Analog Mania, o noua invitatie pentru nostalgici / PROGRAM

Cel mai mic festival din oraș, Analog Mani,a a ajuns la cea de-a doua ediție și a pregătit o mulțime de surprize pentru timișorenii iubitori de tehnologie analogică. Pe nostalgici îi așteaptă, în perioada 3-9 noiembrie, o săptămâna de film, muzică și fotografie.

ribas prous

Festivalul Analog Mania s-a bucurat de succes încă de la prima ediție, iar anul acesta va aduce la Timișoara artiști din nouă țări, respectiv Spania, Anglia, Franța, Italia, S.U.A., Germania, Bulgaria, Chile și Turcia. Printre aceștia se numără și Josep Maria Ribas Prous, cel mai premiat fotograf al Spaniei și deținătorul trofeului „Maitre de Federation International de l’Art Photographique”. La Casa Studenților, la cel mai mic festival din oraș vor fi expuse fotografii, se vor putea viziona filme, iar publicul se va putea bucura de numeroase concerte.
Iată programul complet al evenimentului:
Luni, 3 noiembrie
ora 19 – Deschiderea oficială

Marţi, 4 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 19 – Bogdan Puriș –„Suport de sunet analogic – Suporţi analogici de sunet”

Miercuri, 5 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 19 – Selecţie de filme prezentate de Asociația Cine Club CFR Timișoara (proiecţie digitală de filme pe 16 mm)

Joi, 6 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 19 – Proiecție filme super 8 și 16 mm pe digital
Stephane Charpentier (Fr) – The Divided Line, super 8, digital projection
Iosif Costinaș (Ro) – Luminǎ şi întuneric”, 1979
Kelvin Brown & Jacob Robinson (UK) – Dry Stone Waller, 16 mm film, digital projection
Esra Orban & Tugce Canbolat (Turcia) – Rurban, super 8 film, digital projection
Urizen Freaza (Germania), Fictional Recall, super 8 film, digital projection
Claire Kaczkynski (Fr), Ile Saint-Louis, super 8 film, digital projection

Vineri, 7 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 19 – Proiecţie filme pe peliculă 16mm – Sala 104
Victor De Las Heras and Anaïs Ibert (FR), Folia, 16mm optical sound, 12′
Guillaume Mazloum (FR), Trois premières fractions, 16m optical sound, 19′
Frédérique Menant (FR), Not What it Seems, Super 8 + sound on record player, 4′
Tomaž Burlin (FR), Dead Seas, Super 8 + digital sound, 12′
R.O.B.E.S.P.I.E.R.R.E., 15′ – collective Victor De Las Hera, Guillaume Mazloum, Frédérique Menant, Tomaž Burlin (FR)
Emil Kindlein (RO), Wedding Cut & Time is dead – cinefilm meshup 16mm

Sâmbătă, 8 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 16 – Laborator foto Damian Diaconescu
ora 18 – Seminar Pinhole Daniel Tellman
Ora 19 – AN-A-LOGΩS – Visual & Sound Performance – Sala 103

Duminică, 9 noiembrie
orele 10 – 19 – Expo Foto
ora 16 – Andrei Bălbaru – Incursiune in lumea camerelor de filmat pentru cineamatori
ora 18 – Dr. Gabriel Almasi – O teorie a instrumentelor analogice
ora 19 – Kindlein & Banda – Concert Acustic & Analogic – Sala 103

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.