Purcelusa Peppa da premii la Minimax

Canalul Minimax îi invită pe cei mici să pășească în lumea purcelușei Peppa, unde îi așteaptă jocuri, distracție și cadouri personalizate. Peppa îi provoacă pe toți copiii care o urmăresc la un concurs cu multe premii.

Copiii trebuie să se înregistreze site-ul www.minimaxro.tv/purcelusapeppa în perioada 28 martie – 29 aprilie. Apoi, după ce vor descărca imaginile cu Peppa și familia sa, urmează să le coloreze și decupeze, pentru ca, ulterior, să deseneze o lume cât mai veselă în care să lipești personajele preferate. La final, lucrarea trebuie încărcată pe site-ului postului Minimax. Premiul cel mare este un mobilier Peppa pentru camera micului artist, compus dintr-un pat, o cutie pentru jucării, un raft cu sertare și încă unul pentru cărți. Vor exista, de asemenea, zeci de premii surpriză. Marele câștigător va primi ca bonus propria creație, sub formă de puzzle. Seria Peppa, câştigătoare a premiilor BAFTA, prezintă povestea amuzantă a unei purcelușe drăgălaşe, dar uneori cam obraznică. Aventurile ei au întotdeauna un final fericit, iar emisiunea a devenit un brand de încredere, care îi asigură pe părinți de conținutul său calitativ, prin care sunt promovate valorile familiale. Purcelușa Peppa poate fi văzută zilnic, în luna martie, de la orele 18,50 sau 19, iar în aprilie, de la ora 18,50.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Blanita Maria-Gabriela a spus: (martie 29th, 2012 at 13:58 )

desenu animat cu purcelusa Pepa sunt preferatele mele. si as dori si eu un premiu de la aceasta purcelusa tare caraghioasa si simpatica. mult succes la toti copii. va pup pe toti.

chiril a spus: (martie 29th, 2012 at 14:04 )

pepa brena?

bianca a spus: (martie 30th, 2012 at 18:23 )

team urmarit toate zilele si te iubesc

gherman alina a spus: (aprilie 1st, 2012 at 17:06 )

buna! spuneti-mi va rog de unde as putea sa descarc imagini cu purcelusa pepa?nu am gasit pe site imagini cu pepa si familia ei! multumim!

cristina a spus: (aprilie 12th, 2012 at 11:13 )

buna!as dori si eu de la purcelusa peppa un set de mobilier

mira a spus: (aprilie 17th, 2012 at 13:29 )

da dar daca participi sunt si taxe

mira a spus: (aprilie 17th, 2012 at 13:30 )

da dar daca paqrticpi la concurs sunt si taxe

ilinca danut robert a spus: (aprilie 17th, 2012 at 20:27 )

particip la concursul purcelusa peppa

dima costel a spus: (aprilie 19th, 2012 at 14:48 )

vreau si eu jucari cu peppa si un mobilier ca nu am in dormito

dima costel a spus: (aprilie 19th, 2012 at 14:50 )

vrem si noi un mobilier ca nu avem in dormito suntem fetite

samuel a spus: (aprilie 21st, 2012 at 14:54 )

CEAU PEPA CE FACE JORJ

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.