În Paris și Viena nu ești atât de în siguranță ca în centrul Timișoarei. Robu promite intervenții și în Piața Traian / FOTO

Zona centrală a Timișoarei este atât de sigură, încât Parisul și Viena ar păli de invidie, dacă ar ști cum merg lucrurile pe malurile Begăi. Dar nu peste tot e așa, iar primarul Nicolae Robu admite că unul dintre punctele nevralgice este Piața Traian. Aici ar urma o curățenie generală, și nu doar la nivel de străzi și linii de tramvai. E doar un mic neajuns: nu se știe când.

Piața Traian, cândva unul dintre punctele forte ale Timișoarei, este acum o palidă umbră. Somptuoasele clădiri sunt, în mare parte, într-o stare deplorabilă, iar la nivel de infrastructură, totul pare uitat în timp. Sunt gropi, trecerile peste liniile de tramvai sunt un adevărat coșmar pentru șoferi și, deși ar putea fi una dintre zonele de promenadă cu care Timișoara să se mândrească, nu-ți prea vine s-o iei la plimbare pe străduțe. Primarul Nicolae Robu spune, din nou, că are planuri mari pentru Piața Traian, dar a fost prea prins cu alte probleme ale orașului. „În Piața Traian va fi o acțiune mai complexă. Vreau să redăm Piața Traian Timișoarei. Am mai spus asta. Numai ocuparea mea excesivă nu mi-a permis să fac acolo o descindere care să însemne un prim pas important înspre asta. Am mai făcut pași, dar nu destul de importanți. Trebuie să scăpăm piața de toți locatarii ei pentru care avem temei de intervenție, să-i scoatem de acolo, care fac numai rele și ne împiedică să folosim Piața Traian așa cum trebuie ea folosită. Știți bine că am cerut Consiliului Consultativ de Cartier să organizeze ziua cartierului acolo. O dată am făcut-o. N-am mai făcut-o, pentru că oamenii s-au plâns «noi nu putem să venim aici, pentru că în momentul în care nu am fost atenți puțin, s-a dus ceva din poșetă sau din buzunar». Asta este, este și ea o realitate a unei zone a orașului”, susține edilul.

Și totuși… Deși Piața Traian nu e deloc bună pentru arătat timișorenilor, darmite turiștilor, Robu este cât se poate de categoric. E doar un caz aparte, care nu trebuie generalizat, pentru că Timișoara are toate motivele să fie invidiată de orașe care sunt un adevărat magnet pentru turiști. „Nu acesta este realitatea orașului Timișoara. Ați mai văzut prin centru cerșetori, ați auzit de hoții? Cred că foarte, foarte rar. Cred că ne-ar invidia Parisul, și ne-au invidia foarte multe orașe, și Viena, dacă ar ajunge și, pentru zonele lor centrale, la stadiul la care suntem noi cu asta. Dați-mi exemplu de oraș în democrație, nu sub totalitarism, unde să fii mai în siguranță într-un areal foarte larg al lui”, spune primarul. Nicolae Robu are și un mesaj pentru timișoreni și explică de ce nu este peste tot așa de bine ca în centru. „Trebuie să fie aceeași siguranță în tot orașul. Să fiu corect înțeles. Unii cetățeni își exprimă spre mine nemulțumirea că în anumite zone mai îndepărtate de centru, ei zic, eu nu acord destulă importanță. Acord importantă întregului oraș, dar nu avem potențialul ca deodată să susținem punerea la punct a lucrurilor sub toate aspectele, de la infrastructură la asigurarea securității în întregul oraș. Nu avem potențial, însă eu nu neglijez nicio zonă. Toți cetățenii Timișoarei au respectul meu, dar nu avem, din păcate, posibilitatea să facem tot ce este necesar pentru oraș într-o perioadă scurtă de timp”, a spus acesta.

Revenind la Piața Traian, unde, ca vechi timișorean, te poate apuca depresia dacă dai totuși o tură, primarul Robu promite intervenții, însă nici de această dată nu poate preciza când vor avea loc. „Facem în Piața Traian și lucrări de infrastructură. Nu vă pot spune când. Nu vă pot spune acum calendarul. Trebuie să punem la punct totul. Să nu mai vedem imagini precum cele pe care mi le-ați arătat, precum cele pe care mi le mai trimit cetățenii pe Facebook. Nu am fost în ultima vreme să văd cu ochii mei (în Piața Traian – n.r.), dar ultima vreme însemnând că n-am fost în ultimele 4 sau 5 săptămâni”, a conchis edilul.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3967″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iunie 17th, 2018 at 14:13 )

are umor, robu.

timisorean a spus: (iunie 17th, 2018 at 18:22 )

Vrea să facă totul de unul singur și nu îi iese. Trebuie să fi tare dus cu pluta ca să compari centrul Timișoarei cu cel al Parisului dau al Vienei. Nea Cojane, poate îl ajuți să facă ordine în Piața Traian, sau e nevoie de parașutiști?

F a spus: (iunie 17th, 2018 at 21:19 )

domnu´ Albano, ar fi Timisoara si mai sigura cu si mai multe sensuri gitatorii cu semafoare !

F a spus: (iunie 17th, 2018 at 21:22 )

hotii de buzunare au emigrat la Viena si Paris pentru ca in tara mureau de foame

anteconbega a spus: (iunie 18th, 2018 at 08:16 )

ALDERobu nu a mai fost prin Piaţa Traian de o lună şi mai mult! Domnul e obişnuit cu Corso şi Surogat, cu Merţanu’ la scară, că el e băiet dă băiet, în Traian îi pute a sărăcime, de…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.