Targul Gaudeamus a parasit de tot Timisoara

Timișoara a pierdut, în acest an, în favoarea Oradiei, un eveniment cultural care căpătase tradiție în orașul de pe Bega. Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, ar fi ajuns la ediția cu numărul 10, însă pentru că primăria n-a fost de acord cu amplasarea cortului de carte în Piața Victoriei, evenimentul a ajuns la Oradea.

gaudeamus

Anul trecut, Primăria Timișoara nu a dat Radio România autorizație pentru târgul de carte Gaudeamus, ajuns la ediția a noua. A fost pentru prima dată când evenimentul s-a mutat din centrul orașului, unde s-a desfășurat fie în Piața Unirii, fie în Piața Victoriei. Primarul Nicolae Robu explica: „Am fost de acord să se amplaseze un cort sau mai multe corturi pentru Târgul de Carte Gaudeamus în mai multe locaţii din oraş, cu condiţia ca acel cort sau acele corturi să nu creeze disfuncţii în oraş. Nu am fost de acord cu amplasarea în Piaţa Victoriei a unui cort imens, urât”. Târgul s-a mutat la mall, unde numărul vizitatorilor a scăzut la jumătate față de ediția anterioară, iar cel al expozanților s-a redus și el semnificativ.

În aceste condiții, încă de la finalul ediției din 2013, cei de la RadioRomânia au luat în considerare varianta mutării Gaudeamus, lucru care s-a și întâmplat. În loc ca Timișoara să aibă ediția cu numărul zece, târgul a ajuns la ediția întâi la Oradea! Aceasta s-a încheiat duminică, 11 mai, și s-a desfășurat pe durata a cinci zile. Bilanţul de la Oradea a consemnat un adevărat record pentru o primă ediţie a unui târg din Caravana Gaudeamus: 15.000 de vizitatori și 50 de expozanţi reuniţi în 33 de standuri. Primarul Nicolae Robu spune că a fost alegerea organizatorilor să părăsească Timișoara. „Nu au vrut decât în Piața Victoriei, unde cortul acela urât nu avea ce să caute. Vă dați seama ce se întâmpla dacă blocam piața, acum, de Ziua Europei, când am avut concerte? Nu poate nimeni să vină să ne spună ce să facem. Noi le-am propus să amplaseze măsuțe pe toată lungimea străzii Mărășești, dar ne-au refuzat, numai ei știu din ce motive. Nu au vrut decât acel cort urât. Mie îmi pare rău, dar asta este”, a declarat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dubyn a spus: (mai 12th, 2014 at 19:15 )

Bine, nici nu-i de mirare ca Robu a declarat cortul targului de carte „‘urat”‘. Omul nu are nici in clin, nici in maneca cu cultura si cartea in general. Si estetica in general. Lui ii place Rapirea din Serai. Sa speram ca Targul Gaudfeamus va reveni in Timisoara dupa ce pleaca de la Primarie dl. Robu, in 2016, dupa primul si singurul sau mandat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.