are și ceva date concrete, dar nu și un termen. Cel puțin nu încă.

„Este un obiectiv prioritar pe lista de investiții, un obiectiv care poate aduce bani în plus la buget. Și acum avem o sumă de aproximativ 1 milion de lei care vin prin Direcția de Prestări Servicii, dar cred că realizarea acestei investiții nu poate să aducă decât beneficii. O să cerem specialiștilor să se pronunțe asupra celei mai bune soluții. Cred că ne dă 7 niveluri, până la nivelul clădirii Materna, am solicitat certificat de urbanism”, a explicat, pentru deBanat.ro, Dobra. „Avem un studiu tehnico-economic, conform căruia cea mai interesantă variantă, dar și cea mai scumpă este undeva la 10 milioane de euro. Ar fi pe structură metalică, dar șoferul să nu intre în parcare, să lase mașina jos, să ia tichetul și să fie preluată mașina, iar la ieșire bagă tichetul și i se aduce mașina. La parter ar urma să fie spații de închiriat”, mai spune președintele CJ.

Studiul făcut arată că, la un grad de ocupare de numai 50%, păstrând tarifele actuale, investiția de 10 milioane de euro ar fi amortizată în opt ani. Parcarea ar urma să aibă 469 locuri, iar la parter ar fi spații comerciale și de birouri de 3.900 mp. Estimările spun că doar din parcare, s-ar încasa peste 924.000 euro anual, și asta dacă ar fi ocupate, în medie, jumătate din locuri. Din închirierea spațiilor, la un grad de 90% și la un preț de 9 euro / mp, încasările ar fi, pe an, de peste 379.000 euro. Alte sume ar urma să provină din abonamente de la riverani și diverse forme de publicitate, astfel că suma totală ar fi de 1,36 milioane de euro. CJ Timiș a prevăzut în acest an bani pentru studiul de oportunitate, însă o dată concretă de începere a lucrărilor nu există. O altă chestiune asupra căreia va trebui luată o decizie este legată de cine va realiza parcarea: fie CJ, fie o firmă privată și urmează să fie stabilit sub ce formă. Până atunci, un lucru e cert: găsirea unui loc de parcare în centrul Timișoarei va toca în continuare nervii șoferilor. După transformarea în zonă pietonală a unei mari părți din centru, au dispărut peste 700 de locuri de parcare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dudoi a spus: (februarie 12th, 2018 at 10:45 )

La pastele cailor se va face aceasta parcare, si tot matunci vor fi gata si :Muzeul Banatului,largirea drumului spre autostrada etc.
Acesti paraziti consuma resursele statului de pomana….

anteconbega a spus: (februarie 12th, 2018 at 11:55 )

” Ar fi pe structură metalică, dar șoferul să nu intre în parcare, să lase mașina jos, să ia tichetul și să fie preluată mașina, iar la ieșire bagă tichetul și i se aduce mașina.”
Minunat! O parcare cu autolachei la intrare. Cu zeci de parcangii profesionişti! Locuri de muncă berechet, pe verticală! Călin l-a tăiat pe ALDE Robu. Competiţia între cei doi ctitori de stadioane, săli de sport şi parcări imaginare e tot ma aprinsă. Dă în clocot, imaginaţia celor doi titani se ravarsă din oală! De asemena oameni de asta avem nevoie. Totuşi, problema nu una simplă: unde bagă şoferul proprietar tichetul?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.