Flavius Boncea, un monarhist in CL Timisoara

Retragerea lui Gheorghe Ciuhandu lasă loc liber în Consiliul Local Timișoara pentru fostul purtător de cuvânt al municipalității, Flavius Boncea.

Flavius Boncea părăsește biroul de la Direcția de Comunicare a Primăriei Timișoara, pe care l-a ocupat în ultimii ani. Fidelitatea sa față de valorile reprezentate de Gheorghe Ciuhandu i-a adus un loc eligibil pe lista de consilieri locali propusă de PNȚCD. Aflat pe poziția a cincea, Boncea va intra în CL chiar datorită fostului edil-șef al Timișoarei, care a anunțat că se va retrage din viața politică.

Flavius Boncea și-a început cariera de jurnalist la ziarul „Timișoara”, de care se leagă cele mai mari succese profesionale. Monarhist recunoscut, Boncea a primit, anul trecut, Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate. Festivitatea a avut loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti, purtătorul de cuvânt al municipalității primind distincția chiar din mâna Majestății Sale.

În vara anului trecut, tânărul politician a fost atacat în plină stradă la doi pași de casă. Bătut cu cruzime, el a stat în spital timp de mai multe săptămâni. Polițiștii nu au reușit să afle încă identitatea atacatorilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Ulita a spus: (iunie 13th, 2012 at 14:33 )

Despre prietenia cu Bachus nu scrie in cv la el?

REPUBLICA BANAT a spus: (iunie 13th, 2012 at 14:38 )

HAHAHA! CE MAI CONSILIER. SA FUGIM OAMENI BUNI DE AICI!!

@Ulita a spus: (iunie 13th, 2012 at 14:56 )

esti un jeg penal atata vreme cat esti membru pntcd si il musti pe flavius de cur. esti un rahat pansat. daca te crezi atat de greuceanu, de ce nu-i spui omului in fata ce crezi despre el, mizerie ordinara ce esti? e greu cu barbatia, nu-i asa?

carla a spus: (iunie 13th, 2012 at 14:58 )

bravo flavius, merita-i din plin acest post de consilier local. nu baga in seama toate hahalerele ieftine, mergi inainte.

matei a spus: (iunie 13th, 2012 at 15:16 )

un ginoi betiv ….tot noi o sa-i mai tragem una

@matei a spus: (iunie 13th, 2012 at 15:22 )

si tu esti membru de partid, jegule. din cauza unor zdrente ca tine a ajuns partidul asta unde a ajuns.

tibi a spus: (iunie 13th, 2012 at 15:48 )

BETIVU ASTA ARE FATA DE CONSILIER?

@tibi a spus: (iunie 13th, 2012 at 15:51 )

betiva e curva aia de ma-ta care te-a facut cu un copil de 12 ani.

alexandra a spus: (iunie 13th, 2012 at 16:47 )

bravo flavius!

dons a spus: (iunie 13th, 2012 at 16:57 )

Cat va fi alcoolemia lui Boncea la primul plen?
A> peste 1 la mie
B peste 3 la mie
C nu va veni ca nu se va putea da jos din pat

anonim a spus: (iunie 13th, 2012 at 17:29 )

Politia nu a gasit agresorul pentru ca Boncea nici nu stie cine l-a lovit. La cat era de beat normal ca nu mai stie cine l-a taxat.

@anonim a spus: (iunie 13th, 2012 at 17:33 )

esti un nerusinat. flavius, nu-i baga in seama. interesant e ca maimutele astea care te improasca cu rahat sunt in preajma ta, chiar asa-zisi prieteni.

POLI TIMISOARA a spus: (iunie 13th, 2012 at 18:24 )

Ai batjocorit pe POLI, ca sa lingi ?!? Atunci PLATESTE !!!

@@anonim a spus: (iunie 13th, 2012 at 18:28 )

Vrei sa spui ca Boncea nu ii un alcolic??? hahahahha!!!!!
Cat la suta din zi ii treaz si cat in lumea lui Bachus?
Doi alcolici. Si el si nevasta-sa (cine se aseamana se aduna)

@@@anonim a spus: (iunie 13th, 2012 at 18:31 )

si tu ce faci, te droghezi? te ocupi cu prostitutia si folosesti politica ca perdea? ha? du-te naibii de rahat ordinar. iti doresc, pentru a nu mai vorbi, ca cineva drag al tau sa devina alcoolic. atunci vei vedea limpede cum e cu alcoolici si vei constientiza ca boncea nu e cum spui tu.

marian a spus: (iunie 14th, 2012 at 08:54 )

bravo flavius boncea! nu baga in seama zdrentele care te ataca, pentru ca o fac din invidie. mult succes

mihai max a spus: (iunie 15th, 2012 at 00:03 )

subiectul ma intereseaza mai putin! insa au dreptate e betiv si Ciuhandu trebuia sa-l faca paharnic nu clovn in consiliu!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top