„Don Giovanni”, premiera-eveniment la Timisoara

Opera Naţională Română le pregătește timișorenilor o întâlnire specială, deopotrivă cu un personaj celebru și o capodoperă. Duminică, de la ora 19, are loc premiera operei „Don Giovanni”, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.

Opera a avut premiera absolută la Praga, la „Ständetheater”, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului. Spectacolul de la Timișoara este regizat de Marina Emandi-Tiron, care montează pentru a treia oară această operă, iar scenografia îi aparține Getei Medinschi. Soarta eroului se joacă pe timpul unei nopţi, într-un carnaval. „Se petrece în timpul carnavalului pentru că pe parcursul trecerii noastre pe acest pământ ne întâlnim, ca în carnaval, pe străzile vieții cu dragostea, setea de bogății, cu prietenii care poartă mască și cu indiferența celor din jur, care își văd nestingheriți de distracțiile și plăcerile lor atunci când nouă ni se sfâșie inima de durere”, explică regizoarea.
Don Giovanni va fi interpretat la premieră de baritonul Florin Estefan. El și-a început studiile muzicale la Oradea, prefecţionându-se apoi la Academia Internațională de canto de la Cardiff, la Florența şi în numeroase clase de măiestrie. Rolul Donna Anna va fi interpretat de Mihaela Marcu, alături de care solişti ai premierei vor fi Octavian Vlaicu (Leporello), Tony Bardon (Don Ottavio), Lăcrimioara Cristescu (Donna Elvira), Iulian Ioan Iosip (Comandorul), Dan Patacă (Masetto), Narcisa Brumar (Zerlina). La conducerea muzicală în seara premierei se va afla dirijoarea Mihaela Silvia Roşca.
Decorul spectacolului este conceput deopotrivă pentru scena Operei din Timişoara şi pentru reprezentări pe alte scene. „Don Giovannni” are deja înscris în agendă primul turneu, care se va desfăşura în perioada 23 februarie – 4 martie, în Germania.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș

CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești. Întâlnirea din ultima etapă a Grupei A se dispută mâine seară, de la ora 20.00, la Mioveni, concomitent cu cealaltă partidă care are drept miză calificarea în sferturi, CFR Cluj – Rapid București. Înaintea ultimei etape, FC Argeș e liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești. Întâlnirea din ultima etapă a Grupei A se dispută mâine seară, de la ora 20.00, la Mioveni, concomitent cu cealaltă partidă care are drept miză calificarea în sferturi, CFR Cluj – Rapid București. Înaintea ultimei etape, FC Argeș e liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș
Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când 7 fani PAOK au murit lângă Lugoj, este din nou doliu pe drumurile noastre, alte trei persoane murind astăzi. Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 6, în zona localității Cornea, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.