Ostaficiuc nu crede ca Dorin Cutu pleaca din PDL!

Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, susţine că deşi au existat zvonuri cum că Dorin Cutu va fi exclus din partid, realitatea este alta. Mai mult, Ostaficiuc susţine că acest consilier judeţean PDL nu a dat semnale că vrea să se mute în PSD, aşa cum se zvonea. Cutu era dat ca și plecat la PSD, la „pachet” cu prietenul său Sorin Cociobea.

Constantin Ostaficiuc presedinte PDL Timis (8)

În momentul de faţă. în PDL e agitaţie mare. Ordonanţa 55, care permite aleşilor locali să migreze de la un partid la altul, i-a pus pe jar pe şefii locali ai partidului. Cu toate acestea, Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, e neașteptat de liniştit în ceea ce îl priveşte de Dorin Cutu. Acesta era considerat ca și plecat la PSD, mai ales după ce prietenul lui, Sorin Cociobea, a făcut deja pasul. În plus, au apărut zvonuri conform cărora Cutu ar fi fost exclus, joi seară, din partid. „Nici vorbă! Au existat discuţii în contradictoriu în Biroul Permanent Judeţean, dar nu se pune problema”, afirmă însă președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc. Culmea este că acesta nici măcar nu crede că Dorin Cutu ar avea vreo intenție de a trece în barca social-democraților. „Nu, nici vorbă! Au fost tot felul de discuţii, cum sunt datorită acestei ordonanţe nenorocite, cum sunt în toate direcţiile din partea unor indecizii care se întâmpla în lumea publică. Dar este aşa cum vă spun eu”, ne-a mai declarat Ostaficiuc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Cetateanul Derutat a spus: (septembrie 27th, 2014 at 12:50 )

Brendule de ce esti Hot si Mincinos, Ai votat inclusiv tu excluderea lui Cutu la propunerea lui Lelescu locotenentul tau.

Gogu a spus: (septembrie 27th, 2014 at 13:00 )

Ce minte acest barbos fara minte. Pai daca Cociobea a declarat ca a semnat cu psd , voi veniti si spuneti ca nu este adevarat? Pai astia doi sint pe functii , directori si voi spuneti ca mai sint la pdl? Pai cine le dadea functi fara sa semneze? Da prosti ne mai credeti

sofer a spus: (septembrie 27th, 2014 at 13:28 )

Costi lai dat afara pe Cutu ca sal promovezi pe soferul tau Iepan fiind urmatorul de pe lista CJ Timis? Cutu va pleca cu 7 primari PDL. Vezi ca Cutu stie cam prea multe din toate matrapazlacurile care leai girat. Nu este bine chiar deloc

Sorin a spus: (septembrie 27th, 2014 at 13:32 )

Costi lai dat afara pe Cutu ca sal promovezi pe soferul tau Iepan fiind urmatorul de pe lista CJ Timis? Cutu va pleca cu 7 primari PDL. Vezi ca Cutu stie cam prea multe din toate matrapazlacurile care leai girat. Nu este bine chiar deloc

Vot a spus: (septembrie 27th, 2014 at 17:54 )

Toti care au votat sa ii dea afara pe sorin si cutu in frunte cu martinescu ,lelescu, bitea, popa dan si ostaficiuc au vrut sa dea un exemplu de conducere puternica si hotarita. Oare toti cei destepti din pdl au analizat pierderea alegerilor locale din 2012? Domnilor nu vreti sa il dati afara si pe primarii care au scos la alegeri 80% gen danut groza, pitt, ….etc?

dna a spus: (septembrie 27th, 2014 at 18:03 )

Anchetatul Penal de DNA Ostaficiuc Constantin

Don Costelor a spus: (septembrie 27th, 2014 at 18:18 )

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş,
Constantin Ostaficiuc şi locotenentul său, Dan
Gheorghe Titus (tot Titu) Popa, care-l ţin pe
Bojin la Direcţia Apelor de 5 ani deşi PSD-ul
este duşmanul lor de moarte. De ce?
– în târg se vorbeşte că Titu şi-a plătit
postul cu 100.000 €;
– în Consiliul Judeţean, consilierii PSD
conduşi de Titu aprobă tot ce vrea Don Costelo;
– cu Titu preşedinte, PD-L-ul e la „plăcinte”;
– cu Titu la Ape, licitaţiile din septembrie pot da „lapte”.

Acesta esti tu a spus: (septembrie 27th, 2014 at 18:56 )

Alegerea lui Vasile Blaga ca preşedinte la PDL a
însemnat o gură de oxigen pentru unii dintre baronii
partidului. Blaga reprezenta singura soluţie pentru că
aceştia să revină la ciolan înainte de alegerile din 2016
într-o alianţă cu PSD sau cu PNL. Zona de vest a
României este una foarte dragă celui poreclit
“buldogul”: Blaga şi-a făcut studiile la Timişoara şi a
lucrat ani buni şi profitabili în vămile din Bihor. De
aceea, în 2009 a insistat personal ca unul dintre
apropiaţii săi – Radu Mărginean – să preia conducerea
Autorităţii Naţionale a Vămilor. Blaga, alături de Sorin
Blejnar şi de liderii PDL din judeţele din vestul ţării,
numea oameni de încredere în structurile
administraţiilor financiare, ale ANAF sau cele vamale.
A fost o perioadă de timp frumoasă şi profitabilă. Într-o
înregistrare din dosarul penal al boss-ului Blejnar, şeful
Consiliului Judeţean Timiş, portocaliul Constantin
Ostaficiuc, se înţelegea cu “Sorinache” – porecla lui
Blejnar, pentru cunoscători – cum să o numească pe o
anume Gabriela Ionescu director adjunct la Finanţele
din Timiş. În final, directoarea a fost arestată pentru
luare de mită şi condamnată la patru ani de închisoare.
De fapt, aproape toţi oamenii de încredere ai baronilor
PDL din vămile şi finanţele de la Bihor, Arad şi Timiş au
probleme cu legea. Mărginean, Comăniţă, Blejnar, zecile
de vameşi şi poliţişti de frontiera arestaţi în 2011 stau
mărturie a faptului că echipa lui Vasile Blaga a fost
supravegheată şi executată în mod ritualic de o forţă
mult mai mare.
Şi situaţia lui Sorin Blejnar este ciudată: deşi a fost tot
timpul devotat lui Traian Băsescu, acesta are mari
probleme în justiţie. Semn că Marinarul nu acceptă
jocul la două capete pe care Blejnar l-a practicat timp
de patru ani din postura de şef al ANAF.
Revenind la baronul Ostaficiuc, şeful PDL Timiş, acesta
este un tovarăş vechi de arme al buldogului Blaga.
Preşedintele PDL a candidat anul trecut pentru un
colegiu de senator la Sânnicolau Mare. Cu tot sprijinul
lui Ostaficiuc, Blaga s-a ales la mustaţă, în urmă unei
nopţi şi a unor negocieri pe care nu le va uita toată
viaţa. La Timiş, aşa cum spuneam şi în altă rubrică, PSD
şi PDL trăiesc într-o complicitate politică incestuoasă.
Şeful judeţului este Titu Bojin de la PSD, amicul lui
Ostaficiuc, cel care a deţinut funcţia până în 2012.
Bojin este locotenentul liderului PSD Ilie Sârbu,
tovarăşul lui Vasile Blaga. Şi încrengăturile pot
continua…
Ostaficiuc a fost preşedintele Consiliului Judeţean Timiş
timp de opt ani. Ca un adevărat baron de Banat,
Ostaficiuc fumează trabuce iar când vine în delegaţii la
Bucuresti se cazează la luxosul hotel Mariott. Face
politică de la mijlocul anilor 90. Numele său este
implicat în diverse scandaluri economice şi politice.
În 2011, Agenţia Naţională de Integritate a descoperit
că familia şefului CJ Timis a primit în concesiune fără
licitaţie – încă din 2008 – pentru 49 de ani, o suprafaţă
de teren din Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara,
teren ce aparţine CJ Timiş. Societatea Ornella Design îi
are că asociați pe Lucia Ostaficiuc, şoţia preşedintelui CJ
Timiş, cu 50% din părţile sociale, fiica sa Diana Ornella
Andreescu şi soţul acesteia, Codrin Andreescu, fiecare
cu câte 25%. Din partea CJ Timiş a semnat Constantin
Ostaficiuc şi din partea societăţii, ginerele său.
Ostaficiuc este acuzat de incompatibilitate, acesta a
pierdut procesele cu agenţia de integritate şi este cât
pe ce să primească interdicţia de a mai candida la o
funcţie publică. Aceeaşi firmă a familiei Ostaficiuc a
încheiat şase contracte cu aeroportul Timişoara pentru
servicii de inscripţionare şi tipărituri. Directorul
aeroportului era în acelaşi timp partener de afaceri cu
fiica lui Ostaficiuc, dar şi cu deputatul Popoviciu. Fiica
baronului portocaliu a mai câştigat o finanţare din bani
europeni din programul REGIO, în valoare de 1,4
milioane de lei.
Anul trecut, procurorii DNA de la Timişoara au luat în
vizor afacerile de la aeroport, prin care, verişorul
deputatului PDL Alin Popoviciu a închiriat cele mai bune
spaţii comerciale din incinta aeroportului; indiciile
procurorilor duc către liderul PDL !
Problemele lui Ostaficiuc nu s-au oprit aici. Curtea de
Conturi a arătat că fostul şef al CJ Timiş a finanţat
illegal, cu aproape 3 milioane de euro, echipa de fotbal
Poli Timişoara, deţinută de controversatul om de afaceri,
Marian Iancu. Deşi banii publici au fost acordaţi pentru
finanţarea activităţii sportive, aceştia au fost cheltuiţi
pentru a plăti datoriile clubului de fotbal, către bugetul
statului sau prime şi salarii. Pe final de mandate, în
2012, Ostaficiuc a intenţionat să cumpere echipa de
fotbal prin Consiliul Judeţean, operaţiune eşuată în final.
Curtea de Conturi a sesizat nereguli şi în modul în care
au fost închiriate spaţiile comerciale ale aeroportului, la
preţuri subevaluate, către firma verişorului deputatului
PDL Popoviciu.
Rămas fără funcţii şi influenţă locală, Ostaficiuc va fi
promovat de Vasile Blaga ca lider al partidului şi se
pregăteşte alături de deputatul Popoviciu de
reconstrucţia partidului. O glumă tristă – evident – ca
toată situaţia din PDL. Până să ajungă la putere, cei doi
bănăţeni fac joc de glezne alături de liderii PSD din
Banat şi, poate- poate, vor avea noroc şi se vor întoarce
la putere. Dacă scapă de dosare, în 2016 o să-i vedem
coafaţi şi fardaţi în rol de alternativă la puterea USL.
Funcţiile vin şi pleacă, oamenii politici rămân. Vorba
versului din imnul portocaliu: apa trece, pietrele rămân.
Este vorba aici de pietrele de moară de la gâtul lui
Vasile Blaga…

Justitia a spus: (septembrie 27th, 2014 at 19:15 )

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis vineri ca
fostul presedinte al Consiliului Judetean Timis,
Constantin Ostaficiuc, a incalcat legislatia privind
regimul juridic al conflictului de interese, deoarece
a acordat contracte unei societati comerciale, unde
actionari sunt sotia, fiica si ginerele sau,
informeaza Agerpres.
Curtea suprema a respins recursul lui Ostaficiuc si a
mentinut o hotarare a Curtii de Apel Timis din ianuarie
2012, prin care fostul presedinte al CJ Timis a fost
declarat in conflict de interese.
Decizia este definitiva, iar Constantin Ostaficiuc nu va
avea dreptul sa fie ales sau sa ocupe o functie publica pe
o perioada de trei ani.
De asemenea, Agentia Nationala de Integritate (ANI) va
demara procedurile de anulare a contractelor si de
recuperare a prejudiciul din acest dosar.
In mai 2011, ANI anunta ca Ostaficiuc este in conflict de
interese, deoarece a aprobat incheierea unui contract
intre CJ Timis si o societate comerciala unde actionari
sunt sotia, fiica si ginerele sau.
Potrivit ANI, Lucia Valentina Ostaficiuc, sotia presedintelui
CJ Timis, detine, incepand cu data de 10 martie 2005,
calitatea de asociat, cu o cota de participare de 50%, in
cadrul SC Ornella Design SRL, societate in cadrul careia a
avut, in perioada 10 martie 2005 – 21 decembrie 2007, si
functia de administrator.
De asemenea, fiica presedintelui CJ Timis, Diana Ornella
Andreescu (fosta Ostaficiuc), detine, incepand cu data de
10 martie 2005, calitatea de asociat in cadrul SC Ornella
Design SRL, cu o cota de participare de 25%.
SC Ornella Design SRL a avut relatii contractuale cu
Muzeul de Arta Timisoara, institutie publica aflata sub
autoritatea Consiliului Judetean Timis, prin incheierea pe
o perioada nelimitata a contractului de furnizare nr.
14/13.10.2010, avand ca obiect servicii de tiparire pe
baza comenzilor ferme ale autoritatii contractante.
ANI mai arata ca presedintele CJ Timis s-a aflat in conflict
de interese deoarece a semnat Raportul nr.
252/27.06.2008, intocmit de Comisia de evaluare si
selectie oferte, privind „desfasurarea negocierii directe
pentru concesionarea unei parcele din perimetrul
Parcului Tehnologic si Industrial Timisoara, organizata in
data de 24.06.2008”, precum si Contractul de
concesiune nr. 8641/01.07.2008. Contractul de
concesiune prevedea exploatarea unei parcele de teren in
suprafata de 816 metri patrati situata in Parcul
Tehnologic si Industrial Timisoara, pe o durata de
concesiune de 49 de ani, la valoarea unei redevente de
4,2 euro/mp/an + TVA, beneficiarul fiind SC Ornella
Design SRL, societate unde actionari sunt sotia, fiica si
ginerele presedintelui CJ Timis, Codrin Razvan Ostaficiuc.
De asemenea, presedintele CJ Timis a semnat si o
Conventie privind facilitatile oferite concesionarului SC
Ornella Design SRL (Anexa VII la Contractul de
concesiune) si a aprobat ulterior Raportul nr.
196/04.08.2010 privind propunerea de modificare a
prevederilor Contractului de concesiune. Prin Conventia
respectiva s-au acordat societatii mai multe beneficii cu
titlul gratuit, cum ar fi: „salubrizare si intretinere drumuri,
spatii verzi comune si curatenie spatiu public, iluminat
stradal si perimetral, paza si protectie a zonelor comune
si a perimetrului parcului, parcare gratuita, promovare
firma concesionara, etc” si scutirea de la plata redeventei
in valoare de 4,2 euro/mp/an + TVA, pe o perioada de 19
luni.
855 de afisari

Ornela a spus: (septembrie 27th, 2014 at 19:20 )

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, care îşi
anunţase intenţia de a candida pentru un post de
europarlamentar din partea democrat-liberalilor, se
retrage de pe lista partidului, spunând că ANI ar putea să-i
conteste candidatura.
„Regret această situaţie, ştiu că aş fi reprezentat cu cinste
România în Parlamentul European. Înţeleg dezamăgirea
colegilor mei, însă doresc să-i asigur că am luat cea mai bună
decizie pentru partid”, arată Ostaficiuc, într-un comunicat
transmis către mediafax.ro. Acesta a decis retragerea de pe
listă în urma consultării cu avocaţii săi, care l-au reprezentat
în instanţă în procesul de contestare a deciziei ANI privind
conflictul de interese. Avocaţii i-au sugerat ca fiind foarte
probabil ca ANI să conteste la Biroul Electoral Central
candidatura sa, în această situaţie, PDL riscând să nu mai
aibă lista completă şi, implicit, să piardă reprezentanţi în
secţiile de votare din toată ţara. Preşedintele PDL Timiş a
decis, totodată, să susţină candidatura unui alt reprezentant al
regiunii de Vest, respectiv a preşedintelui Tineretului
Democrat Liberal, Sorin Moldovan. În 2011, Ostaficiuc a fost
acuzat de conflict de interese de către ANI, după ce, în calitate
de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, ar fi concesionat
firmei conduse de un reprezentant al familiei sale o parcelă de
pământ din Parcul Industrial şi Tehnologic Timişoara.
Constantin Ostaficiuc a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, însă instanţa i-a respins solicitarea. De atunci,
Constantin Ostaficiuc – declarat în conflict de interese – nu
are, timp de trei ani, dreptul să ocupe o funcţie publică.

revelatie a spus: (septembrie 27th, 2014 at 19:34 )

Preşedintele PD-L Timiş Constantin Ostaficiuc a
declarat ieri că este nevoie de înfiinţarea Mişcării
Populare deoarece “prin dezbatere şi strategii să
aducă ceva nou în politica românească. Fiecare
partid îşi va păstra identitatea. Prea mulţi ani am
făcut compromisuri, prea mulţi ani am fost
conduşi de stânga, prea mult timp economia nu a
funcţionat corespunzător”. Declaraţia legată de
compromisuri vine după ce în ultimii patru ani,
Ostaficiuc a fost cel care l-a susţinut pe şeful PSD
Timiş, Titu Bojin, să rămână în fruntea Direcţiei
Apelor Române “Banat”, iar în consiliul judeţean
a beneficiat de sprijinul PNL, PSD şi PNŢCD
pentru toate proiectele cu cântec.
Chiar dacă noua Mişcare Populară seamănă cu un altfel
de CDR, şeful CJ Timiş a susţinut că nu o vede astfel, ci
ca pe o mişcare a celor care au o gândire de dreapta.
Ostaficiuc a susţinut că partidul său “a preluat un stat
slab, cu picioare de lut, nepregătit pentru reformă şi
care a intrat în plină criză economică”. Pentru că statul
actual a ajuns la maxim, şeful pedeliştilor timişeni
susţine că partidul trebuie să-şi asume “şi
regionalizarea. România din punct de vedere economic
şi social are nevoie de această regionalizare”. De Dragos
Bota – PressAlert

Cutu a spus: (septembrie 27th, 2014 at 23:17 )

Cutu a semnat , am vazut cu ochi adeziunea semnata de el. In rest multa minciuna si prosteala . Il pacaleste pe otaficiuc cum vrea el. Bravo cutu esti mre baiete.

Udrea a spus: (septembrie 28th, 2014 at 21:52 )

Costi te astept in PMP Secretar General.

situatia a spus: (septembrie 29th, 2014 at 18:00 )

Bravo costi esti cel mai tare, dupa ce-i dai afara declari ca au fost doar discutii. mare ticalos

cizmas a spus: (septembrie 30th, 2014 at 11:06 )

din cate stiu eu, cociobea a plecat ca un mic mare tradator, fara sa isi asume decizia intr-un fel sau altul..asa ca…la prasit cu voi

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului la Lugoj, unde echipa locală CSM a întâlnit o adversară de tradiţie, CSM Bucureşti. Gazdele veneau după două victorii importante obţinute tot acasă, 3-2 cu Dinamo şi Corona Braşov, în timp ce oaspetele, în scădere mare de formă, şapte eşecuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o legătură aeriană directă de la Timișoara. Vorbim despre Dubai, luni a plecat spre această destinație prima cursă de tip charter.  Cursele vor fi operate de avioanele companiei aeriene românești HiSky, fiind o cursă de tip charter, a unei societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 20 decembrie, polițiștii au pus în executare dou[ mandate de percheziție domiciliară, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la CSM Constanța. Este vorba despre Ngoni Chibuwe și Waisake Raqili, care au semnat contracte pe doi ani. Centrul Ngoni Chibuwe, născut 17 octombrie 1994, este un jucător cu experiență, component al naționalei statului Zimbabwe. În sezonul recent încheiat, el a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a evoluțiilor recente din mediul economic și impactul acestora asupra companiilor din România. Într-un context marcat de provocări globale și instabilitate politică internă, Drăgan atrage atenția asupra unor probleme care ar putea influența semnificativ piața muncii și mediul de afaceri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
Top