Parastas la PSD si Bega Grup, scaunul de primar al Timisoarei ramane un vis

Tare mare jale trebuie să fi fost luni în sediul PSD! Sau, ca să nu generalizăm, în unele birouri ale PSD, atât la nivel local, cât și central. Jalea a fost cu atât mai adâncă cu cât șampaniile stăteau la rece în frapiere și se aștepta doar un semnal pentru a fi desfăcute. Iată însă că visul de mai bine de două decenii al social-democraților s-a făcut praf, odată cu sentința ICCJ în dosarul Robu – ANI.

PSD nu-și va pune steagul pe Primăria Timișoara, nici măcar cu titlu de interimat pentru trei, patru până la șase luni. PSD Timiș n-a putut să-i ofere acest cadou președintelui de onoare, tovarășul Ion Ilici Iliescu, cel care și-a făcut un scop în viață din a cuceri Timișoara. Orașul tinereții sale revoluționare, de unde propovăduia victoria comunismului universal și înfrângerea putredului capitalism. Din păcate pentru el, se pare că va mai curge multă apă pe Bega până când partidul său de suflet (evident, după PCR!) va da un primar Timișoarei. Și cât de aproape a fost…

Ca o interesantă coincidență, cel care urma să ajungă – potrivit calculelor PSD-iste – primar măcar cu titlu interimar este cam din același leat cu Iliescu, cu puțini ani mai tânăr. Ca să vezi, octogenarul Ilici primea drept cadou un septuagenar PSD-ist ca primar al Timișoarei. De altfel, PSD era singurul partid pregătit pentru eventualele alegeri anticipate. Fiindcă, pe deoparte, în PNL urma să se instaureze degringolada, în cazul în care Robu pierdea procesul. (Chiar, Sorin Supuran o fi fericit de sentință?) La PDL, cel puțin pe moment, propunerea pentru funcția de primar pare o glumiță, nici aceea reușită. Iar alte partide cu șanse nu prea există. De asemenea, și pentru un posibil candidat independent, timpul era destul de scurt pentru a-și face auzită vocea. Ca atare, social-democrații puteau emite niscaiva pretenții la scaunul de primar la alegerile interimare, în pofida legendei care spune că Timișoara nu va avea edil PSD-ist 100 de ani de la revoluție. Asta în condițiile în care asigurau și interimatul prin neobositul Traian Stoia. Dar n-a fost să fie…

La fel de mare jale a fost și prin grupul de firme deținut de doi celebri frați. Care deja își finalizaseră studiile de fezabilitate prin care Timișoara se transforma în Cristeștișoara. Și care au stat și în spatele tuturor zvonerilor, mamelor și taților Omida, Mafalde și profeți, ce au dat ca sigură eliberarea scaunului de primar. Din păcate pentru ei, mai trebuie să aștepte până să pună mâna pe tot orașul, fiind nevoiți să se mulțumească în continuare doar cu parte din el. Mai mult – mare ghinion! – nici situația trimisului lor special pe funcția de viceprimar nu pare a fi grozavă. Războiul pe care l-au demarat cu toții împotriva lui Robu, pornind de la convingerea că primarul va pierde bătălia cu ANI, li se va întoarce ca un bumerang în cap. Și le va face multe cucuie! La urma urmei, chiar o fi rău că Timișoara n-a ajuns o feudă a unui grup de interese, format din doi frați și un grup de PSD-iști? Nu cred…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Istoria a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 23:32 )

Si in defilarea in carul triumfal, omul nu are un sclav care sa-i aminteasca: „Respice post te! Hominem te esse memento! Memento mori!” ?

sefa bocitoarelor a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 23:37 )

a picat bine, castigam si noi o pita inainte de sarbatori,am invatat sa bocim si stereo si in reluare si cu ecou…

Noni a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 09:35 )

Oare ce interes au The Big Brothers ca sa fie Stoia vice primar sau mai mult de atat??? Ca sa le faciliteze achizitia de terenuri si cladiri la preturi mici (dupa modelul sediul PSD care valoreaza 1 million de euro si ei au vrut sa-l cumpere cu 100 000 euro), sa ii ajute sa nu plateasca diferite taxe si impozite, ca sa ii determine pe anumiti proprietari sa vanda diverse cladiri lesne daca se poate, de exemplu abatorul…cam asta este rolul lui in primarie…si sa dea cu ciocul la Antena 3…despre cum lupta el pentru conservarea avutiei statului…

Andrei a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 09:40 )

Robu nu a platit cumva datoria fratiilor prin legea prin care pot cumpara la pret promotional terenul de sub cladirile dezafectate pe care le detin?

alingorscovoz a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 11:06 )

Sper ca din aceasta confruntare ce a avut loc in ultimile luni Robu sa fii vazut ce „bun colaborator” este Stoia si sa inceteze colaborarea cu acesta !!! Este evident ca vicele este „calul stoian” al PSD si-l va „toca” tot timpul !!

Doar PSD a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 11:14 )

Tot comentati de PSD de parca nu sunt in aceeasi barca cu Robu. Sau atunci cand sunt prieteni si castiga alegeri impreuna nu sunt rai? Iar cand domnul primar se saruta frantuzeste cu ei inchidem ochii?

Alin a spus: (noiembrie 26th, 2013 at 11:25 )

Costi mai lasa caini ca latra prea tare si poate ne musca pe noi! Ha

Timisoreanca a spus: (noiembrie 27th, 2013 at 00:00 )

Urmatorul primar al orasului Timisoara NU va fi de la niciun partid, deoarece voi candida eu ca persoana independenta. Prea si-au batut joc multi de orasul meu natal.

O INTREBARE @timisoreanca a spus: (noiembrie 29th, 2013 at 14:34 )

esti portocalie, sau ai doar icter?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.