Pe Ovidiu Tender il bate gandul sa abandoneze prospectiunile din Timis

Deranjat de protestele și șicanele la adresa firmei Prospecțiuni, pe care o patronează, afaceristul Ovidiu Tender se gândește serios să abandoneze lucrările de explorare a subsolului din Timiș, dar și din România. El susține că în Timiș nu se caută gaze de șist, ci doar țiței și gaze naturale. Industriașul așteaptă răspuns de la instituții ale statului vizavi de cine orchestrează campania împotriva sa.

tender

Omul de afaceri Ovidiu Tender a devenit, de ceva timp, unul dintre cele mai controversate personaje în Timișoara. Numele lui este legat de mult contestata explorare a gazelor de șist. Timișean la origine, Tender și-a transferat majoritatea afacerilor la București și chiar în întreaga lume, având multe investiții în Africa, Asia sau Serbia. În Timișoara nu prea s-a mai vorbit despre el din 2008, când a fost aproape de a prelua clubul Poli Timișoara. Mai are aici o firmă de construcții (SIRD) aflată în insolvență, iar cea mai mare parte a afacerilor e în zona explorării subsolului.

De aproximativ un an a revenit cu afacerile în Timiș, prin firma sa, Prospecțiuni, care are contracte de explorare a subsolului în mai multe comune din Timiș. Mai exact, e vorba de 16 localități, totalizând un perimetru de 200 kilometri pătrați. Explorările au stârnit proteste atât în zona politică, dar mai ales în zona societății civile și în spațiul virtual. Tender a declarat, pentru deBanat, că e foarte dezamăgit de această campanie, îndreptată în special împotriva firmei Prospecțiuni. „S-au vehiculat tot felul de minciuni. În primul rând, noi nu căutăm gaze de șist, ci doar petrol și gaze naturale. În România s-au dat licențe pentru explorarea gazelor de șist doar în Vaslui și zona Mangalia. În al doilea rând, noi lucrăm exact pe normele Legii petrolului, nu facem absolut nimic ilegal. Nu înțeleg de unde vine această campanie, care văd că e îndreptată în special împotriva firmei Prospecțiuni. Sau înțeleg câte ceva”, ne-a declarat Tender.

Firma Prospecțiuni face sondări și muncă de cercetare în numele companiei australiene ADX Energy, însărcinată de statul român cu găsirea și extragerea unor resurse minerale. În urmă cu aproximativ două săptămâni, guvernul a dat totuși liber la exploatarea gazului de șist în comunele timișene Periam și Biled. La puțin timp după aceea, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunțat că licențele eliberate se referă vorba doar la țiței și gaze naturale, nu la gaze de șist.

Tender consideră că întreaga campanie împotriva firmei sale este finanțată. „Nu sunt naiv să nu-mi dau seama că există o campanie orchestrată și bine finanțată. Nu știu sigur cine stă în spatele ei. E treaba unor instituții ale statului să facă acest lucru, mai ales că există instigări la revoltă și chiar violență. Au o logistică bine pusă la punct, au afișe și alte tipărituri”, ne-a mai declarat omul de afceri. În aceste condiții, el a luat în calcul o măsură radicală. „Mă gândesc serios să plec, nu doar din Timiș, ci din România. Am destule comenzi afară. Păcat de țara asta. Industrie nu mai are, turism nu are. Are doar niște bogății ale subsolului și e păcat că nu sunt folosite”, a mai spus Tender. De altfel, SC Prospecțiuni este pe cale să părăsească zona Mediaș, după ce 17 mașini ale firmei au fost vandalizate de protestarii la adresa gazelor de șist. (sursa foto: finantistii.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Gicu a spus: (decembrie 9th, 2013 at 21:06 )

Imi vine sa plang e dramatica situatia bietului om. Sa il ajutam!

Mare a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:07 )

Foarte bun gand. Serios. Renuntati. Sunteti mult pre bine pregatit sa faceti bani si din cacaturile astea. Hai demonstreaza-ne ca esti cu capul pe umeri si inca nu esti senil.

mehala a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:12 )

tender si fratii cristescu ,groparii Timisoarei

ady a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:33 )

Si blocul ala de pe Take Ionescu ,nu tot el l-a abndonat?

Popa Sapca a spus: (decembrie 10th, 2013 at 12:33 )

Pe Tender il doare in „tender” de ceea ce se intampla in Romania cu SC Prospectiuni SA. Aceasta este demult dirijata de expati care au adus-o la ruina, in timp ce el isi duce traiul intr-un palat din Senegal si nu prea a mai dat prin Ro dupa ce a fost arestat. Va veni poate doar cu mandat international de aducere…

sam a spus: (decembrie 10th, 2013 at 13:22 )

ce bine ar fi fost sa fii abandonat banatul cand a fost chelner

brusc a spus: (decembrie 10th, 2013 at 16:25 )

de vreo 15 ani astept sa vad daca face ceva tender pentru oras , NIMIC NICIODATA . Rusine hotilor de tara ! nu numai ca trebuie sa pleci bai tender , ci sa ti se retraga cetatenia romana tradatorule !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Festivalul Internațional de Film Science Fiction și Fantasy „The Galactic Imaginarium” (TGIFF) își continuă tradiția și aduce la Timișoara, în perioada 18-27 Septembrie 2026, cu avanpremiere în lunile iulie și august, cea de-a VII-a ediție. TGIFF rămâne singurul festival de gen din România și unul dintre puținele din Europa Centrală și de Est dedicate exclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul „The Galactic Imaginarium” revine la Timișoara cu a VII-a ediție și o Cinematecă SF & Fantasy
Înainte să aruncăm un obiect, putem face un test de numai trei secunde: Este ambalaj reciclabil? Atunci merge în pubela galbenă. Este sticla? Atunci alegem clopotul verde. Este obiect textil? Atunci se colectează separat. Nu mai poate fi reciclat sau reutilizat? Atunci poate merge la rezidual. Momentan, pubela neagră este destinată deșeurilor precum scutecele, șervețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ECO SERV Timiș: patru întrebări înainte de pubela neagră
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara desfășoară marți, 27 august, o operațiune de amploare, punând în executare 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba. Ancheta, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, vizează o rețea infracțională acuzată de furt în formă continuată, infracțiuni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în vestul țării: cabluri CFR furate, arse ilegal și reziduuri aruncate în râul Mureș. Sunt vizate 224 de infracțiuni
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Noul Cod al Amenajării Teritoriului a pus Timișoara să se ocupe de înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat, un organism care ar trebui să se ocupe cu coordonarea tehnică a documentațiilor de urbanism din zona metropolitană a orașului. Cum se va aplica în practică acest lucru rămâne de văzut, aceasta dacă ne gândim că deocamdată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost aprobată înființarea Comisiei de Aviz Unic Integrat. Va reglementa activitatea urbanistică în zona metropolitană
Timișenii sunt invitați să depună sugestii și propuneri privind finanțarea proiectelor sportive ale structurilor de drept privat, în sesiunea a doua din 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat în procedură de transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate în sesiunea 2 de către structurile sportive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul, chemat să își spună părerea asupra finanțării proiectelor sportive private din bugetul județean
Locația pe care a fost ridicat vechiul stadion Dan Păltinișanu, în prezent un platou curățat de ruinele fostei construcții, va fi deocamdată loc de organizare a unor evenimente, pentru ca ulterior să demareze construcția noii arene sportive a orașului. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că demararea efectivă a construcției ar urma să aibă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul stadion al Timișoarei ar urma să înceapă în iarnă
SCM Politehnica Timișoara a jucat un ultim meci de verificare înaintea startului din Liga Națională de handbal. Alb-violeții au învins naționala de seniori a Iranului, ocupanta locului al șaselea la cele mai recente Campionate ale Asiei. Prima repriză a fost echilibrată, chiar dacă echipa bănățeană s-a desprins la 12-9 și 16-12. Alb-violeții au avut avantaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Test bun pentru handbaliști înainte de debutul în campionat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.