Robu: Artistii nu au decenta, nu sprijinim „samsarii de arta”!

Iubim arta, dar nu-i prea iubim pe artiști – aceasta pare să fie direcția pe care a ales să meargă primarul Nicolae Robu. Liberalul îi acuză pe lipsă de decență pe membrii Uniunii Artiștilor Plastici și nu vrea să renunțe la chiriile pe care le percepe acestora. La Arad, municipalitatea a adoptat însă altă atitudine.

Timișoara vrea să fie Capitală Culturală Europeană în 2021 și, la nivel declarativ, se pregătește intens pentru a câștiga acest titlu. Până să vină recunoașterea internațională și turiștii, primăria se luptă cu artiștii plastici. Consiliul local a aprobat, acum două săptămâni, majorarea chiriilor pentru spațiile deținute de municipalitate.

„Cred că cei de la primărie nu s-au documentat și nu s-au orientat în privința caracterului muncii de creație, fiindcă dânșii ne-au băgat laolaltă cu SRL-urile, cu cei care fac comerț sau sunt birouri notariale. Aceste spații, care sunt foarte puține la număr și unele dintre ele funcționează în subsoluri, în beciuri, în clădiri dărăpănate, nu au condiții care să justifice aceste chirii”, spune Szekernyes Janos, președintele UAP Timișoara.

Primarul Nicolae Robu nici nu vrea să audă de vreo gratuitate, pentru că, spune el, artiștii plastici n-au făcut… mare lucru pentru oraș. „Este o problemă total falsă, acei conducători ai UAP sunt total incorecți în raport cu primăria. Și administrația anterioară le-a oferit condiții foarte bune, peste 30 de spații pentru a se putea manifesta. Dar nu se prea simte ce au făcut ei pentru oraș, au făcut mult, mult prea puțin în compensația sprijinului pe care l-au primit de la administrația Ciuhandu”, susține Robu.

Culmea este că, la Arad, oraș care vizează același titlu de Capitală Culturală Europeană, artiștii nu plătesc nimic către primărie. „Filiala Arad a UAP deține în Arad două galerii și ateliere de creație în folosință gratuităS. tructura noastră este de utilitate publică și, conform legii, are dreptul la aceste facilități”, susține prof. Dumitru Șerban, președintele UAP Arad.

Robu merge și mai departe cu acuzațiile. „Să vii să spui că 2 euro/mp pentru un spațiu pe care dacă l-ai închiria ai putea lua cel puțin 30 de euro/mp este mult pentru o activitate care înseamnă comercializare de opere de artă e de-a dreptul o lipsă de decență. Cei care cumpără sunt oameni cu bani. Nu suntem la dispoziția samsarilor de artă. Vrem să sprijinim artiștii adevărați. Or, ca să sprijinim artiștii adevărați trebuie ca cei ce fac averi vânzând arta să contribuie și ei puțin”, afirmă edilul-șef.

Szekernyes Janos se gândește serios acum să renunțe la Galeria Helios, aflată în Piața Victoriei, pentru că nu știe dacă va mai putea plăti chiria. „Nu cerem decât să se păstreze chiriile la nivelul actual, care să poată fi plătite”, spune președintele UAP. Între timp, viceprimarul Traian Stoia a declarat că pregătește o mișcare de proporții: mutarea tuturor atelierelor închiriate artiștilor într-o hală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

taica a spus: (martie 11th, 2013 at 08:40 )

as intelege pozitia lui robu daca ar iesi in fata timisorenilor si ar declara ca se renunta si la celelate gratuitati oferite tuturor pensionarilor din timisoara pentru mersul cu tramvaiul, elevilor sau studentilor. daca va iesi, la fel, si va declara ca nus e mai ofere tot felul de ajutoare pentru incalzire si asa mai departe. credeam ca primaria lui ciuhandu este cea mai comunista, dar m-am inselat, pentru ca robu o duce spre perfetiune. dar pe banii cui? ai lui? nu, in niciun caz, dar pe banii timisorenilor. razboiul cu artistii e unul prostesc porit de un sfertodoct, care a pacalit un oras intreg cu faptul c aprovine din mediul academic.

Tony a spus: (martie 11th, 2013 at 11:20 )

Aceeasi fatarnicie ca la caini si tigani. Mai fratilor, deci vrem sa fie impozitate si taxate TOATE activitatile comerciale, fie ca sunt ale popilor fie ca sunt ale artistilor. Ce e asa complicat? Robu e mai talamb de felul lui, insa aici are dreptate, galeria sa caute sponsori pentru diferenta.

@Tony a spus: (martie 11th, 2013 at 11:40 )

e mai smecher, nu talamb. da gratuitati tuturor pensionarilor, ca aia merg la vot. artistii e putini si degeaba, deci nu-l intereseaza. sa vad ca retrage gratuitatile de pe tramvaie, troleibuze si autobuze. dar nu are curaj, pentru ca isi pierde votantii. sa taie gratuitatile de la incalzire. la fel, nu are curaj. aia cu cainii e alta abureala. a vazut ca opinia publica dezaproba decizia si a cotit-o ca la ploiesti.

Noni a spus: (martie 11th, 2013 at 13:14 )

Daca pe spatiul Helios ar fi un bar, acel bar ar aduce Timisoarei 30 euro x 200 metrii patrati =6000 euro lunar. Helios aduce la ora actuala 1 euro x 200 metrii patrati=200 de euro. Primaria vrea sa le mareasca la 2 euro pe metru patrat, adica Helios ar trebui sa plateasca 2 x 200 metrii patrati =400 euro si nu sunt deacord?? Pai frate astia fac paguba de 5800 de euro lunar de la bugetul Timisoarei! Cu banii astia s-ar putea renova scoli gradinite…eu le recomand sa-si ia talpasita de acolo…trebuie sa recunosc ca sa faci o asemenea paguba si sa mai ai tupeu sa comentezi trebuie sa fii maxim de nesimtit!

timisorean a spus: (martie 11th, 2013 at 13:34 )

Dar cind stadionul DP este dat gratis samsarilor de fotbal cum este Dle Robu ?
Dar cind samsarii de fotbal si acolitii dv cistiga milioane de din fondurile publice cum este dle Robu ?

Noni a spus: (martie 11th, 2013 at 13:37 )

Helios ocupa 200 de metrii patrati. In centru acel spatiu se inchiriaza la baruri sau restaurante cu 30 de euro pe metru patrat. Deci daca ar inchiria primaria acel spatiu la un restaurant ar lua 6000 de euro lunar. Primaria ia in prezent de la Helios 200 de euro pentru acel spatiu. Primaria vrea sa le ia 400 de euro iar ei nu sunt de acord. Este posibil?? Astia de la Helios fac paguba la bugetul Timisoarei 5800 de euro lunar! Eu zic ca primaria ar trebui sa le faca o reducere de la 30 de euro pe metru patrat la 10 euro pe metru patrat. Daca nu vor ar trebui sa plece pentru ca paguba pe care o aduc la bugetul primariei este mult prea mare! Va rog sa nu-mi mai stergeti comentariul!

Nonu a spus: (martie 11th, 2013 at 14:09 )

Daa, daa daa, vrem mai multe birturi în centru, dă-o dreaku de cultură, vrem manele, figuranți și pițipoance, șaormerii și cafenele ! Ce-i cu prostia de capitală culturală, ce ne iese din asta ? Las-o naibii la fraierii ăia din Arad sau de aiurea, noi vrem să fim capitala jmecherilor Europei !! Hai că se poate, încă un mic efort și suntem ca și calificați …

@Noni a spus: (martie 11th, 2013 at 14:12 )

dar de mocaciunile acordate aiurea mai multor paturi sociale care creaza gauri de milioane de euro in bugetul orasului in fiecare an nu spui nimic? caldura moca + transport moca = cel putin 5 milioane de euro. asta nu conteaza pentru tine?

Noni a spus: (martie 11th, 2013 at 14:37 )

Domle primaria vrea sa cresca chiria la Helios de la 1 euro la 2 euro pe metru patrat…orcium le face o reducere de 28 de euro pe metru patrat…pai cand ai o reducere de 28 de euro pe metru patrat adica de 5600 de euro pe luna tu te trezesti sa comentezi?? Eu cred ca aia de la Helios nu sunt normali la cap…Mie nu mi se pare normal sa beneficieze de o astfel de reducere…eu cred ca e mai potrivit sa le reduca de la 30 de euro la 10 euro pe metru patrat…

Iulia a spus: (martie 11th, 2013 at 15:42 )

Punctul de vedere al Primariei este CORECT! Cei care au contract la acest pret derizoriu nu sunt demni de titlul de artisti. Ei scot de pe acel spatiu, cu expozitii, cu…mai stiu ei cate,… destui bani ca sa nu faca atat tapaj. Iar o parte din postacii de aici, bat campii, nevoie mare, facand comparatii stupide si neavenite, repetandu-le ca niste papagali tzacnitzy:)

maxim a spus: (martie 11th, 2013 at 15:56 )

@iulia, sa mă scuzi, dar tu esti mai „tzacnita” decat oamenii care comenteaza pe aici. Cum se scrie altceva decat ca domnul Robu e cel mai destept si mai bun dintre oameni, cum te iriti. Da, stim, a astupat toate gropile din oras, a eradicat toti cainii vagabonzi, a dat jos „acvariul”. Mai trebuie sa ne dea si butelii la toti! Bine ca in alte orase se poate fara chirie pentru artisti… Nici Johannis nu le percepe chirie la Sibiu. O fi si ala vreau „tzacnit”… Putina gandire la rece nu strica. Probabil ca e bine intentionat, dar ar fi mai bine sa faca si dupa aceea sa se laude. Ar fi mult mult mai castigat. Pana acum, proiectele cu care se lauda – terminand cu ultimul, subpasajul Michelangelo – sunt pornite de vechea administratie.

marcel a spus: (martie 11th, 2013 at 18:28 )

Aceasta atitudine a artistilor plastici este de o nesimtire maxima si ea nu se explica decat prin faptul stiut de toata lumea si anume ca sunt niste pdl-isti incuiati. Adica Robu le lasa 30 de spatii pt. ateliere pe gratis tocmai ca sa-i sprijine pe ei, pe artisti si vrea sa ia de la samsarii de arta nu de la artisti 2 euro pe metru patrat in centru unde chiria de piata este 40 euro pe metru patrat si ei se pun contra lui Robu. Eu sa fiu in locul lui Robu i-as zbura de nu s-ar vedea din toate spatiile si din banii incasati as sustine maximum 5 artisti adevarati cu salarii de 5000 euro pe luna sau chiar 10000 euro daca apare vreunu cu adevarat valoros. Cica la Arad si la Sibiu artistii au gratis 2 spatii nu 30 ca in Timisoara si tot nesimtitii astia din Timisoara se plang.

damian a spus: (martie 11th, 2013 at 18:48 )

pe cat facem pariu ca robu va renunta la banii ceruti artistilor? asa face de fiecare data dupa ce spune cate o prostie mai mare decat el. cel mai grav e ca acest individ nu-si asuma nimic din ceea ce spune.

mona a spus: (martie 12th, 2013 at 17:10 )

Bine face Robu ca ia atitudine! La cate afaceri cu iz suspect fac samsarii de arta, si nu numai cei din domeniul artelor plastice… ar fi bine sa nu se mai planga ca 2 euro pe metru patrat e mai mult decat gratuit. In locul lui Robu as trimite si fiscul in vizita pe la ei. Chiar asa ei ce au facut pentru oras? Cat cer cand vine vorba sa vanda „arta” statului? Hai sa fim seriosi. Chiar e lipsa maxima de decenta.

Hatezone a spus: (martie 12th, 2013 at 20:10 )

Bai robule, rob al lui Dumnezeu ce esti tu, sa te faci tu artist si sa vinzi tu mah lucrari la oameni cu bani pe mii de euro sa vedem daca reusesti si daca poti trai din arta mah mizerie de om ce esti. Si tu esti un samsar politic mah jigodie ce esti, sa traiesti tu din politica cum traiesc artistii din arta, sa vezi cum e …

anna a spus: (martie 12th, 2013 at 20:47 )

Si cica mai vrea sa devina Timisoara capitala culturala…cum se poate asta fara arta,fara galerii si cu asemenea atitudine?! sunt convinsa ca ” domniei sale ,prea intelectualul” ii plac kitschurile.

Maidaneza a spus: (martie 12th, 2013 at 23:35 )

De ce totdeauna cand se ajusteaza de undeva ceva, se taie de la Cultura prima, apoi domeniile conexe. Atata vreme cat primaria gaseste resurse financiare pentru manelele urbei, intitulate cu nume pompoase de festivaluri, unde finalul este de ani buni acelasi, o betie strasnica si urina de jur imprejur, poate ca nu ar fi rau sa se mandreasca cu o galerie de arta a orasului, alta decat cea sustinuta financiar de Fam. Cristescu (Calina) sau de Fam Jecza (Triade) sau de d.nul Petcana (Calpe) care nu umbla cu miloaga pe la primarie dupa fonduri. Stie oare primaria ca fundatia Rubin din resurse proprii finanteaza de 10 ani tabara de creatie de la Dubova? Si oare mai stie primaria ca datorita acestor „samsari” va puncta cu plus in proiectul capitala europeana? Artistii timisoareni nu au facut nimic pentru oras. Pai domnule Robu, ori consilierul dvs. pe probleme de cultura este un idiot, ori dumneavoastra vorbiti fara sa ganditi. Aveti idee de Bienalele de Arta din lume si ce prezente timisorene se mandresc cu participari? Sorin Vreme, Bogdan Rata, Constantin Flondor, Doru Tulcan, Horea Bojin, Gheorghe Fikel, ia ghiciti unde au acesti artisti atelierul? La ei in sufragerie, acasa. Sau in case de vacanta sustinute din buget propriu. Si pana cand artistii sa tot lucreze moca pentru oras, sau moca in general. Ce ar trebui sa faca artistii pentru Timisoara, cand orasul nu are niciun proiect cultural de anvergura? Aveti idee cat costa un tub de vopsea? Dar 1mc de bronz, dar o piatra de 2x2m? Da Poli ce face pentru Timisoara si acolo s-au pompat bani cat pentru 10 galerii si alte 30 de ateliere? Dar cu Filarmonica Banatul pe unde mai scoateti camasa? Sunteti patetic si penibil domnule primar, imi pare rau ca v-am votat.

Luca a spus: (martie 13th, 2013 at 00:05 )

Acest articol ar trebui trimis comisiei care analizeaza ofertele de Capitala europeana. Nu ca Timisoara ar avea vreo sansa. Aia nu sunt tampiti, iar Robu nu este Jochanis.

dobrin a spus: (martie 13th, 2013 at 01:16 )

Artistii plastici din Timisoara sa ia exemplu de la al lor primar si sa se apuce de cantat! Se pare ca pentru cantat nu-i nevoie de atelier. Dovada aici la minutul 13: http://www.youtube.com/watch?v=eI8kvTrndv4
Lasand gluma la o parte, Robu a uitat sa precizeze 2 detalii foarte importante. 1. Chiria a fost pana acum 2 euro si vrea sa o creasca de 8 ori dintr-o data. 2. Atelierele artistilor nu ajung nicicum la valoarea de 30 de euro / mp2 pentru ca sunt spatii modeste si/sau in ultimul stadiu de darapanare. La fel si sediile asociatiilor, ca nu-i vorba doar de marit chiria atelierelor. Toate au fost lasate in paragina de catre primarie chiar daca ani la rand au incasat chirie, relativ modesta, e drept.

Delia a spus: (martie 13th, 2013 at 14:27 )

”Cei care cumpara sunt oameni see you bani?” ”Cei care fac averi see you arta?” Haa, ha , ha!:)) Sper ca e o pacaleale de 1 aprilie si ca nu vb serios. Poate in alte tari artistii ar fi apreciati si s-ar imbogati din arta, dar aici in RO artistii sunt muritori de foame. Nu traieste nimeni din arta, toti mai au si alte joburi pt a supravietui.Unii se si imbolnavesc de la mirosul de vopsea, nu dorm noaptea ca sa scoata un tablou frumos si apoi sa ramana see you el depozitat pe undeva…pana il inghite praful. Si nu pt ca nu are talent, ci pt ca NU SE CUMPARA. Sau daca se cumpara, se cumpara unul la cativa ani…

Florian Liber a spus: (august 25th, 2015 at 20:29 )

Corect Dle Robu, ati fost profesorul meu la prima facultate la inceput de ani ’90 apoi am urmat-o pe cea de arte din Timisoara, ulterior am continuat studiile peste Ocean, cercetare s.a.m.d.
Tablourile mele se vand intre 5 000 si 10 000$/ tablou platesc taxe si impozite, comision la art dealer (care plateste la randul lui taxe etc.). Perfect.
Florian Liber, neo – espressionnisme Painter

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Top