Inca doua milioane de lei pentru Poli din bani publici si se cauta sponsori

Aleşii locali au votat alocarea a încă două milioane de lei pentru clubul ACS Poli. Banii urmează să ajungă la echipă după ce contractul de asociere dintre club şi primărie va fi modificat. Nicolae Robu a refuzat două oferte private pentru ACS Poli, dar își va găsi timp să discute cu reprezentanții câtorva sute de companii!

Modificarea contractului de asociere cu ACS Poli va fi supusă votului consilierilor locali într-o altă şedinţă de CL. Proiectul de majorare a sumei pentru club a trecut cu 16 voturi, chiar dacă consilierii democrat-liberali nu au votat. „Prin proiectul ACS Poli noi am câştigat în mod foarte clar am 900.000 de euro, reprezentând banii pe care îi primim pentru televizarea meciurilor echipei în liga I. Nu sunt suficienţi aceştia, nici cei patru milioane pe care noi ne-am propus iniţial să îi dăm atunci când eram în liga a II-a, nu vor fi suficienţi nici cei şase milioane pe care îi alocăm după rectificare. Va fi nevoie să atragem o sumă importantă din zona privată”, spune primarul Nicolae Robu.

Liberalul afirmă că a avut două propuneri de la investitori străini, dar discuţiile nu au avansat, pentru că aceştia voiau să dețină controlul asupra clubului.„Am avut propuneri de la investitori din Elveţia şi Italia, care s-au oferit să vină cu patru milioane de euro pentru Poli. Ei voiau să aibă control asupra clubului. Or, câtă vreme voi avea răspundere pentru acest club, nimeni în afară de CLT, CJT şi Universitatea Politehnica din Timişoara nu va ajunge să deţină controlul aupra clubului”, a explicat Robu.

Săptămâna viitoare, primarul Timișoarei vrea să se întâlnească cu reprezentanții a nu mai puțin de… 700 de companii, pe care să-i convingă să devină sponsori la Poli! „Va fi o invitație colectivă pentru săptămâna viitoare și vom vedea câți vin. Cei care nu vor veni vor fi căutați individual de către mine și invitați la discuții particulare. Îmi fac timp să mă întâlnesc cu toți”, a conchis Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

+ a spus: (iulie 5th, 2013 at 20:54 )

da, vorba lui Brincovan, unde sit chitantele?

BRAVO DOMNULE ROBU.! a spus: (iulie 5th, 2013 at 23:08 )

BRAVO DOMNULE ROBU!

Ce aparitie .! a spus: (iulie 5th, 2013 at 23:09 )

Gigi Brancovan ai iesit din nou la inaintare !

Ricky Scheel a spus: (iulie 6th, 2013 at 01:39 )

sa traiasca banul public si sa defilam in liga1

teo ...musante a spus: (iulie 6th, 2013 at 09:38 )

Carcotasilor , a-ti avea voi frigiderul plin daca nu ar fi sustinuta Poli de primarie ? Va luati dupa „seful clasei” brancovan care mereu a tras tepe suporterilor ? Foarte bine ca e sustinut sportul de primarie si in special fotbalul . Adica ce mare pierdere este sa dai 8 milioane sportului ,din aprox 200 mil cat este bugetul ? Carcotasilor , sa va intereseze ce se face cu 192 milioane !

JIJI a spus: (iulie 6th, 2013 at 13:25 )

Nu te lasa Gigi (brancovan), daca eu din puscarie nu ma las si pasc in continuare oile, paste si tu ce poti…..

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iulie 6th, 2013 at 19:39 )

STIU SA FACUT BINE TOTUL PINA ACUM SI DACA SINTEM ATENTI VA MERGE SI MAI BINE PE VIITOR.ACS POLI TIMISOARA ESTE UN CLUB DE TRADITIE CHIAR DACA ECHIPA ESTE NOUA,DENUMIREA DE POLI OBLIGA SI LA FOTBAL SI LA BUZUNAR,DE ACEEA ASU POLI SA FRIPT SI NU REPREZINTA NIMIC !ASU POLI NU REPREZINTA NICI FOTBALUL SINT ZERO SI BUZUNARELE LE SINT GOALE,DECI NU AU CUM SA REPREZINTE SAU CALCE PE URMELE SI PALMARESUL POLITEHNICI TIMISOARA!!!!DECI ASU POLI CIOCU MIC SI DESFIINTAREA! SI ASA VA FI EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE AM DECIS ASTA SI VETI VEDEA CA SA SI PUS IN APLICARE ACEST LUCRU!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

drukeria-membridepartid a spus: (iulie 8th, 2013 at 08:28 )

ce fel de ‘drukeri’ sunt aia, care nu vor ca autoritatile sa investeasca in fotbal?!… hmm !..
normal un ‘druker’ ar trebui sa se bucure cand autoritatile anunta ca vor sa investeasca bani in fotbal!!!… dar la noi in timisoara este taman invers: ‘drukerii’ sunt cei mai inversunati impotriva fotbalului de performanta in timisara si a sustinerii lui de catre autritati!… hmm!

Ana a spus: (iulie 8th, 2013 at 10:29 )

ASU nu e Poli? Chiar stie cineva ASU a promovat in liga 4?

Ana are mere... a spus: (iulie 8th, 2013 at 12:49 )

…si este gay.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.