Inca trei posturi scoase la concurs de primarie

Primăria Timișoara organizează, în perioada următoare, încă un concurs de angajare. De această dată, este vorba despre trei posturi, toate pe perioadă determinată. Proba scrisă va avea loc pe 17 martie, astfel că perioada de înscriere este încă deschisă.

pmt

Primul post este cel de consilier cl. I gradul principal, la compartimenul Control Construcții. Cei interesați trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu diploma de licență, specializarea Drept, dar și minimum cinci ani vechime. Primăria caută, de asemenea, un consilier cl. I gradul superior pentru Biroul de Reabilitare și Conservare Clădiri Istorice. Acesta trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu diploma de licență, specializarea Construcții și/sau Arhitectură și minimum nouă ani vechime. Cel de-al treilea post este cel de consilier cl. I gradul superior la Biroul Certificate de Urbanism. Persoana potrivită trebuie să aibă studii superioare de lungă durată cu diploma de licență, specializarea Construcții, și minimum nouă ani vechime. Dosarele de înscriere se pot depune până pe 13 martie, urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 17 martie. Care este bibliografia și ce trebuie să conțină dosarele de înscriere găsiți aici și aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Timișoara a ales să-și înceapă lungul și greul drum spre anul 2021 cu o poveste despre viață și echilibru. Spectacolul „Limite”, al companiei suedeze Cirkus Cirkör, a fost o lecție. Aceea că granițele sunt făcute să fie depășite și nimic nu e imposibil, câtă vreme ești pregătit să renunți să-ți mai fie frică.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cirkus Cirkor, in premiera la Timisoara: poveste despre echilibru, speranta si renuntarea la frica / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top