Un milion de euro de la UE, pentru locuințe sociale. Primăria trebuie să facă proiecte, GAL-urile au banii

O parte din problemele zonei Piața Traian, unde sunt mai multe locuințe sociale în care stau romi, ar putea fi rezolvate cu bani europeni. Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Freidorf spun că Primăria Timișoara poate accesa un milion de euro pentru locuințe sociale.

La finele săptămânii trecută, o casă de pe strada Dacilor, din zona Traian, a luat foc. Acolo locuia o familie de romi care urma să fie evacuată de Primăria Timișoara, care are și o sentință ce-i permite să facă asta. Luni, pe 1 octombrie, Nicolae Robu a descins în zonă, însoțit de consilieri, șefi de direcții și polițiștii locali. A urmat o nouă tură de promisiuni, despre cât de preocupată va fi municipalitatea de revigorarea acestei zone a orașului și reintegrarea ei în circuitele cultural și turistic. „Treaba noastră este să reabilităm și clădirile la care noi suntem proprietari, dar vedeți că noi suntem coproprietari, avem un apartament-două, nu putem să facemreparațiile și pentru ceilalți (…) Unele proprietăți (ale PMT – n.r.) au fost reparate, altele nu. Nu sunt mulțumit de modul în care este gestionat patrimoniul (…) Din primăvară veți vedea că acolo vom organiza evenimente. Va trebui să ne ocupăm de piața propriu-zisă, pentru că, e să vă spun, acolo s-a ajuns să crească iarba printre interstițiile dintre piatra cubică. Multe pietre sunt mișcate, asta e treaba noastră și trebuie să punem lucrurile la punct acolo”, declara edilul.

Banii pentru resuscitarea zonei Traian ar putea veni de la UE. Există deja și trebuie doar făcute proiecte. Grupurile de Acţiune Locală Timişoara şi Freidorf dispun de 14 milioane de euro, care se împart între mediul privat și investitiile publice. „Unele segmente de accesare a fondurilor sunt incluziunea socială şi construirea de locuinţe sociale pentru comunitatea romă din Timişoara. Aceste lucruri pot fi făcute într-un parteneriat cu primăria. Una dintre măsuri este legată de sprijinirea şi consilierea persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, în vederea calificării, recalificării şi ocupării de locuri de muncă, segment pentru care sunt disponibili 3,6 milioane de euro. În ceea ce priveşte construirea, reabilitarea sau modernizarea locuinţelor sociale, GAL Timişoara şi GAL Freidorf anunţă un buget estimat de un milion de euro de euro”, spune Cătălin Tiuch, președintele GAL Timișoara. Cele două grupuri de acțiune locală trebuie să primească proiecte concrete pentru care să aloce finanțare. (sursa foto: www.facebook.com/USRTimiș)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma celor mai devastatoare atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru patru generatoare care pot contribui la menținerea activității în clinici medicale, școli, adăposturi civile sau alte clădiri afectate de atacurile asupra infrastructurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutor concret pentru Ucraina. Timișoara trimite la Kiev patru generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale
Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Echipele firmei de construcții a municipalității continuă reparațiile capitale efectuate pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, pe Liviu Rebreanu. În acest moment se intervine pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers dinspre Calea Șagului către Spitalul Județean. Primăria mai anunță că în acest sezon se va apuca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 4 iunie, între orele 8:00-20:00, în localitățile Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și în Zona Aeroport din Timișoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Un copil de 16 ani a fost ucis într-un accident de circulație în Dumbrăvița. El se întoarcea acasă și nu avea trotuar astfel că a folosit marginea drumului. Pe o șosea slab luminată, o mașină a intrat cu viteză în el. Adolescentul avea să moară câteva ore mai târziu la spital. Comunitatea din Dumbrăvița este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026 sunt marcate public printr-un eveniment organizat duminică, 7 iunie, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Cu această ocazie vor fi premiați studenții care au participat la ediția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își onorează premianții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.