Amelia are 12 ani, este elevă la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, și se prezintă ca o percuționistă de mare succes. Asta, dacă va avea șansa să își continue studiile. Tinerii „lei” vor s-o ajute să-și împlinească visul.
Până acum, Amelia Trifu a obținut locul întâi la toate olimpiadele zonale și județene de muzică la care a participat și locul al treilea la Concursul Internațional de Percuție. O carieră în domeniu este visul ei, însă, fără un nou set de tobe pe care să exerseze zilnic, nu o poate face. Probvenind dintr-o familie modestă, tânăra nu are bani pentru ele.
Tinerii din cluburile Leo Young Spirit și Leo Timișoara vor să o ajute pe Amelia să își construiască visul de carieră. Pentru a strânge cei 700 de euro necesari pentru noul set de tobe, ei vor organiza o petrecere caritabilă. Aceasta va avea loc în 26 aprilie, în Club No Name. Atomosfera va fi asigurată de către Nane și DJ-ul clubului. Biletul de intrare costă 10 lei, urmând ca toți banii strânși să fie donați pentu tobele Ameliei.
„Amelia este o elevă olimpică, o elevă care exersează foarte mult și care are nevoie de aceste instrumente ca să se dezvolte în continuare”, spune Alexandru Tucu, reprezentant Leo Young Spirit. Amelia e emoționată de gestul tinerilor. „Este al patrulea an de când fac percuție și vreau să urmez o carieră în acest domeniu. De mică mi-a plăcut muzica și mai ales să bat tobele”, spune puștoaica.
Comentarii prin facebook