Rosenblum, primul cu prima taiata la Poli

Călin Rosenblum, managerul sportiv al lui ACS Poli Timişoara, nu va mai lua prime la victoriile echipei. Decizia a fost luată în comun de liderul CJT, Titu Bojin, şi primarul Nicolae Robu.

Nicolae Robu susţine că directorul sportiv Călin Rosenblum este singurul din conducerea administrativă a lui Poli care lua prime de joc. Complet greşit. Chiar dacă primarul nu ştie, directorul sportiv Petre Muşat lua prime la comun cu Rosenblum la victoriile lui Poli.

„Am discutat cu domnul Bojin despre primele pe care le primeşte Rosenblum şi împărtăşesc opinia ca acesta să nu mai ia primă decât la sfârşit, ca obiectiv de promovare. Cu primele de meci trebuie să rămână exclusiv antrenorii şi jucătorii. Doar Călin Rosenblum lua prime în afara jucătorilor şi antrenorilor. Despre salarii nu am discutat, salariile au fost stabilite la o şedinţă la care eu nu am participat”, a spus Robu.

Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a declarat miercuri că, după părerea lui, întreaga conducere administrativă de la ACS Poli ar trebui să primească cu 20% mai puţin la salariu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

corona a spus: (aprilie 10th, 2013 at 15:45 )

este strigator la cer! cum adica prima de obiectiv pentru un conducator? primeste prima pentru ca isi face treaba cum trebuie? dar daca nu-si indeplineste obiectivul, vine cu bani de acasa? jucatorii e normal sa primeasca prime, dar administrativul, asa cum e la poli, ar trebui sa aiba un salariu fix. cei doi am inteles ca castiga peste o mie de euro in fiecare luna. nu e destul?

Motu a spus: (aprilie 10th, 2013 at 16:19 )

Aloo, dl primar, prima ia rosenblum si musat, nu doar rosenblum. Amândoi.

Fratele lui Paul Prodana :)))) a spus: (aprilie 10th, 2013 at 16:59 )

Vrajeala, prima lua si Babuciu daca aduna minim 20 de copii in galerie. Uneori ii mai trimiteam si eu 2-3 de la grupa mea de prichindei 😉

Craciunescu Costiela a spus: (aprilie 10th, 2013 at 17:23 )

Nici boul de fiu-meu nu mai primeste prima? Cine o sa mai scrie sute de comentarii pe site-uri, ca sa para ca si Recasul are suporteri? Huo ba Robu si Bojin, de-aia v-am votat?

Chiar existi?.. a spus: (aprilie 10th, 2013 at 18:47 )

Nu cred ca poate exista in realitate asa un prost si mai ales sa incerce sa faca si pe jmekerul !!!

druker a spus: (aprilie 10th, 2013 at 22:29 )

Musat trebuie sa ia prima pt a nu fi acuzati de UE de discriminarea minoritatilor !
Ha ha ha ha ha !

florin cojan a spus: (aprilie 10th, 2013 at 22:56 )

N u vedeti ca Robu este pe dinafara? habar nu are, sau se face ca nu stie. De ce nu-l intraba pe Staicu, ori pe senilul Bungau. Niste cacanari care se sclifosec pe banii nostri! sa ia rosenblum prima de joc! ce ordinar este acest jidan imputit, un nemernic care a taita hrana la copii iar el sa ia prima dubla. Gretosi!

Motu a spus: (aprilie 10th, 2013 at 23:23 )

Rusine mare, musat ia prima ca are de dat mese pe la Jiva, sa se simtă bine jidanu si bungau. Apropo, ce caută Senilul ăla acolo. Nu are nici o treaba, nunsemneaza nimic, o marioneta pe bani, are si el 1000 euro.

salamu lu bradu a spus: (aprilie 11th, 2013 at 00:27 )

avem salam pt tota pulimea frustrata nu va inghesuiti sa muscati ca va ajunge la toti…

druker a spus: (aprilie 11th, 2013 at 11:24 )

Paul Prodana parca a venit sa organizeze o galerie ,sa contribuie cu experienta lui la formarea noii galerii.
Asta cu toate ca exista o persoana platita de club -Babuciu-pt. a face exact acest lucru !
Dar nici unu din cei doi nu vine in galerie pt a da un exemplu si altora ,pt a se implica direct asa cum au promis.
Sa le fie rusine oare sa stea in peluza ,atunci de ce au venit si de ce sunt platiti ?Nu de alta dar 2 suporteri in plus inseamna cam 20 la suta din actuala galerie !

stai-cu a spus: (aprilie 11th, 2013 at 11:57 )

In eventualitatea unui nou esec -foarte probabil dupa cum joaca echipa-suntem curiosi daca isi va asuma cineva din conducere vina si care vor fi consecintele (ne e destul sa-ti asumi vina daca nu iei si masuri ).Pt ca prime la victorii am vazut ca iau !
Aviz bunicii Bungau, Mihut ,jidanul Rosemblum ,romanul Musat si bineanteles V.V.-ul .

dario vago a spus: (aprilie 11th, 2013 at 12:18 )

acest manager sportiv nu stie daca mingea este rotunda sau patrata.conducerea tecnica este zero.gestionare la centrul de copii este zero.in sfarsit societate este zero.primaru trebuie sa se ocupe de probleme de oras ca sunt multe,la fel presedinte de consilul judetean.saraca poli.

DOAR PE DAN PALTINISANU a spus: (aprilie 11th, 2013 at 13:54 )

ULTIMILE 3 POATARI SUNT A LU BRANCOVAN FATZA DE TZARA….:))))))

druker a spus: (aprilie 11th, 2013 at 16:03 )

In eventualitatea unui nou esec sau semiesec vrem sa vedem ce masuri se iau (de catre CJT si CL) impotriva conducerii clubului care administreaza bani publici si genereaza contra-perfomanta in actualul retur.
Atentie,un nou esec poate conduce la ratarea obiectivului si asa foarte costisitor.
Ca daca singura masura va fi din nou intrunirea de urgenta a Consiliului Director,Sfatului Batranilor etc,credibilitatea clubului va atinge cota 0.Si asa cota de popularitate a actualului club este scazuta in randul suporterilor datorita unor personaje paralele cu fotbalul modern (Bungau, Mihut,etc ) dar platite regeste .

INO THE PERFECT SPIRIT a spus: (aprilie 11th, 2013 at 23:11 )

HAI ACS POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA VICTORIE LA OLT ASTA CONTEAZA PENTRU PROMOVARE.
SUCCES VALI VELCEA NE TREBUIE ASA CEVA SI ASTA STI SI TU O VICTORIE LA OLT UN PAS SPRE PROMOVARE.

HAI ACS POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA VOM PROMOVA SI VOM AJUNGE IN PRIMA LIGA UNDE NE ESTE LOCUL FIE CA VOR SAU NU UNI SAU ALTI OINA LA URMA SINT DOAR UNI SAU ALTI SI ASTA NU CONTEAZA.

HAI ACS POLI TIMISOARA SINGURA POLI TIMISOARA DUPA RESULTATE.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE

INO THE PERFECT SPIRIT a spus: (aprilie 11th, 2013 at 23:15 )

HAI ACS POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA VICTORIE LA OLT ASTA CONTEAZA PENTRU PROMOVARE.
SUCCES VALI VELCEA NE TREBUIE ASA CEVA SI ASTA STI SI TU O VICTORIE LA OLT UN PAS SPRE PROMOVARE.

HAI ACS POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA VOM PROMOVA SI VOM AJUNGE IN PRIMA LIGA UNDE NE ESTE LOCUL FIE CA VOR SAU NU UNI SAU ALTI PINA LA URMA SINT DOAR UNI SAU ALTI SI ASTA NU CONTEAZA.

HAI ACS POLI TIMISOARA SINGURA POLI TIMISOARA DUPA RESULTATE.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE

ACS Poli nu e Poli AEK a spus: (aprilie 12th, 2013 at 09:07 )

ASU urmeaza sa joace un derby de top cu Racovita….drukeii au pregatit deja o echipa ASU alternativa, formata din suporterii…in caz ca jucatorii o iau in freza pana la pauza se va schimba echipa jucatorilor cu echipa suporterilor pe care nu o data, ci de mai multe ori, aburii de alcol i-au ajutat sa fie mai in forma decat jucatorii de baza…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.