Robu nu vrea purtator de cuvant: Cand am ceva de comunicat, comunic

Primarul Nicolae Robu nici nu se gândește să numească un purtător de cuvânt pentru instituția pe care o conduce. El spune că nu face decât ce-l obligă legea. Culmea e însă că legea chiar îl obligă să aibă un astfel de angajat.

mic

Asociația Pro Democrația a cerut oficial primăriei să ofere numele persoanei desemnată să ocupe funcția de purtător de cuvânt al instituției, fișa postului funcției și copia documentului prin care s-a realizat desemnarea. Nicolae Robu habar n-avea de această cerere. „Fiecare trebuie să aibă o preocupare. Eu nu fac decât ce mă obligă legea”, a declarat liberalul, care nici măcar nu ia în considerare numirea unui astfel de purtător de cuvânt.

De când Robu a preluat mandatul, la primărie nu mai există un astfel de post. „Am considerat că este bine să comunic eu ce este de comunicat. Știți cum se întâmplă de obicei cu instituția purtătorului de cuvânt: atunci când sunt lucruri mai delicate, vine purtătorul de cuvânt să vorbească despre ele, pentru a-l proteja pe cel care se află în vârful instituției. Când sunt lucruri care pot atrage buline albe, atunci vine cel din vârful instituției. Eu nu sunt un om care să se dea în lături de la a prelua inclusiv bulinele negre. Îmi asum ce fac și, când e de comunicat ceva, comunic”, a explicat, marți, Nicolae Robu. Legea îl obligă însă să aibă un astfel de angajat. Articolul 16 al Legii 544, a liberului acces la informațiile publice, spune, negru pe alb, că, „pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere

Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș

Mereu alături și lângă sportul timișean. Se știe afinitatea lui Ioan Mateescu pentru de a promova valorile și principiile sportului de performanță. Doar că de această dată „Mateo” mai face un pas în față. Implicat în aceste zile alături de Consiliul Județean Timiș în buna desfășurare a Dynamite Fighting Show, o gală cum Timișoara nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mereu alături și lângă sportul timișean. Se știe afinitatea lui Ioan Mateescu pentru de a promova valorile și principiile sportului de performanță. Doar că de această dată „Mateo” mai face un pas în față. Implicat în aceste zile alături de Consiliul Județean Timiș în buna desfășurare a Dynamite Fighting Show, o gală cum Timișoara nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș
Tragedie în Timișoara. La data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 16:15, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în locuința de domiciliu din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constat ca este vorba de un tânăr de 18 ani, care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 18 ani, decedat în propria casă
Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya
Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
Alex Fotoc a visat, ca orice sportiv adevărat, să lupte în ringurile profesioniste. Să simtă adrenalina, aplauzele, victoria. Un accident de mașină (lovit pe trecerea de pietoni) i-a curmat acest vis mult prea devreme… dar nu i-a luat inima de luptător. De 8 ani, Alex duce o altă bătălie. O luptă tăcută, grea, zilnică. Lupta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alex, campionul din scaunul cu rotile!
În data de 19 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură Buziaș va avea loc spectacolul festiv „Sărbătoarea Crăciunului”. Cu acest prilej se vor aniversa 35 de ani de activitate artistică a cunoscutului interpret Adrian Stanca. Evenimentul va reuni nume reprezentative ale folclorului românesc. Pe scenă vor urca îndrăgitele interprete Andreea Voica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.