Vest Liga a debutat cu Ionel Ganea invitat special, in organizarea celor de la Juventus Colterm Timisoara

Vest Liga, cel mai important turneu fotbalistic din vestul ţării dedicat juniorilor, a debutat pe arena Colterm din Timişoara, în organizarea celor de la Juventus Colterm. Stadionul de la marginea oraşului a prins viaţă, fiind „invadat” de 400 de copii, antrenori, dar şi părinţi, aceştia din urmă luând loc în tribune.

liga

La debutul turneului a participat şi Ionel Ganea, fostul internaţional şi jucător al Politehnicii Timişoara. Evenimentul s-a bucurat şi de participarea lui Dănuţ Laţa, preşedintele AJF Timiş, Marcel Băban şi mulţi antrenori de copii şi juniori din zonă, curioşi de potenţialul echipelor participante. Absenţi au fost însă cei de la ACS Poli şi LPS Banatul, diriguitorii ambelor centre de copii şi juniori refuzând cu lipsă de eleganţă invitaţia la un turneu organizat tocmai în Timişoara. ACS Poli nu a avut nici măcar un reprezentant care să urmărească jucători de perspectivă.

„Am ajuns la cea de-a doua ediţie a turneului Vest Liga şi pot să spun că experienţa de anul trecut ne-a ajutat să organizăm mai bine această a doua ediţie. Mă bucură mult colaborarea cu Colterm şi sper că această colaborare va însemna organizarea a cât mai multor astfel de turnee dedicate juniorilor din Timişoara şi din Regiune”, a precizat Antonio Bădescu, preşedintele Juventus Colterm Timişoara. Acelaşi Bădescu şi-a arătat dezamăgirea şi faţă de faptul că ACS Poli şi LPS Banatul au refuzat invitaţia la cea de-a doua ediţie a Vest Liga. În ciuda absenţei celor două cluburi timişorene, ediţia a doua a Vest Liga este organizată ireproşabil, în acest sens importante fiind părerile pozitive ale antrenorilor echipelor participante. Aceleaşi aprecieri au venit şi din partea părinţilor care au fost în număr foarte mare. (sursa foto: www.facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

C alin a spus: (March 22nd, 2015 at 15:14 )

Sa le fie rusine celor de la LPS Banatul si ACS Poli ca au refuzat invitatia sa participe la turneu.

 
adi a spus: (March 22nd, 2015 at 16:30 )

Poli nu participa la un turneu la care majoritatea echipelor vin cu jucatori mai mari decat categoria de varsta la care participa

 
sergiu p a spus: (March 22nd, 2015 at 16:36 )

Pai normal ca va juta Coltermul daca liderul de sindicat de la Colterm e vicepresedinte la Juventus Timisoara!Sunt curios ce chirie plateste Juventus Timisoara (un club privat) pentru a face antrenamente acolo !

 
dna a spus: (March 22nd, 2015 at 16:43 )

Pai e o combinatie mare la mijloc .Presedintele de la club e ceva mare la ITM,vicepresedintele e sef la Colterm si culmea ,antrenamentele unui club privat se desfasoara gratis la baza Colterm. In ecuatie intra si un antrenor de la Banatul care e mai nou si antrenor la Juventus Timisoara. Este vorba de Petcu,care a mai avut o combinatie prin care s-a fraudat liceul sportiv prin imprumutul jucatorilor de la Avicola Buzias.S-a scris mai demult si despre acest subiect si ar mai fi multe de aflat daca se vrea.

 
nu inteleg a spus: (March 22nd, 2015 at 17:41 )

Fratilor, ce e rau in faptul ca cineva organizeaza un astfel de turneu? Nu inteleg deloc rautatile astea la adresa organizatorilor si cu atat mai putin la adresa lui Cristi Petcu. Ce vina are omul ca nimeni din Timisoara nu a avut inspiratia sa tina generatia 94 de la LPS in oras? Petcu a crescut o generatie excelenta si asta se va vedea in timp. Asta e treaba lui, sa creasca fotbalisti.

 
profesor a spus: (March 22nd, 2015 at 20:32 )

Generatia de 94 a fost foarte buna,dar ea a fost crescuta de Petcu pentru Avicola Buzias si nu pentru Banatul unde este angajat.Cati bani a primit Banatul pentru acesta generatie? Zero ! Toti banii i-a luat Avicola Buzias. El era platit de Banatul sa antreneze copii pentru liceu nu pentru o echipa privata !O sa se clarifice curand si lucrurile astea ,nu au cum sa ramana asa.

 
@profesor a spus: (March 23rd, 2015 at 08:03 )

E foarte interesant ca in ecuatia LPS Banatul – Avicola Buzias nu aduci aminte de doua nume, Marius Cociu si Calin Rosenblum. E chiar foarte interesant, domnule profesor. Cristi Petcu si-a facut treaba de antrenor. Da, a fost necesar sa colaboreze cu Dan Pitpaiac. Dar te intreb eu, se putea lucrul asta fara acceptul conducerii? Problema e ca oameni din afara sistemului, asa cum e si Pitpaiac, au putut si pot sa se lipeasca de astfel de generatii ale unui liceu sportiv de stat. Daca bine imi aduc aminte a mai fost un astfel de caz la LPS Banatul. BC Golf cred ca iti spune ceva, domnule profesor.

 
profesor a spus: (March 23rd, 2015 at 16:23 )

Normal,combinatia dintre Banatul si Avicola nu se putea face fara coplicitatea celor 2 directori pe care i-ai amintit! In acest sens am fost prejudiciati toti cei care platim taxe la primarie,pentru ca liceul sportiv apartine de primarie.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top