Scandal la Directia Fiscala: 140.000 de timisoreni, amenintati cu amenzi

Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara cheamă la ghișee peste 140.000 de timișoreni, care trebuie să demonstreze că și-au asigurat locuințele. Speriate de amenzi, câteva sute de persoane s-au înghesuit, luni, în fața Direcției Fiscale. Directorul Adrian Bodo își cere scuze, dar spune că nu e vina lui.

Conform Direcţiei Fiscale, în Timişoara, doar 20.000 de persoane şi-au asigurat locuinţele. Restul de 140.000 de proprietari s-au trezit cu înștiințări în cutiile poștale. Cei ce au optat pentru poliţe facultative nu figurează ca asigurați în baza de date a municipalității, astfel că trebuie să demonstreze că sunt cu actele în regulă. Cei care au asigurări, dar nu răspund solicitării PMT riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Cei care nu și-au făcut defel asigurare vor fi sancționați cu o sumă între 500 și 1.000 de lei.
Luni dimineața, câteva sute de timișoreni au venit la Direcția Fiscală, pentru a aduce actele solicitate. Unele înștiințări au fost trimise pe numele unor persoane decedate de mai mulți ani, astfel că rudele lor au venit revoltate să ceară socoteală autorităților. Nervii au fost întinși la maximum, pentru că oamenii au fost nevoiți să aștepte zeci de minute până să ajungă la ghișeu. „Oare ce e în mintea ălora care au trimis înștiințările? Vă dați seama ce ar însemna să vină aici 140.000 de persoane? Ce vină am eu că ei nu sunt în stare să-și aducă la zi bazele de date? Mă consideră din start vinovat și, dacă nu vin să demonstrez că sunt în regulă, mă amendează. Sunt niște nesimțiți”, spunea unul dintre timișorenii care aștepta, cu un dosar în brațe, să arate că are asigurare pe apartament.
„Înțeleg că oamenii sunt supărați, dar nu primăria i-a pus pe drumuri. Cei care au făcut Legea 260/2008 nu s-au gândit la ei. Din 160.000 de proprietăți, doar 20.000 figurează cu asigurare. Restul informațiilor sunt la companiile de asigurări, care nu vor să ne furnizeze datele, despre care spun că sunt confidențiale”, a declarat Adrian Bodo, directorul Direcției Fiscale.
„Pentru a evita divergenţele ulterioare legate de acest aspect, vă solicităm că în situaţia în care aţi încheiat un contract de asigurare obligatorie a locuinţei sau un contract de asigurare facultativă care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie să depuneţi contractul în copie certificată pentru conformitate cu originalul la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei”, se arată în înştiinţarea care nu poartă pe ea nicio semnătură și nicio ștampilă oficială.
Timișorenii care, deși și-au făcut asigurare, au primit înștiințarea și decid să nu se prezinte la primărie vor fi amendați. Ei vor putea contesta sancțiunea în instanță.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

IEPURASUL a spus: (martie 19th, 2012 at 18:00 )

Asta da SURPRIZA DE PASTE! E tipica pt. Primaria de 5 strele a Timisoarei 1

carla a spus: (martie 19th, 2012 at 18:05 )

de cand ma stiu la primaria timisoara asumarea responsabilitatii e ultimul lucru de pe agenda angajatilor de acolo, in frunte cu primarul. nu vom vedea niciodata un functionar care sa spuna: am gresit, imi cer scuze dragi timisoreni. cand greseala e prea groasa, se gasesc alte solutii. vezi cazul radulescu, palmat pe la ratt, dragomir, dat in urmarire generala si de negasit, miut, plecat de la primarie dupa tot felul de smenuri.

muie a spus: (martie 19th, 2012 at 18:45 )

muie bodo! si Ciuhandu! si orza!

un timisorean a spus: (martie 19th, 2012 at 19:06 )

pt. carla si altii,care plutesc: angajatii primariei conduse cu onor de ciuhandu i-a facut pe timisoreni: ISTERICI ?!?!?!

Timisorean a spus: (martie 19th, 2012 at 19:31 )

„o instiintare care nu poarta pe ea nicio semnatura si nicio stampila oficiala” are valoare juridica de HARTIE DE BUDA ! Sa se stearga la gura cu ea dobitocii care pun degeaba oamenii pe drumuri ! ! !

altcineva a spus: (martie 19th, 2012 at 21:43 )

Pe dobitocii aia noi i-am ales! Asa ca ciocu mic si pasu’ mare, LA VOT !

alt timisorean a spus: (martie 20th, 2012 at 07:14 )

Si eu am primit rahatu ala de instiintare desi am asigurare facuta. Numai ca nici prin gand nu-mi trece sa ma duc sa le fac dovada „nevinovatiei” mele pentru simplul fapt ca ei sutn cei care nu respecta legea 260/2008. Am citit-o din scoarta in scoarta si nu reiese deloc obligativitatea mea ca cetatean sa fac dovada existentei asigurarii la primarie sau oriunde altundeva. Obligatia mea ca cetatean este sa imi fac aceasta asigurare si atat. Asa ca abia astept sa fiu trimis in instanta sau amendat, imi voi angaja un avocat pe care o sa-l rog sa isi puna un comision cat mai mare si dupa ce voi castiga in prima instanta (fiindca speta nu are obiect) voi cere cheltuieli de judecata de la primarie. Apoi, in calitate de contribuabil, voi solicita consiliului local imputarea acestor cheltuieli de judecata direct celor raspunzatori adica lui bodo si ciuhandu. Si cu asta gata….ba nu …mai e ceva: Ciuhandule sa te ajute Dumnezeu precum ai muncit tu la primarie pentru cetatenii care te-au ales si care nu te vor mai alege: adica deloc. ..si inca ceva…in cazul in care voi primi amenda o sa ma consult cu avocatul sa vad daca exista elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu si voi face si o plangere penala

cineva de undeva a spus: (martie 20th, 2012 at 09:40 )

si pt. alti timisoreni !!! Am inteles ca consilierii au votat ca, cine nu v-a face dovada, v-a fi amendat pe baza „Hotararii” votate de ei cu 500 lei! Asa ca, nu va pripiti!

tobi a spus: (martie 20th, 2012 at 09:41 )

de ce sa nu mergem ? eu zic sa mergem, da’ sa facem in asa fel incat sa mergem TOTI, in aceeasi zi si in aceeasi ora. sigur, nu o sa ne strangem 140.000, dar macar 5000 daca ne-am strange si tot ar fi ceva. nu va putea nimeni sa spuna ca e miting neautorizat, doar ei ne-au chemat.

popa tokes a spus: (martie 20th, 2012 at 10:33 )

Pentru „cineva de undeva”…
Mai schingiuitorule de limba romana („v-a”) pe auzite si pe povesti eu nu ma bazez. Eu ma bazez pe lege iar legea nu stipuleaza ca eu trebuie sa fac dovada asigurarii. Mai mult decat atat, o hotarare de consiliu local nu poate sa se substituie unei legi emise de Parlament. Asa ca : JOS CIUHANDU si mafia din Primarie!!!

roiplayyyyy a spus: (martie 20th, 2012 at 15:18 )

Dar de ce nu trimiteti voi pe cineva ca sa verifice daca avem chitanta cu asigurarea platita. Mie mi-ati trimis o hirtie nesemnata, nestampilata si e numele unora care au decedat de mai bine de 16 ai. Incapabililor. Dati-va demisia. In afara de amenintari mai stiti si altceva sa faceti?

loredana a spus: (martie 23rd, 2012 at 15:40 )

Eu impreuna cu sotul suntem proprietari ai unui imobil. am incheiat asigurarea pentru locuinta pe numele meu. Azi ma trezesc cu instiintarea de la directia fiscala Tm pe numele sotului, invitat sa faca dovada incheierii asigurarii PAD sau PAID. Oare ei, cei de la DFMT nu stiu ca asigurarea se poate incheia pe imobil de oricare dintre prorietari.????

IOAN PETRESCU a spus: (martie 26th, 2012 at 08:33 )

PROSTIE tipic balcanica d-le ADRIAN BODO.La PSIHIATRIE va rog.

George a spus: (martie 26th, 2012 at 19:25 )

Stie cineva care este adresa de e-mail a acestei prestigioase institutii?Sa le trimitem niste felicitari pt modul in care se achita de sarcini!

Catalin a spus: (martie 28th, 2012 at 10:15 )

vezi link-ul http://www.dfmt.ro/modules.php?module=epress&id=48&lg=ro Aici se gaseste comunicatul cu PAD-UL. Dovada se poate trimite scanata prin email la office@dfmt.ro sau cu posta pe adresa : Directia Fiscala a Municipiului Timisoara, B-dul M. Eminescu, nr.2B

Coco a spus: (martie 28th, 2012 at 12:58 )

1 – RUSINE in primul rand !!!
2 – Sa vad cum ma vor amenda ca NU am dat curs instiintarii, care de fapt NU este pe numele meu, ci al mamei care a decedat acum 10 ani ??? Haideti mafiotilor de ciuhandru & co sa ma amendati. Ha ha ha

boldizsar ionela violeta a spus: (martie 29th, 2012 at 11:32 )

rusine sa va fie.nu este un act valid.nu are o semnatura ,stampila,nr.de inregistrare si nici data.ne pare rau ca ne reprezentati orasul.obligatia mea ca cetatean e sa imi fac aceasta asigurare dar nu si dovada ca am achitat.in ce secol traim oamenilor!PACAT .E STRIGATOR LA CER.

Maria a spus: (martie 29th, 2012 at 17:35 )

Se pare ca nu am fost singura careia i-a crescut tensiunea duminica la pranz din cauza unor imbecili!!!! Plicurile, hartia, functionarii care statea sa lipeasca timbre… tot noi ii platim, nu??? CA SA NE AMENINTE!!!!! ORICE LUCRU SE POATE SPUNE IN 1.000 DE MODURI!!! EI AU ALES MODUL BOLSEVICO-COMUNISTO-DICTATORIAL!!!! CA DOAR SUNT PE MOSIILE MOSTENITE DE LA BUNICI!!! SA MA MAI ASTEPTE LA VOT!!!

Maria a spus: (martie 29th, 2012 at 17:37 )

RECTIFICARE „FUNCTIONARII CARE STATEAU”

lucian a spus: (aprilie 2nd, 2012 at 21:05 )

instiintarile alea nu au nici o valoare:
1.nu au antetul celui care a expediat
2.nu au stampila cu sigla si datele de identificare a serviciului postal(asta se lasa cu amenda usturatoare daca sesizati ANCOM-UL)
3.nu au stampila si semnatura pe document

daniel a spus: (aprilie 3rd, 2012 at 10:56 )

unde esti tu tepes DOAMNE,
ca punind mana pe ei,
sa-i imparti in mii de cete ,
in NEBUNI SI IN MISEI ,
si in doua temniti large ,
cu de-a sila sa-i aduni ,
sa dai foc la primarie si la casa de nebuni.
unde s-a mai pomenit,decit la noi in ROMANIA,ca omul sa-si faca asigurare ,iar tu ca directie fiscala sa-i trimiti acasa instiintare ,sa vina omul ca sa faca dovada prostiei voastre ca s- a asigurat,in ce lege ,sau h.g. sau o g. u.,sau ce-o fi .se specifica ,ca daca respectivul nu vine sa aduca dovada de asigurare ,poate fi amendat.MAI INCAPABILILOR,mai CIUHANDULE,lasa-ne si du-te ,ca ti-ai facut plinul,si pt. timisoreni nu ai mai facut de mult timp nimic.IAR INCAPABILUL DE BODO,du-te si tu unde a intarcat mutu iapa ,caci esti prost ca noaptea.,vrei bani pt. campania electorala a pdl-lui?CUM POTI TU SA AMENDEZI UN OM CARE SI-A FACUT ASIGURARE ,NUMAI PT. SIMPLU FAPT CA NU VINE LA TINE SA FACA ACESTA DOVADA?Pai esti un nesimtit fara margini mai incapabilule,du-te de unde te-ai nascut ,si revin-o dupa 55 de ani .BANDITI ORDINARI CE SUNTETI ,LA PUSCARIE CU VOI TOTI ,PT TOATE TALHARIILE CE LE-ATI FACUT SI LE FACETI. Nu va e rusine de nimeni si de nimic ,nu aveti nici cei 7 ani elementari de acasa ,v-ati trezit cu curul pe scaune calde si banoase si acum nu va mai lasati dusi,iar tu CIUHANDULE cum ti-ai permis sa-ti faci asa un salariu de mare ,sa fii al 2-lea om in stat ,dupa presedinte cu asa un salariu? de unde pana unde ,pe banii nostri ti-ai permis luxul acesta ? nu ti-e putin rusine ?

Popa Susana a spus: (aprilie 3rd, 2012 at 21:55 )

Binenteles ca acest nesimtit de BODO incearca sa se scota cu tot felul de tertipuri si minciuni dand vina pe societatile de asigurari. In ce calitate a solicitat nemernicul de Bodo societatilor de asigurari informatii despre asigurati atata timp cat legea nu reglementeaza acest aspect. MINTE CU NERUSINARE.Mai mult dacat atat bani utilizazi pentru expedierea acelor inscrisuri nesemnate ,fara antet care nu au nici o valoare juridica au fost cheltuiti din bani publici ,, o suma modica de 100.000E,, Asta da afacere pe bani contribuabililor.Sa tot fi <> Directiei Fiscale.

gabriela a spus: (aprilie 5th, 2012 at 14:49 )

Deci trimitem dovezile sau nu? E legal sau nu? Totusi am dori un raspuns de la directia fiscala municipiul Timisoara. Copia simpla e valabila? cum o putem conforma cu originalul?

gabriela a spus: (aprilie 5th, 2012 at 14:51 )

De ce nu se cere copiile de la societatile de asigurare si reasigurare?????

gabriela a spus: (aprilie 5th, 2012 at 14:55 )

Ca doar societatile de asgurare au contractele si conform cu originalu.
Mai bine cer la oameni de rand ca sa ii puna pe drumuri si sa le ciara o gramada de acte sau mai stiu eu ce visiaza noaptea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport

Etapa de la Râșnov, a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă, a fost cu succes pentru Alexandru Krepelka și Costin Popescu „Doc”, ambii de la CS Krepelka Motorsport Timișoara. Primul dintre ei s-a clasat pe prima poziție atât la grupa 7, cât și la clasa 7A și este foarte aproape de două noi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Economic vezi arhiva Economic

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google
Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român
Joi debutează o nouă ediție a Zilelor Dovleacului, de la Kikinda. Iar românii sunt așteptați și de această dată în număr cât mai mare la eveniment. Vama Lunga–Nakovo, care oferă un acces facil către orașul sârbesc, va fi deschisă non-stop în weekendul Zilelor Dovleacului 2026. Sâmbăta aceasta se măsoară în centrul Kikindei cei mai lungi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului
Cu o jumătate de lună rămasă în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz prezintă situaţia spaţiilor verzi din oraş. El aminteşte că din acest an Timișoara are Registrul spațiilor verzi, astfel că, pentru prima dată după aproape 25 de ani, se ştie situaţia exactă din teren din acest punct de vedere. Dominic Fritz continuă să-şi numere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 15 zile, Dominic Fritz vorbeşte despre Timişoara verde
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.