Peste 100 de suporteri polisti la UTA – Poli!

A rămas mai puţin de o săptămână până la debutul lui Poli în retur. Primul joc va fi şi cel mai important, dacă luăm în calcul orgoliul născut cu prilejul oricărei confruntări dintre Poli şi UTA Arad. Fotbaliştii pregătiţi de Valentin Velcea vor evolua pe terenul eternei rivale UTA Arad.

Fiecare joc disputat de Poli la Arad a atras sute de suporteri timişoreni, care au luat drumul oraşului în care evoluează UTA. Au fost momente în care membrii galeriei poliste au încurajat chiar şi alte echipe din Timişoara, UMT sau CFR, atunci când au evoluat cu UTA Arad.

Jocul de vineri cu UTA poate fi hotărâtor pentru formarea viitoarei galerii, care are nevoie de o scânteie pentru a-şi recăpăta strălucirea de altă dată. Există informaţii că pentru jocul de vineri şi-au anunţat intenţia de a se deplasa la Arad pentru jocul dintre UTA şi Poli peste 100 de timişoreni. Cei mai mulţi dintre ei sunt foşti componenţi ai galeriei, care au preferat să fie neutri în războiul fratricid dintre ASU Politehnica şi ACS Poli.

Evidenţa spune clar că majoritatea au ales Politehnica, în detrimentul lui Poli, dar mare parte din suporterii care au crescut pe arena „Dan Păltinişanu” nu a mers, în turul campionatului, la jocurile niciuneia dintre echipe. De aici va veni surpriza, unii dintre aceştia fiind decişi să facă deplasarea la Arad, pentru a susţine Poli Timişoara. Deplasarea la Arad se va face cu cel puţin un autocar. O altă parte a suporterilor timişoreni va merge pe cont propriu, dar, indiferent de felul în care vor ajunge la Arad, toți vor sta împreună în peluza care le va fi destinată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

37 comentarii pentru acest articol

suporter a spus: (martie 3rd, 2013 at 15:46 )

sa mergem cat mai multi la arad! daca nu acum, atunci cand!!! sa invadam aradul!

alb violet a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:07 )

Trebuie sa lasam orgolile deoparte si sa fim prezenti alaturi de POLI la arad. Toti cei ce avem POLI in singe si am stat deoparte in acesta lupta interna penibila, e momentul sa ne intoarcem acolo unde ne este locul, pe DAN PALTINISANU. Daca nu acuma in deplasarea de la arad,atunci cind? FORZA POLI FORZA VIOLA

raspuns a spus: (martie 3rd, 2013 at 15:52 )

Batrana Doamna e curva noastra !! Forta viola :X

adrian a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:15 )

corect, alb-violet. la arad trebuie sa fim cat mai multi. echipa are rezultate bune iar asta inseamna ca merita respectul timisorenilor. asa e, trebuie sa lasam orgoliile in cutia timpului si sa mergem la arad sa-i sustinem pe baieti.

Etern a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:22 )

Sunt unul din cei ce-au stat deoparte in „razboiul” fara scop si tel SS-ACS . Macar la acest meci , cu aradul , trebuie sa lasam orgoliile deoparte si sa ne unim … este timisoara? este …este poli? este ..este arad? este ..”Etapa viitoare , cu toti in deplasare” Muie UTA !

Pop a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:47 )

Am auzit ca merge si sluga lui iancu,brancovan si ca i.ar fi dor sa stea din nou ineluza!!

Pop a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:47 )

Am auzit ca merge si sluga lui iancu,brancovan si ca i.ar fi dor sa stea din nou in peluza!!

dan a spus: (martie 3rd, 2013 at 16:59 )

AC Recas redenumita Acs poli Tim nu este Politehnica vă faceti de rîs

vendetta a spus: (martie 3rd, 2013 at 17:17 )

care poli ? Spiritul echipei Politehnica este pe arena Stiinta ac recas nu e Poli ! ne mintiti mai bine spus vor merge peste 100 de suporteri usl asa va mai credem , multi o sa spuneti da de ce s-a sustinut aek si bragadirul si nu acuma si pe recas ? au fost alte vremuri si nu mai vrem sa repetam aceeasi treaba , plus ca viitorul este foarte negru pentru echipa domnului primar robu ani trec , mandatul se duce si peste 4 ani adio si ac recas . Apoi ce va urma un nou compromis cu alt hibrid ?

@dan si vendetta a spus: (martie 3rd, 2013 at 17:39 )

bai baieti, acum 10 ani pe ce stadion mergeati? pe dan paltinisanu? ok, eu mergeam pe stiinta, pentru ca acolo juca asu politehnica. din motive cu totul straine de fenomenul ultras, dintr-o ambitie prosteasca, v-ati aciuit acum pe stiinta, sa-i demonstrati ceva lui robu. nu sunt fan robu, dar sa nu uitati ca el e membrui fondartor al acestei echipe de care ati auzit si voi abia acum un an. v-as ruga sa nu mai dati lectii despre istoria clubului, pentru ca nu sunteti in masura. ati stat drepti in fata lui iancu si nu ati latrat o vorba cand ala facea tot felul de nebunii, care au dus pana la urma la sfarsitul lui poli. pardon, bragadiru. va deranja cand lumea in tara scanda aekaka? daca e asa, atunci abtineti-va. daca nu, faceti-va voi o echipa a voastra si lasati inclusiv asu politehnica in pace, pentru ca aceasta echipa nu trebuie sa aiba legatura cu rautatile a vreo cate sute de oameni din oras. s-a inteles?

Ionut a spus: (martie 3rd, 2013 at 17:59 )

Haideti la Arad! Galeria lui ACS POLI trebuie sa renasca ! …apropo sper sa nu fim iarasi 20 ca si la meciul cu FC Botosani 😐

POLI este NUMAI UNA a spus: (martie 3rd, 2013 at 18:21 )

Nu conteaza ca la meciul cu Botosani a fost o mica galerie, cum nu a mai fost LA UN MECI AMICAL de vreo 7 ani(nici pe vremea lui Iancu…)! Nu conteaza daca merge cineva la Arad, sau cati merg!SINGURUL LUCRU CARE CONTEAZA este CA POLI EXISTA, fie ca unii vor, sau nu vor! Si ca POLI TIMISOARA are sanse din nou SA FIE IN LIGA lui MITICA! Restul e can-can politic.

.|. a spus: (martie 3rd, 2013 at 19:49 )

galeria ACS trebuie intai sa se nasca pentru a putea mai apoi renaste 🙂

se v-a naste si galeria a spus: (martie 3rd, 2013 at 20:47 )

pt. multi care nu pot trai de grija altora, fratilor nu va ratati viata, cu sau fara voia voastra galeria lui POLI se va naste si v-a si renaste !

DANC TUDOREL a spus: (martie 3rd, 2013 at 21:20 )

Vom fi si infiltrati.
Si normal vom sustine pe Poli.

Ion a spus: (martie 3rd, 2013 at 23:26 )

Asa se aude ca o parte din Drukeria care nu se inteleg bine cu Brancovan si co ,vor sa vina inapoi in peluza sud!Si se mai aude ca vor sa se faca mai multe grupari de galerii si sa o sustina pe Acs !

Pruteanu a spus: (martie 4th, 2013 at 00:00 )

@ se V-A naste si galeria:

pacat ca a murit gramatica….In rest – multa bafta Recasului in derby-ul vestului cu Fortuna Covaci.

sorin a spus: (martie 4th, 2013 at 08:11 )

mult succes pt recas la arad!!!! din false si imbecile orgolii i-am facut pe cei de la arad dusmani de moarte! succes in acest razboi imbecil! una este sustinerea echipei si alta imbecilitatea cu dusmanii nostri aradeni:)))) istoria lui poli nu este creatia robului si nici a unor asa zisi lideri de galerie. istoria lui poli sr scrie acolo unde sunt prezent drukeri si ceea ce este pe DP reprezinta 1% din drukerii de la ASU. dati apa la moara ambitiilor idioate ale magalomanului robu…un iancu al administratiei publice:))))
facem pariu ca acest comentariu va fi sters???:))))))

@sorin a spus: (martie 4th, 2013 at 10:05 )

cum vine asta? daca voi mergeti la foresta stalpeni, inseamna ca acolo e poli? esti prost sau te faci, alta explicatie nu prea am. e politehnica implicata la acs poli? este! poli e aia care joaca pe dan paltinisanu. chiar si adusa de pe la recas. cand bragadiru a venit aici ati decretat ca aia e poli, dar adevarata poli se infiinta si juca la mv. la cate jocuri ai fost acolo in 10 ani de cand e echipa ai infiintata? aha, ai fost doar in ultimul an. eu merg de la inceput. sa insemne asta ca timp de 10 ani ai fost fan bragadiru, in timpo ce eu tineam cu adevarata poli? iesiti atunci public si marturisiti asta. dar nu e asa, iar voi stiti. asa ca mai usor cu pianul, ca nu impresionati pe nimeni. cu sau fara voia voastra, in timp lumea va merge pe dan paltinisanu.

Batrana Doamna IN PIELEA GOALA a spus: (martie 4th, 2013 at 10:33 )

Veniti vineri la Arad sa vedeti batrana doamna in pielea goala! Sexul se vinde!

@brancovan a spus: (martie 4th, 2013 at 10:44 )

un singur lucru nu imi place la tine, brancovene. faptul ca te bucuri de un eventual esec al acs poli. te impici, cantaresti, cunosti, dar refuzi sa dai o sansa acestui proiect. pacat.

Aditzaaa a spus: (martie 4th, 2013 at 11:20 )

@ Pretene cu domnu’ Iancu ai vazut echipe care nici doamna ta nu le mai vede vreodata. Cu domnu Iancu am jucat in CL si in EL si inca o data cu domnu Iancu ne’am batut cu slugile comuniste Rapid , Dinamo si Steaua … Am pus si Rapid pentru ca eu unu nu pot sa fiu sluga unor miticii cum sunt unii din galerie…Frati cu Rapid Bucuresti…mie cam sila.

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 4th, 2013 at 11:24 )

la arad vor fi infiltrati si ‘baietii lu’ herzog’ (drukeri), dar nu sa incurajeze pe Poli, ci sa provoace scandal sa aduca mesaje anti-Poli, cu tenta politica, mesaje care deriva din motto-ul lor:”sa-l facem pe robu!”
baieti lu’ herzog, drukeria, singura galerie din lume intrata in politica si culmea, herzog si ceilalt drukeri consilieri si partidul lor au votat desfintarea echipei pe care o incurajau! INCREDIBIL!
am citit postarile de mai sus in care unii sugereaza ca ‘baietii lu’ herzog’ vor incuraj poli la arad… eu nu cred, ci mai degraba ma astept sa tina cu uta asa cum au facut si la meciul din tur!

Anonim a spus: (martie 4th, 2013 at 11:27 )

Ii prea distrus Brancovan asta!!! Imi aduc aminte cand si-a luat un pumn in fatza la un meci…Chiar de la un prieten de a lui…Off offf :))))

DAN a spus: (martie 4th, 2013 at 11:30 )

AU SAU NU AU DREPT DE PROMOVARE ACS POLI TIMISOARA FOSTA ACS RECAS ?l.Articolul 4 – Cesiunea
Cluburile nu au dreptul să facă operațiuni juridice care au ca efect transmiterea către alte
structuri sportive a dreptului de participare în competiții a echipei/echipelor lor ( prin cesiune,
divizare, comasare, schimbarea acționariatului, schimb de locuri sau altele asemenea)3
Modificarea formei juridice, a structurii unui club sau orice operaţiune care are ca scop
transmiterea/dobândirea dreptului de participare în competiţii sau/şi facilitarea obţinerii licenței pentru campionatul unei ligi naționale, altfel decât prin promovare, retrogradare sau menţinere
într-o categorie competiţională ca urmare a participării efective în competiţii este interzisă.
Constituie modificări ale formei juridice sau ale structurii unor cluburi ori operaţiuni care sunt
interzise următoarele: comasarea sau divizarea unor cluburi, schimbul de locuri între ele,
schimbarea sediului în altă localitate, schimbarea denumirii, transferarea acţiunilor între cluburi
sau cesiunea dreptului de participare făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Aceste modificări
sau operaţiuni sunt interzise numai în măsura în care sunt făcute în detrimentul integrităţii
competiţiei sportive şi numai dacă au ca scop obţinerea dreptului de participare în competiţhttp://www.frf.ro/sites/default/files/ROAF%202011%20TIPAR%20FINAL.pdf ART 4,5,6!!MA INTREB CUM ARE DREPT DE PROMOVARE ACS ASTA DOAR DACA OFICIAL IN ACTE SUNT AC RECAS CU SEDIUL TOT LA RECAS SAU DOAR CU COMPLICITATEA FRF.
http://frf.ro/sites/default/files/ROAF%202011%20TIPAR%20FINAL.pdf
http://www.frf.ro

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 4th, 2013 at 12:04 )

@DAN: recasu te preocupa?! bragadiru nu te-a preocupat deloc?!!
dute d aici ca mirosi a politica!

@Aditzaaaaa a spus: (martie 4th, 2013 at 12:15 )

lasand-o la o parte pe doamna mea, iti marturisesc ca am apreciat ce a facut bun iancu la poli? dar ce a facut? a bagat milioane si milioane de euro si nu a castigat nimic. dar absolut nimic! locul 2 nu se premieaza, prietene. si in detrimentul cui a pierdut? urziceni si otelul, echipa care aveau un sfert din bugetul lui poli. de ce nu a castigat poli titlul? prea multe blaturi si smenuri facute de iancu. hai sa ne mai calmam cu marile performante ale umflatului, pentru ca treburile nu stau chiar asa.

marius a spus: (martie 4th, 2013 at 12:20 )

Incet incet veteranii se vor intoarce pe Dan Paltinisanu unde au infiintat in 1995 CVUCS(Commando Viola).
Parerile lor nu mai coincid demult cu atitudinea noilor lideri de galerie.Unii din acestia (noii lideri) au aparut in peluza odata cu performantele din era Iancu.Altii au trecutul de dinamovisti sau stelisti.Iar banateni adevarati (cum se vor ei) sunt putini.

leo a spus: (martie 4th, 2013 at 14:07 )

am o intrebare. de unde pleaca autocarul spre arad

doar POLI a spus: (martie 4th, 2013 at 14:27 )

IN FIECARE ZI DE MARTI PINA JOI DE LA ORA 17 LA 19 SE FAC INSCRIERI PENTRU DEPLASAREA SUPORTERILOR LA arad PT MECIUL uta-POLI. RELATII SI LA TEL. 0726446747

ASU Poli nu e Poli ! a spus: (martie 4th, 2013 at 15:22 )

Hai cu totii in deplasare ! ACS Poli e echipa noastra ! Sa fim 2000 de suporteri. dar fara Drukeria care e betivi si e huligani.
HA HA HA HA HA !

druckeria a spus: (martie 4th, 2013 at 15:26 )

@leo , autocarele pleaca din centru.
centru Recasului.

drukeria-membriidepartid a spus: (martie 4th, 2013 at 15:34 )

drukerii+uta= Love !

Nick Slave a spus: (martie 4th, 2013 at 15:56 )

EU personal voi conduce galeria la Arad, am procurat vuvuzele (nu ma refer aici la anajatii mei din presa), voi renunta la gelul estompator pentru 2-3 zile, astfel incat freza mea sa fie in culorile clubului si voi lua si chitara cu mine. Forţa, forţa acese!!! Acese-victorie!

NESTOR-ESCU a spus: (martie 4th, 2013 at 20:20 )

CUM POTI SA FII ASA O SLUGA NETREBNICA . SI SA FII CUMPARAT CU BERE DE CATRE UN OPORTUNIST NUMIT HERZOG……AVEAM IMPRESIE MAI BUNA DESPRE EL MAI ALES DUPA DEPLASREA DE LA DONETK UNDE AM STAT DE VORBA CU EL….PAREA UN OM DEVOTAT CLUBULUI…DAR VEZI CUM MAMA POLICA TE SCHIMBA BRUSC SI DEVII UN DEMON PE LANGA ASTA MAI SI ATRAGE SUGATIVELE CARE PT UN PET DE AMARUIE DIN HAMEI FAC CE LE CERI….IN FINE CONCLUZIA ESTE CA BEREA LA NEVOIE SE CUNOASTE……

cerci a spus: (martie 5th, 2013 at 19:11 )

ie devarat ca care merge la arada si canta primim ceva pachetde la club?daca ada de unde miau paghetul?

cerci a spus: (martie 5th, 2013 at 19:19 )

ie devarat ca care merge la arada si canta primim ceva pachetde la club?daca ada de unde miau paghetul?
sa ma contactese cineva pe masenger la cerci_xherciu ca sami spuna de unde se ia paghetul de la club ca merg la deplasarea de la arad

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.