Ramasi fara parchet, liberalii isi vor pune mocheta

M-aș fi așteptat cu mintea de acum două decenii ca liderii unui partid liberal să amenințe cu plecarea dintr-o conjuncturală guvernare pe motiv că pesediștii, feseniștii, ex-comuniștii sau cum vreți să le ziceți trag sfori pentru păstrarea unei justiții blânde cu corupții de partid. Că prin fibra lor pro-europeană ar încuraja o formulă în fruntea parchetelor agreată la Bruxelles, nu pentru că ar fi cușer să ne zică nouă cum să facem, ci pur și simplu pentru că în repetate rânduri monitorizările europene au considerat fructuos mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea unui importante instituții de luptă anticorupție.

M-aș mai fi așteptat ca liberalii să se trezească în cele din urmă și să conștientizeze că sunt la guvernare de aproape un an și, cu un ministru în fruntea Justiției, ar fi putut promova mai mult decât o caraghioasă nominalizare pentru DNA și Parchetul General. Cu un candidat ce implora prin prestația lui bobârnace și replici ironice, mai ales în fața unei comisii presupus ostile. Că președintele Traian Băsescu ar fi căzut în penibil dacă ar fi respins în repetate rânduri variante rezonabile din punct de vedere profesional propuse de PNL, prin ministrul Pivniceru, pentru cele două parchete.

M-aș fi așteptat, de asemenea, ca liberalii să considere mai toxică pentru ideea de justiție promovarea unui ministru ce se plimbă cu limuzina celui mai important ocnaș al țării, care mai avea pe rol alte dosare cu actele sale de vitejie din vremea când era premier al României. Și cu atât mai mult, că forumula care a făcut posibilă o astfel de performanță din partea acuzării merita să-și continue munca, chiar și după plecarea lui Daniel Morar la CC. Cu ce rezultate? Nu îmi voi face iluzii. Cel mai probabil cu rezultate firave, de adormit Comisia Europeană, în speranța unor rapoarte MCV mai puțin catastrofale după nebunia din vara trecută.

Mi-aș fi dorit de la niște lideri liberali să încurajeze consolidarea unor instituții precum Agenția de Integritate și DNA, nu să le ceară dizolvarea în protocoale semnate cu colonelul Dogaru pe colțul mesei, trădând ori o răzbunare infantilă, ori semnalmentele unei găști de penali, cu mai mulți miniștri incompatibili promovați în cabinetele Ponta decât ar fi reușit dacă-și propuneau o astfel de contraperformanță.

Indiscutabil, m-aș mai fi așteptat ca un partid istoric și național liberal să considere mult mai nociv pentru echilibrul justiției să te complaci în alianțe, prietenii și finanțări venite dinspre un personaj de o moralitate jalnică, confirmată în instanțe pentru verdictul de colaborator al Securității sub numele Felix.

Ca liberal mi-ar crăpa obrazul de rușine să susțin politic fuga acestui individ de justiție prin demisiile repetate din Senat și să înfierez cu mânie tocmai ceea ce începuse, firav, se se miște în justiția din România. Dar ce m-ar deranja mai tare ca liberal e lipsa cronică de credibilitate. Și să aibă punctual dreptate Antonescu și biroul său de conducere PNL – condamnând interimatul lui Ponta la Justiție pentru nominalizarile în cauză, aranjamentul cu Băsescu etc – deja devine natural următorul calcul: ce vrea PNL vrea și Voiculescu, iar ce vrea Voiculescu e clar că n-are cum să servească Justiția.

M-aș mai aștepta ca pentru liberali ideea renunțării la guvernare să nu fie o soluție. Nici nu vreau să mă gândesc la un Crin Antonescu lider al opoziției în România, postură din care, probabil, nu va mai avea nici atâta jenă ca până acum să declanșeze un „jihad” antieuropean ce l-ar face invidios până și pe mult mai instabilul Corneliu Vadim Tudor. Categoric, am prea mari așteptări de la actualul Partid Național Liberal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top