Bojin a facut oficial inventarul: a pupat zece primari!

Congresul hi-tech al PSD de vineri după-amiază i-a oferit prilejul președintelui social-democraților din Timiș să-și prezinte „recolta” de noi membri. Titu Bojin a anunțat trecerea la PSD a zece primari din județ, printre care și singurii doi edili șefi ai PP-DD.

Titu Bojin presedinte PSD Timis 02

Congresul PSD desfășurat vineri la Alba Iulia a făcut pui în toate județele: pentru a mai tăia din costuri, social-democrații au ales varianta teleconferință. Înainte însă de evenimentul național s-a desfășurat conferința județeană, unde Titu Bojin a anunțat care sunt noile achiziții ale partidului. „Sunt în sală mai mulți primari care au trecut de la alte formațiuni politice la PSD. Vreau să vă informez că au mai trecut și un număr de consilieri locali și de consilieri municipali și consilieri județeni, la PSD. Am să îmi permit să-i citez numai pe cei trei consilieri județeni: Gheorghe Bologa, de la PNL, Teodor Crișan și Florian Zanfir, de la PP-DD”, a declarat președintele PSD Timiș. Au trecut în barca PSD următorii primari: Ilie Todașcă, de la Săcălaz, Ioan Lăzărescu, de la Bara, Teodor Pavel, de la Recaș, Petru Carebia, de la Coșteiu, Timotei Ursu, de la Ghizela, Vasile Graur, din Lovrin, Luchian Savu, din Șandra, și Ionel Curuți, din Mănăștiur. Au devenit, de asemenea, social-democrați și Francisc Bartha, primarul din Mașloc, respectiv Mircea Grecu, de la Curtea, singurii doi edili șefi care au câștigat alegerile pentru această funcție de pe listele PP-DD.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

alexandru alexandru a spus: (septembrie 12th, 2014 at 21:09 )

toata viata lui a fost o jigodie pavel de la recas,a fost ales ca liberal si sfarseste ca o cocota

Gore de la Lucarieţi a spus: (septembrie 13th, 2014 at 10:13 )

Şie comegie, uico, şie comegia lu dracu! Titulie, bată-ce cucu, tăt numa gie prostii şi păcăleli cie ţi! Iar râgie tăt Lucarieţiu gie cinie! Faşi gie ruşinie Banatul…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar

Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii

Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean
Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.