Cum facem atunci, o lasam sa se prabuseasca?

În înțelepciunea sa, mânat de-o grijă legitimă pentru ocrotirea banului public, vecinul meu de rubrică a comparat clubul Politehnica Timișoara (înființat în 1921) cu o mașină. Foarte corectă concluzia lui Ino: “… numai un cretin cumpără o mașină neinteresându-se dacă poate fi înscrisă în circulație”. La urma urmelor, ce să faci cu ea, dacă nu poți s-o folosești pe autostrada Arad-Timișoara și te obligă legea s-o bagi în garaj sau s-o duci la Remat? Tot pinioane, arbori cotiți sau necotiți, șuruburi, piulițe, șaibe, ambreiaje și carcase ar avea și o macara. Chiar comparând pe Poli cu o macara, fie ea și electorală cândva, tot n-ai putea cheltui ban public dacă utilajul nu corespunde din punctul de vedere al protecției muncii și trebuie tras pe dreapta. Poate că era mai simplu să renuțăm la Poli dacă era un autoturism sau o macara. O casam pur și simplu. De aceea mi s-ar fi părut mult mai fericită comparația clubului care a împlinit 90 de ani de existență cu un imobil de patrimoniu. Nu știu ce zice legislația, dar mă întreb ce ar decide consiliul local sau executivul primăriei dacă vreo clădire încărcată de istorie urbană de pe Corso, să zicem, ar fi în situația să se dărâme. Așteptăm să cadă sub neputința financiară a proprietarului sau se găsesc formule de intervenție din partea autorităților și-a banului public? Oare ce-ar trebui să facem dacă Regele Mihai n-ar mai putea suporta întreținerea la Palatul Elisabeta ori la Palatul Peleș, lăsându-le să se prăpădească, cu tot cu patrimoniul lor cultural și istoric? Poate că statul deja plătește astfel de cheltuieli familiei regale, însă ipotetic vorbind, ce-am face într-o astfel de situație? Nu tot cretin ar trebui să-l numim pe acela care ar lăsa în paragină atâta istorie, pentru că nu putem găsi diverse formule de plată pentru reclădirea unui astfel de monument? Oare nu e pur și simplu comod să gândim în termenii ăștia? Nimeni nu zice să plătim ca la birt datoriile lui Marian Iancu, ci doar să negociem cumpărarea unei societăți, cu tot cu active și pasive. Simplu. De aia există negociere pe lume asta, ca din prețul convenit să scazi pentru a acoperi eventuale datorii. Cât privește invocata teamă a consilierilor, de a vota ceva ce-ar putea fi ilegal, riscând astfel pușcăria, nimeni n-a propus ca plenul să voteze preluarea Politehnicii tocmai când „nea Jean” și întreaga sa Direcție Juridică sunt plecați în concediu. Pentru ce naiba mai sunt avizele juridice pe proiectele de hotărâre, pentru ce mama dracului e plătită herghelia aia de consilieri juridici în primărie dacă aleșii sunt nevoiți să riște pușcăria pentru o decizie politică? Totul, dar absolut totul se poate face legal și avantajos în raport cu valoarea sentimentală ori umană în acțiunea autorităților de preluare a clubului Politehnica. Cu o condiție: să existe timp și voință politică. Restul sunt pretexte.