„Primul pas pe care sa-l faci atunci cand iti incepi businessul este sa gandesti corect”

Alexandru Panfilii este preşedintele Junior Chamber International Timişoara. El vorbeşte despre ce înseamnă această asociaţie, care este rolul ei şi care sunt condiţiile pentru a deveni membru. Panfilii spune că mediul de afaceri bănăţean este unul bun şi consideră că onestitatea trebuie neapărat să facă parte din „arsenalul” de început al oricărui business.

Domnule Alexandru Panfilii, cum aţi prezenta asociaţia Junior Chamber International, pe scurt JCI Timişoara, la preşedinţia căreia vă aflaţi în 2011? Asociaţia Junior Chamber International este membră a celei mai mari federaţii de tineri antreprenori din lume, este un loc unde cei care se află la începutul unui business au posibilitatea de a se afirma, de a creşte pe trei direcţii: ca persoană, ca cetăţean şi ca profesionist. Ce le oferă Junior Chamber International? Le oferă ocazia de a interacţiona cu oamenii din sfera businessului cu care să stabilească legături de afaceri solide şi să cunoască oameni noi cărora să le prezinte ideile pentru a-şi promova propriile afaceri. JCI Timişoara a fost a doua filială care s-a constituit în ţară, în aceeaşi perioadă cu JCI Constanţa, după cea din Capitală. Cele trei formează JCI România.

Care sunt acţiunile pe care organizează JCI Timişoara?
Avem două serii de evenimente, cele marca JCI şi cele concepţie proprie pe care am început să le popularizăm şi prin care ne şi promovăm imaginea. Dintre evenimentele marca JCI amintesc Business Networking Event, pe care JCI Timişoara o organizează sub titlul Business Wings, în cadrul căruia se întrunesc o serie de oamani de afaceri, pentru speed nerworking la nivel profesional, eveniment ce urmăreşte identificarea oportunităţilor de afaceri între participanţi, antreprenori, manageri sau consultanţi. Încă un eveniment marca JCI este o campanie de susţinere a combaterii malariei în Africa, Nothing But Nets, pe care o promovăm la nivel mondial, mai este Best Business Plan, în cadrul căruia sunt încurajaţi tinerii cu idei inovative, sunt îndrumaţi în conceperea şi scrierea unui plan de afaceri şi sunt introduşi în mediul de afaceri, atât în cel local, cât şi la nivel naţional. Un eveniment conceput de JCI Timişoara este Business Arena, în cadrul căruia are loc un meci de fotbal cu jucători îmbrăcaţi în costum de afaceri şi care scoate în prim-plan ideea de fair-play atât în business, cât şi în sport, dar şi susţinerea performanţei în cele două domenii. Nu a mai avut loc în România, este un concept nou, pe care vrem să-l transformăm într-o tradiţie, adică ideea de fair-play să se şi aplice, nu numai să se vorbească despre ea. Încă un eveniment important JCI Timişoara este Business Days, care are loc în perioada 29 – 31 martie, în cadrul căruia îi vom avea invitaţi pe unii dintre cei mai cunoscuţi speakeri din România. Îi amintesc aici pe Marius Ghenea, de la Arena Leilor, pe Răzvan Ogîrcin, pe Florentin Banu şi pe Paul Martinelli, ultimul cunoscut lumii întregi datorită filmului „Beyond the Secret”, fiind unul dintre protagonişti. Pe lângă aceştia mai sunt însă mulţi alţii.

Cum credeţi că este percepută Junior Chamber International Timişoara?
Noi, ca şi asociaţie, vrem să fim priviţi în primul rând ca o echipă ce vine să sprijine inovaţia, îi susţinem pe tinerii cu idei. Ne bucură enorm să vedem că sunt foarte mulţi tineri, şi aici mă refer la cei cu vârste între 18 şi 40 de ani, care îmbrăţişează ideea de a comunica şi de a-şi împărtăşi realizările în cadrul unui grup unit. Cred că puţini ştiu, dar noi ne mândrim cu asta, colegii noştri de la JCI Bucureşti sunt iniţiatorii legii privind impozitarea unică, aceasta este una dintre realizările JCI ca asociaţie a oamenilor de afaceri.

Exiată o anumită condiţie pentru ca un tânăr întreprinzător să devină membru JCI ?
Nu există anumite condiţii de a deveni membru oficial JCI. Ne orientăm după câteva rigori internaţionale, dar vârsta trebuie să fie între 18 şi 40 de ani, să aibă un business propriu sau să activeze cu succes într-una dintre firmele mediului de afaceri local şi să aibă idei inovative. În linii mari, este suficient.

Care este părerea dvs. despre mediul de afaceri din Banat?
Părerea mea personală despre mediul de afaceri timişorean, dar şi ca preşedinte Junior Chamber International Timişoara pentru anul 2011, este bună. L-aş descrie ca… prietenos. De câte ori am apelat la oamenii de afaceri am fost primit cu deschidere, fie că i-am invitat să fie participanţi la evenimente, fie că i-am avut parteneri sau simpli susţinători ai acestora.

Situaţia nu poate fi numai roz, ce credeţi că trebuie îmbunătăţit la mediul de afaceri bănăţean?
Într-adevăr, am întâlnit şi unele impedimente, dar am incercat să privim partea pozitivă a lucrurilor. Ce am vrea să schimbăm în mediul de afaceri, şi este una dintre ideile de succes încurajate de JCI la nivel mondial, este să începi prin a gândi corect în afaceri. Deci, primul pas pe care să-l faci atunci când îţi începi businessul este să gândeşti corect, legal.

Aţi sesizat o diferenţă între oamenii de afaceri români şi cei străini?
O să vă răspund la această întrebare printr-un exemplu: participarea JCI România la conferinţele europene şi internaţionale JCI. Anul acesta, apropo, vor avea loc la Saragona, în Turcia, şi la Bruxelles. Ei bine, la aceste întâlniri pot să observ nu spun neapărat diferenţe, ci particularităţi, în primul rând ale culturii businessului, modul cum se manifestă oamenii de afaceri. Cei străini sunt mai deschişi riscului, acceptă mai uşor ideile de business, pe când oamenii de afaceri români sunt mai reticenţi în ceea ce priveşte deschiderea unui business sau la provocări. Sunt fie reţinuţi din cauza sistemului fiscal, fie de alţi factori interni sau externi care le-ar putea influenţa activitatea.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top