Școală de vară pentru olimpici și șefi de promoție la UVT. Vor lua prânzul cu un director de multinațională

Încă mai aveți timp să vă înscrieți la școala de vară Youth Elite, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Vor învăța și se vor perfecționa la UVT 60 de elevi olimpici și șefi de promoție din licee.

Elevii selectați vor avea posibilitatea să parcurgă un modul de orientare în carieră cu ajutorul platformei YTM.RO și să realizeze un stagiu de practică într-o companie din Timișoara. Participanții vor lua un prânz cu un director de companie multinațională, vor parcurge o vânătoare de comori prin Timișoara și vor genera un proiect de impact pentru comunitatea locală. Timp de o săptămână, tinerii fac cunoștință cu Timișoara, se bucură de activități practice cu impact social și află ce traseu profesional li s-ar potrivi.

Proiectul se va derula în perioada 2-9 septembrie, iar cei interesați se pot înscrie aici, până în 17 august. „Acești tineri sunt cei mai buni dintre cei mai buni. Ei au nevoie de sprijinul nostru pentru a se putea dezvolta și mai mult, pentru a valorifica tot ceea ce au învățat până în prezent. Stagiile de practică sunt extrem de importante, întrucât interacțiunea cu viitorii angajatori și orientarea în carieră pot reduce semnificativ riscul ca elevi foarte buni să-și rateze viitorul pentru că n-au ales meseria potrivită”, a spus rectorul UVT Marilen Pirtea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Weekendul acestei săptămâni aduce o serie specială de filme la Cinema Victoria, prima sală renovată și redeschisă de Timișoara. Locația sărbătorește patru ani de activitate, cu un program special construit în jurul proiecțiilor speciale: o dramă istorică somptuoasă – Regina Margot, un film și o discuție despre relații și intimidate în epoca AI – Her,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul cinematograf renovat și redeschis de Timișoara a ajuns la patru ani. Va fi sărbătoare la Cinema Victoria
Primarul Dominic Fritz anunţă demararea unui mare şantier care va începe în curând în oraş și care va traversa nouă cartiere, unde se vor schimba țevile de termoficare. Va fi o finanţare europeană record de 50 de milioane de euro. Cu 22 de zile înainte de-a părăsi funcţia de primar, el vorbeşte şi de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă să-şi numere zile rămase în fruntea Primăriei şi anunţă un mare proiect de termoficare
Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate
Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică. În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, prima sărbătoare a anului bisericesc. Tradiţii şi obiceiuri
PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.