Sfaturi pentru Nicolae Robu in marele razboi cu presa

Dacă m-aș băga unde nu-mi fierbe oala, i-aș putea spune primarului Nicolae Robu că inginerii care fac cercetări, studiază vaste bibliografii, elaborează proiecte după proiecte acționează împotriva interesului științei, al dezvoltării, bunăstării și păcii în lume. Dar nu-i zic așa ceva, știind că oricum nu citește deBanat.ro.

Să nu se supere pe mine inginerii și viitorii ingineri de la Universitatea Politehnica, dar pilda de mai sus vine după ce edilul șef, inginer la bază, a apucat să afirme într-un briefing de presă că jurnaliști care-i pun întrebări sunt împotriva intereselor Timișoarei. Lovit de valuri de supărare, primarul liberal n-a mai apucat să spună că și brutarii care frământă și coc pâinea nu vor binele global al omenirii, că șoferii care conduc treji vehicule RATT fac de râs tagma conducătorilor auto, cum, categoric, nici coafezele care vopsesc părul nevestelor noastre nu contribuie defel la dezvoltarea esteticului.

Se spune că niciodată vreun om politic nu va câștiga un război cu presa. Că solidaritatea de breaslă a jurnaliștilor te va centrifuga din cercul de interes public și te trezești ca politician fără vehiculul care te duce la inima sau spre alt organ al alegătorului. După felul în care Gigi Becali și-a bătut joc de două redacții centrale de sport pentru a se răzbuna pe un moderator TV incomod, nu aș mai fi atât de sigur că un război cu mass-media chiar este pierdut din start de un politician. Doar cu audiența temelie în facerea de presă, ziariștii nu pot câștiga o luptă nici măcar cu primarul Nicolae Robu, ca să nu mai zic de un diferend cu Gigi Becali sau Victor Ponta.

Nicolae Robu spune deseori că nu-și poate pierde timpul prețios cu prostiile unor ziariști. Indiscutabil, edilul timișorean poate avea dreptate. Și în presă sunt mulți ziariști limitați, alții sunt „montați”, iar alții pur și simplu vin în întâmpinarea patronatului cu un anumit mod de comportament, fără ca cineva să le ceară așa ceva. La fel cum și printre primarii din România sunt și oameni corupți, „vagabonzi”, alții sunt proști comunicatori, alții doar plasați în afara realității.

Domnule primar, fiți fără grijă, că ei, ziariștii, nu vă vor abandona, fie și numai pentru că trebuie să-și câștige o pâine, dacă argumentul platonic cu nevoia de informare a cititorului nu vă spune nimic. Briefingurile dvs zilnice de la Primăria Timișoara vor fi la fel de frecventate, iar încetul cu încetul nu va mai pune nimeni niciun fel de întrebare. Când vreți să măriți suspansul, n-ar fi rău să vă întrebați singur câte ceva pentru ca apoi să răspundeți apoteotic.

Sau să spuneți ceva de genul… „dacă v-aș da voie, probabil mă veți întreba dacă îmi voi duce la îndeplinire proiectele”, după care să răspundeți, sincer, că „Da, cum să nu!, îmi voi duce la îndeplinire toate promisiunile, spre binele Timișoarei”. Așa veți tăia elanul „obraznicilor” care nu-și doresc să aveți succes, cu riscul ca orașul să rămână în promiscuitate, fără stadion și Sala Polivalentă de 14.000 de locuri.

În locul dumneavoastră, dom’ primar, nu i-aș mai băga în seamă pe jurnaliștii care sunt împotriva intereselor Timișoarei. Ba chiar n-aș mai permite accesul ziariștilor la conferințele de presă. Chiar așa, de ce trebuie să fie ziariști la conferințele de presă? Aș vorbi singur pentru un purtător de cuvânt care îmi notează bob cu bob discursurile, pentru ca apoi să le posteze pe contul de Facebook. Pentru cine e curios. Cu presa n-aș mai avea niciun contact, definitiv, în vecii vecilor! Un picior de ziarist n-aș mai vedea la sediul PNL când vine Crin să prezinte vreun traseist înscris în partid. Nici măcar când se apropie alegerile și-aș vrea să tai niște panglici. Sau mai ales atunci.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

cata a spus: (martie 29th, 2013 at 12:27 )

sasu, esti demential. imi place ironia ta, dar nu cred ca primarele nostru are capacitatea intelectuala sa o inteleaga.

vasile samargi a spus: (martie 29th, 2013 at 13:59 )

Eugen, nu cred că are rost să-ți pierzi vremea cu un asemnea specimen, care, din minciună șio întâmplare a ajuns primarul acestui oraș Un îngâmfat, un fixist, un atotștiutor, un habarnist în ale administrației, nu poate fi și un bun comunicator cu poresa. La fel sunt și cei care conduc fotbalul timișorean! Tot din tagma lui sunt și la fel se comportă și aceștia, evident, plătiți de noi. Lăsați-l în sucul său propriu!

Corneliu Popovici a spus: (martie 29th, 2013 at 14:12 )

Eugen draga, Asta nu intelege nimic,geaba tu incerci sa-l sensibilizezi.Insul e ahtiat dupa laude si putere si cu asta basta!

cosmin a spus: (martie 29th, 2013 at 14:39 )

este trist felul in care s-a transformat robu. mai trist e ca in jurul lui se invart tot felul de nulitati care il incurajeaza in acest comportament mai penibil decat al primarului vanghelie. dar cel mai trist ramane ca omul asta sufera de impotenta administrativa si transforma timisoara intr-un oras trist. egocentrismul lui ii va fi fatal si il va duce spre titlul de cel mai penibil primar din istoria timisoarei.

Marius a spus: (martie 29th, 2013 at 17:40 )

In campanie, stie toata lumea, iteresul patronatului e altul: reclama publicitara, la pret dublu, cu tupeu…
Oricum, faina ironia.

Ioane si Gheorghe a spus: (martie 30th, 2013 at 00:22 )

bai oameni buni, cutremurul de acuma cateva zile a fost provocat de exploziile de la Parta ??? Ne omoara astia, tot blocul s-a cutremurat !!! N-o sa mai avem dupa ce bea apa !!!!

primarul a spus: (martie 30th, 2013 at 14:00 )

Ati facut o fixatie ci de la deBanat pt. Robu. Daca tot loviti in el va deveni erou! lasati-o mai moale!! cred ca sunte-ti in stare sa-l criticati si dece se spala pe dinti cu o anumita pasta!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA
Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomajul este în scădere în Timiș
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.