Un taximetrist în vârstă de 77 de ani din orașul Lugoj a fost ucis cu o mare cruzime de doi minori. Trupul fără suflare a fost găsit după aproape două săptămâni, într-o pădure de lângă Lugoj. Cei doi minori i-au furat mașina după ce l-au omorât și au plecat cu ea spre Timișoara. Au abandonat autovehiculul după ce au rămas fără benzină.
Cadavrul bărbatului, aflat în stare de putrefacție deja, a fost găsit sâmbătă noapte, la intrarea în pădurea din Sinersig. Polițiștii au descoperit că trupul neînsuflețit aparține unui bărbat de 77 de ani, care practica taximetria în orașul Lugoj. Omul locuia singur și nu avea rude apropiate, așa că nimeni nu și-a dat seama că lipsește. Ultima dată ar fi fost văzut de niște vecini în urmă cu două săptămâni. Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit că bărbatul a primit o comandă în localitatea timișeană Darova, de unde a luat doi băieți, unul de 15 ani și altul de 17 ani, fiind ucis de băiatul de 17 ani. Tinerii au abandonat cadavrul în pădurea de lângă Sinersig și au plecat cu mașina victimei spre Timișoara. Când au văzut că rămân fără benzină, au lăsat mașina în zona Parcului Copiilor și s-au întors acasă, spre Darova. Criminalii au fost identificați imediat de polițiști și duși la audieri.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
ary a spus:
(iunie 24th, 2018 at 16:50 )
La ora 19 condamnatul dragnea va face o conferinta speciala de presa sa le ceara scuze celor doi.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?
- Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
- Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO
- Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă
- Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara
- Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
- Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare
- Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Administratie
Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO
13 martie 2026
de: Marcel Hoster
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta a fost exploatată necorespunzător de o societate în care acționar era un om de afaceri local. Reprezentanții CJT au intrat vineri în incinta locației, aceasta fiind în evidentă stare de neglijare. Pentru a putea prelua clădirea, a fost necesară o...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Sinecuriştii PSD dintr-o instituţie de stat cer în instanţă bonusuri de un milion de lei. Printre ei, Lucian Taropa, prietenul lui Sorin Grindeanu, şi fratele lui Marian Neacşu
13 martie 2026
de: Alex Nestor
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație (CA) de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română au intentat un proces în care cer câte 162.000 de lei pentru că, datorită lor, instituția ar fi îndeplinit criteriile de performanță în anul 2023, scrie G4Media.ro. Priuntre cei...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
13 martie 2026
de: Daniel Neacșu
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă,...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
13 martie 2026
Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare
de: Daniel Neacșu

Social
AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori
13 martie 2026
de: Marcel Hoster
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr. 76/2002, act normativ care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și măsurile active de ocupare a forței de muncă. Noile prevederi adaptează politicile de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și răspund unor provocări concrete: șomajul de lungă durată, dificultățile...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul
UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară
Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc
Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite
„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Protocol de colaborare pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice
Componenta tehnică a noului Centru de Mari Arși Timișoara va fi terminată în luna iunie
Timp liber și cultură
Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara
Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație
Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026
Actorii locali din domeniul alimentar discută despre consolidarea lanțurilor alimentare scurte și promovarea practicilor agroecologice
La Muzeul Satului Bănățean Timișoara s-a terminat reorganizarea. Se redeschide pentru public, de duminică
Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște
Fotbal şi rock. Jucătorii lui Poli ajung în mijlocul oraşului la un concert Cargo
Primăvară în Delta Dunării, cu As Tour Timişoara
De Ziua Femeii, Iulius Town oferă cadouri inedite: poșete Patrizia Pepe, produse de beauty și vouchere cadou
Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară
Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara
Economic
Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT
12 martie 2026
de: Marcel Hoster
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiş (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Timiş (DSP), sub egida Instituției Prefectului Județul Timiş, organizează în 19 martie, seminarul de informare cu tema „Reglementări actuale în domeniul sănătății publice și siguranței alimentelor”. Temele abordate vizează siguranța alimentelor...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara
14 martie 2026
de Dana Popa
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis în fermecătoarea Turcie, ţara orașelor antice, a castelelor și tradițiilor orientale. Transportul este cu autocarul, iar asistența din partea firmei va fi pe tot parcursul excursiei. Prețul excursiei este de 499 euro + 545 lei / persoană As Tour vă...
Citeşte tot articolul
Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?
14 martie 2026
de Radu Nicosevici & GPT
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot mai greu de modernizat. Un spital nou nu mai este o ambiție administrativă, ci o necesitate medicală. Întrebarea nu este dacă Timișoara are nevoie de el, ci dacă administrația reușește în sfârșit să-l construiască. După aproape două decenii de promisiuni...
Citeşte tot articolul
Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
14 martie 2026
de Dana Popa
De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri pet-friendly și teatru pentru copii. Sunt propunerile pe care Iulius Town le face pentru acest weekend. Expoziția de machete revine la Iulius Town cu o ediție specială, ce reunește modele din categorii diverse, precum Aero, Auto și Moto, Naval, Militare,...
Citeşte tot articolul
Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular
13 martie 2026
de Daniel Neacșu
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă,...
Citeşte tot articolul
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta a fost exploatată necorespunzător de o societate în care acționar era un om de afaceri local. Reprezentanții CJT au intrat vineri în incinta locației, aceasta fiind în evidentă stare de neglijare. Pentru a putea prelua clădirea, a fost necesară o...
Citeşte tot articolul
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din Timișoara. Intervențiile sunt programate etapizat, iar în prima fază echipele firmelor contractate de municipalitate se vor concentra în parcuri, în jurul locurilor de joacă, în apropierea școlilor, în scuaruri și pe principalele bulevarde ale orașului. Conform datelor din noul Registru...
Citeşte tot articolul
În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna. Meciul va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 12.30 – concomitent cu toate celelalte partide ale etapei cu numărul 21. Jocul va putea fi urmărit în format live video, prin intermediul Dumbrăvița TV. Alb-verzii abordează partida de sâmbătă...
Citeşte tot articolul
AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori
13 martie 2026
de Marcel Hoster
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr. 76/2002, act normativ care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și măsurile active de ocupare a forței de muncă. Noile prevederi adaptează politicile de ocupare la realitățile actuale ale pieței muncii și răspund unor provocări concrete: șomajul de lungă durată, dificultățile...
Citeşte tot articolul
Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație
13 martie 2026
de Marcel Hoster
Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest Timișoara, participând la una dintre acțiunile din seria evenimentelor culturale internaționale pe care Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) le organizează periodic sub genericul „Idei care schimbă lumea”. A avut loc un dialog despre jurnalism, democrație și cultură politică, în cadrul dezbaterii...
Citeşte tot articolul
Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara
13 martie 2026
de Vlad Stoian
Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai puţin de 228 de sancțiuni, cele mai multe în Piețele Iosefin, Badea Cârțan şi Volantă. De menţionat că atât Poliţia Loală, cât şi SC Pieţe, societatea care administrează pieţele agro-alimentare, sunt în subordinea Primăriei Timişoara. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook