Ramane cum s-a stabilit: cu guvern PSD, Timisoara fara sosea de centura

Nu cu mult timp în urmă, în reșapatul masterplan de transporturi a fost inclusă, în fine, și șoseaua de centură a Timișoarei. Se întâmpla după o lungă perioadă de promisiuni din partea guvernului, mai ales în timpul campaniei electorale, dar fără nimic concret. Iată că venise și ceva palpabil, după tot felul de făgăduieli fără acoperire. Mai mult, centura Timișoarei era pe locull II, ca prioritate, după cea a municipiului Râmnicu Vâlcea. La acel moment, s-au desfăcut sticlele de șampanie, iar liderii PSD-iști nu mai pridideau cu cărămizile bătute în piept, cum au rezolvat ei problema șoselei de centură și cât de mult ne iubesc Ponta și ai lui.

Minunea n-a ținut însă, iar atât de lăudații Ponta & co ne-au arătat iarăși cât dau pe Timișoara: fix o ceapă degerată. Astfel că, în Strategia de implementare a masterplanului, care stabilește prioritatea proiectelor, la capitolul variante de ocolire, Timișoara a retrogradat pe locul V. După Vaslui, Giurgiu, Sfântu Gheorghe și Bârlad. Orașe extrem de importante, cu o dezvoltare economică deosebită, care necesită urgent șosele de centură! Mai ales Vasluiul și Bârladul, ambele din același județ, mare contributor la bugetul național. Această poziționare amână finanțarea centurii Timișoarei cu câțiva ani. În paranteză mai trebuie spus că această strategie de implementare e o mare varză, un ghiveci fără noimă și logică. De exemplu la autostrăzi, pe primul loc apare tronsonul Bacău – Pașcani. Adică se încep autostrăzi noi, iar cele care au fost demarate (Brașov – Borș) sunt lăsate de izbeliște. De fapt, la o singură privire se poate vedea că la toate capitolele (autostrăzi, drumuri expres, șosele de centură) se insistă mult pe Moldova, adică pe est, nu spre vest.

Revenind la șoseaua noastră de centură, în spațiul public local au apărut două abordări. Bine, nu vorbesc de cea comică, a deputatului Gheorghe Ciobanu, căzut parcă din cer: „Acest guvern, și Victor Ponta, prin afinitatea pentru județul Timiș, prin prietenia cu noi, chiar vrea să facă lucruri bune. Timișoara a primit mulți bani și primește și acum”. Acestea sunt cuvintele fostului vameș, în condițiile în care niciun proiect al Timișoarei n-a mai fost finanțat de la buget în ultimii ani, cu excepția unui „mărunțiș” pentru Spitalul de Copii.

Așadar, în replică la demersul guvernului, primarul Nicolae Robu insistă cu organizarea unui miting de protest. E greu de crezut că acesta va rezolva cumva arzătoarea problemă. Eventual, poate măsura solidaritatea timișorenilor în jurul unor proiecte importante pentru oraș. Nu cred însă că Ponta și ai lui pot fi sensibilizați cu un miting, chiar dacă acesta va reuși să adune la un loc zeci de mii de oameni. Lucru, oricum, puțin probabil. Pe de altă parte, ministrul Sorin Grindeanu, dar și alți PSD-iști, îl sfătuiesc pe primar să discute cu ministrul Transporturilor problema centurii. Păi am înțeles că problema a fost rezolvată chiar de Grindeanu! De ce s-o mai discute și Robu? Dacă totuși edilul acceptă să meargă la discuții, s-o facă cu sarsanaua în spate sau cu plic la purtător? Sau cum poate să-l convingă pe Ioan Rus că e mai importantă centura Timișoarei decât a Vasluiului? Sau asta e metoda de lucru la guvern? Nu se discută pe criterii clare, ecomice, ci pe câte intervenții și pile sunt pe un proiect sau altul? Bine, ca să nu se spună că n-a făcut acest lucru, Robu ar trebui să discute cu Rus, poate chiar cu Victor Ponta, cel care-l eticheta drept „buclucaș” în urmă cu câteva zile.

Și ce să le spună Robu? Că Timișoara merită o șosea de centură, fie și dacă ne raportăm la banii cu care orașul contribuie la bugetul central? Că Timișoara este unul dintre cele mai tranzitate orașe, iar absența șoselei de centură duce la deterioarea drumurilor? Nu mai vorbesc de descongestionarea traficului. Un guvern cât de cât responsabil ar trebui să știe aceste lucruri. Să lași unul din cele mai mari și tranzitate orașe fără șosea de centură pare, la prima vedere, un gest inconștient din partea guvernului. Cred însă că e mai mult de atât. Guvernul Ponta pedepsește Timișoara, o sfidează și o batjocorește.

Și ca răzbunare și, poate, și din calcule politicianiste. Cum se cheamă oare faptul că pui șoseaua de centură a Vasluiului în fața Timișoarei? Nu știu ce calcule fac PSD-iștii, dar dacă ei cred că pedepsind timișorenii pentru a „i-o trage lui Robu”, greșesc amarnic. Și nu pot să nu mă gândesc că este și așa ceva la mijloc atâta timp cât, dacă vorbim pe pile și intervenții, Timișoara ar putea avea centură. Asta, dacă ar deschide gura Ilie Sârbu, socrul premierului și bun prieten și coleg de „grup de la Cluj” cu Ioan Rus. Numai că rezidentul de la Hotel Timișoara nu numai că nu deschide gura în favoarea centurii, dar multă lume e convinsă că o face invers. Prin urmare, șansa Timișoarei pentru o șosea de centură nu stă nici în mitingul lui Robu, nici în întâlnirea acestuia cu Ioan Rus. Stă doar în căderea Guvernului PSD. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dante a spus: (martie 2nd, 2015 at 17:02 )

Ponta probabil ca intentioneaza sa se insoare si in Moldova in curand,sau poate i-au cerut americanii sa faca autostrazi si centuri catre Rusia,mai stii,sau probabil s-a sfatuit cu socrul sau Marele Preot de Caransebes,care nu a facut nimic pt.Timisoara de cand este politician,in afara de a „pune”directori de deconcentrate pe casca,deci a facut mai mult rau decat bine.ASA SA LE AJUTE DOAMNE DOAMNE! Iar Ghita Vama,ar fi bine sa nu deschida gura ca nu se poate exprima pe masura functiei pe care si-a tras-o. Niste ipocriti!!!

lica a spus: (martie 2nd, 2015 at 17:06 )

Robu ar trebui sa organizeze miting pt.AUTONOMIA TIMISOAREI,sa ne facem singuri centuri si autostrazi,nu sa asteptam mila de la MITICII COMUNISTI !!!

Nicu a spus: (martie 2nd, 2015 at 17:54 )

Au mai fost guverne de dreapta vre’o 10 ani si ???
Autonomia e solutia……

pdl a spus: (martie 2nd, 2015 at 19:44 )

cu pdl s-au facut cateva centuri in jurul orasului. in 10 ani am innodat in centuri timisoara!

ddt a spus: (martie 2nd, 2015 at 20:05 )

cu banii dati pina acum s-ar fi facut mai multe centuri. se fac in schimb stadione la Craiova.

widoqq a spus: (martie 4th, 2015 at 07:36 )

O mizerie de guvern, o mizerie de prim ministru,o mizerie de tara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.