Membrii Noii Drepte timişorene au ieşit în stradă, pentru a protesta împotriva nedreptăţilor comise de zeci de ani de mafia imobiliară ţigănească.
Evenimentul de sâmbătă dimineaţa a fost un răspuns la recentele incidente în care au fost implicate mai multe clanuri de ţigani. La protestul început în faţa Facultăţii de Medicină au participat câteva zeci de persoane, majoritatea membri ai asociaţiei Noua Dreaptă, dar şi victime ale „mafiei imobiliare ţigăneşti”, timişoreni care au fost daţi afară din propriile locuinţe de către clanuri de romi. „Afară, afară cu leprele din ţară”, „Timişoara nu tolerează infractorii”, „Oraşul nostru nu tolerează ţigănia”, „Antonescu de trăia, în Siberia vă muta”, „La Jilava toţi ţiganii, haide!” şi „Nu daţi banii la ţigani, că ajung la lăutari”. La un moment dat, protestatarii au început chiar să cânte „Noi suntem români, noi suntem pe veci aici stăpâni”. Manifestanţii au purtat drapeluri tricolore şi unele cu portretul lui Corneliu Zelea Codreanu şi însemnele organizaţiei. Marşul a continuat pe bulevardul C.D. Loga, acaparat în proporţie de 90% de ţigani, şi a fost aplaudat de revoluţionarii strânşi la Sala Capitol. Manifestarea s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană, cu un discurs.
Comentarii prin facebook