Si Ponta nu mai vine…

Chit că Ghiță Falcă nu mai e la putere, Aradul ne-a luat-o din nou înainte, ca pe vremea guvernării PDL. Adică, arădenii au putut să-și arate „dragostea nețărmurită” față de Victor Ponta, iar timișorenii, ba. Ai noștri au rămas doar cu „exercițiul” de la Oktoberfest, unde au arătat cu cât entuziasm ar fi fost primit Ponta la Timișoara. În ACL Lugoj miroase urât a trădare. Iar dacă nu-i trădare, e multă lehamite și prostie.

scandari

Iar ne-a luat-o Aradul înainte!

Așteptat cu brațele deschise de timișoreni,Victor Ponta nu mai vine în Capitala Banatului, așa cum se tot vorbea. Nici măcar incognito, cum se specula, pentru a nu da față cu dovezile de efuziune ale timișorenilor. Care chiar doresc să-i mulțumească din inimă celui mai iubit fiu al poporului, pentru toate investițiile făcute aici de guvernul pe care cu onor îl conduce: șosea de centură, stadion, spital regional, sală de sport etc. Păi nu există așa ceva, veți spune! Ba există, numai că stadionul a fost mutat la Craiova, spitalul așijderea, centura la Strehaia și sala de sport aiurea. De altfel, sâmbătă la Oktoberfest, tinerii din Timișoara chiar au făcut o simulare a modului entuziast în care îl vor primi pe Ponta. Problema e că timișorenii au rămas din nou invidioși pe rivalii arădeni, fiindcă nu au ocazia să demonstreze că pot să-l primească pe Ponta cu și mai multe ovații. Altfel, săptămâna trecută, deputatul Sorin Grindeanu promitea că în aceste zile vine premierul să ne explice cum se va face centura Timișoarei și din ce bani. Atâta timp cât nu e prinsă în niciun proiect național sau european, chiar merită să aflăm de unde vin banii. S-a făcut chetă în PSD? Din pădurile unde urma să-și bage drujbele „lotul” retrocedărilor ilegale?

ponta

Președintele „care unește” PSD la DNA

Pe de altă parte, e clar că acum Victor Ponta numai chef de vizită electorală la Timișoara nu mai are, la ce se întâmplă în partid. Președintele „care unește” ditamai țara a scăpat propriul partid din mână, partid mai dezbinat ca niciodată. Ceea ce se întâmplă în PSD în plină campanie electorală arată clar că Ponta a pierdut partidul din mână. Începând cu Vanghelie („Fu.. vă morții-n gură cu Ghiță și Ponta al vostru!”), se pare că pe toți îi doare în cot de candidat. Cel mai bun prieten, Dan Șova, urmărit penal, a fost tras pe dreapta. Liviu Dragnea, referindu-se la același Șova, spune că are noroc că prostia nu-i infracțiune. (Mare dreptate are aici baronul de Teleorman!). Rupându-i-se undeva de Ponta, Ghiță încalcă regula din partid, anunțându-și candidatura la șefia PSD. Iar Ponta pare să mai poată uni partidul doar la DNA! Că pe acolo umblă mai toți liderii, începând cu socrul din dotare. Și iar ajung la Dragnea, care a atenționat că, dacă Ponta pierde alegerile, cu toții vor ajunge în altă parte.

ioan ambrus

ACL Lugoj: trădare sau lehamite?

Dar nici în ACL lucrurile nu merg mai bine! Nu doar că nu profită de degringolada din PSD, dar parcă au obosit înainte de alegeri, cel puțin în Timiș. Am scris la ultimul „jurnal” despre situația ACL în județ, însă ce se întâmplă în Lugoj întrece orice imaginație. Acolo, Iohannis nu există ici măcar pe sediile celor două partide, PNL și PDL. Că e premeditare sau nu, naiba știe! La PDL a fost uns un nou șef care nu prea le are cu politica, ci eventual cu afacerile, fiind angajat al lui Dan Popa, secretar general al PDL Timiș. Fostul primar Marius Martinescu, care mai avea un cuvânt greu de spus în Lugoj, a fost tras pe linie moartă. Așa cum e acum întreaga organizație. Însă nici la PNL nu se întâmplă absolut nimic. Un motiv poate ar fi tot mai desele întâlniri pe care șeful filialei, Ioan Ambruș, le are cu șeful „tăricenilor” din Timiș, senatorul Petru Ehegartner. Și de la atâtea înâlniri, normal că omul nu mai are timp (și poate nici chef) de campanie!

elena udrea3

Coana Joițica față cu Călin, rândașul PSD

Dacă lucrurile sunt clare în privința celor doi care vor intra în turul II, nu același lucru se poate spune despre cel care se va clasa pe poziția a treia. Nu că ar conta cele șase-șapte procente pe care le va lua, dar sunt orgolii multe în joc. Disputa are loc între Elena Udrea și Călin Popescu Tăriceanu. Prima face ceea ce se aștepta toată lumea: spectacol cu fuste ridicate în cap. Recent, însă Coana Joițica a vrut să șocheze și altfel, anunțând că ea a fost prima „după Ceaușescu care a înțeles că România are munți”. „Povestea cu Ceaușescu aș privi-o foarte obiectiv. Iar, obiectiv, pe vremea lui Ceaușescu s-au construit stațiuni montane și pe litoral. Nicolae Ceaușescu a făcut bine că a construit stațiuni, că a construit drumuri”, a mai glăsuit Nuți în disperare de cauză, vizând și electoratul mai retard. Și când toată lumea credea că idolul ei este Băsescu… Pare clar însă că un model de viață îi este e o altă Elenă. Dacă Udrea bate țara în lung și lat, având și vreo două televiziuni după ea, Tăriceanu, ca mare familist „care este”, stă mai mult în București. Acolo unde face naveta între televiziunea Varanului pușcăriaș și a autoproclamatului șef al PSD, Sebastian Ghiță. Și zău dacă programul slugii lui Ponta are ceva mai mult decât „Jos Băsescu!”. Bine, în afară de sloganul acela cu România a șaptea putere din Europa. Poate a vrut să zică Africa! Dar cel mai haios ar fi ca din lupta celor doi să câștige al treilea. Hai, Monica, hai că poți!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Pnl lugoj a spus: (octombrie 23rd, 2014 at 13:48 )

se vede ca nu ati trecut prin lugoj de mult timp … sa vedeti campania de outdoor pe care o face Pnl … mi se pare o lipsa de bun simt atacul respectiv si o dezinformare crasa …….

Pacat a spus: (octombrie 23rd, 2014 at 14:44 )

Pacat ca nu mai vine. Aveam putine cuvinte sa-i spun…. Dar de multe ori

mumuland a spus: (octombrie 23rd, 2014 at 15:20 )

oricine vine la putere si nu sta capra la deciziile luate in loja masonica e OUT.Nu doar in tara asta de 2 lei pe care au transformat-o intr-o colonie .Pe ceasca l-au ciuruit in 2 secvente fiindca n-a mai vrut imprumut de la fmi,pe Kenedy idem fiindca a tinut discursul in fata poporului despre societatile oculte care conduc din umbra.Sionistii sunt acum la butoane si vor transforma lumea intr-o casa de nebuni.Nu va amagiti deci cu votul,va iesi cine trebuie.

viorica a spus: (octombrie 23rd, 2014 at 18:48 )

DNA… DNA……
Vino-n Timisoara mea
C-o sa ai ce aresta!.
Prietenii stiu de ce!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.