A inceput Festivalul Inimilor! Timisorenii au incins hora in Parcul Rozelor / FOTO

Mii de timișoreni au luat cu asalt, miercuri seară, Parcul Rozelor, în seara inaugurală a Festivalului Inimilor. Fără să țină cont de căldura sufocantă, oamenii au încins hore în fața scenei și au aplaudat furtunos ansamblul folcloric „Timișul” și soliștii invitați.

festivalul inimilor

Primăria Timişoara, Consiliul Local şi Casa de Cultură organizează, în perioada 8 – 12 iulie, între orele 19,30 și 24, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, tradiționalul Festival al Inimilor. În acest an sunt peste 1.200 de artiști care vor participa la eveniment. Aceștia vin atât din România, cât și din Bulgaria, Columbia, Georgia, Macedonia, Mexic, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Spania, Slovacia, SUA, Turcia și Ungaria. Spectacolul inaugural a avut loc miercuri seară și a fost susținut de ansamblul folcloric „Timișul”, cu participarea soliştilor vocali Nicoleta Voica, Petrică Moise, Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Stana Stepanescu, Doriana Talpeş, Maria Borţun Popescu, Ancuţa Fleşariu, Camelia Miuțescu, Ramona Roescu, Cornel Brici. Timișorenii au umplut până la refuz teatrul de vară din Parcul Rozelor și n-au ținut cont de foarte multele grade din termometre. S-a aplaudat și s-a dansat, în fața scenei fiind încinsă, ca de obicei, o horă în care s-au prins zeci de oameni.

Festivalul continuă joi, când, de la ora 18.30, vor fi depuse coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, iar apoi se va pleca în tradiționala paradă a portului popular, pe traseul Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor. De la ora 19,30 începe spectacolul, susținut de ansamblurile „Ghiocelul” – Giroc, Formația de dansuri – Giarmata, „Boldureana”- Boldur, „Ritmi Detstva” – Rusia, „Armenișana”- Armeniș, „Zestrea Gugulanilor“- Caransebeș, „Lugojana” – Lugoj, „Mladost” – Timișoara, „Bârzava” – Reșița, „Bihorul” – Oradea, „WICI” Song and Dancer Theater din Chicago – SUA, „Ceata Junilor” – Sibiu, „Fundacio Columbia Folklore” – Columbia, „Porolissum” – Zalău, „Doina Gorjului” – Tg. Jiu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis isi alege presedintele pe 22 aprilie. Robu: Am o echipa de oameni loiali, cu imagine buna

Imediat după Paște, PNL Timiș ar trebui să aibă președinți aleși în toate structurile. Ultimul scrutin: cel pentru șeful filialei, programat să aibă loc pe 22 aprilie. Nicolae Robu, singurul candidat anunțat, și-a făcut deja echipă. Marilen Pirtea încă nu s-a decis pentru ce va candida, dar susține că totul depinde de oamenii din jurul lui.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis isi alege presedintele pe 22 aprilie. Robu: Am o echipa de oameni loiali, cu imagine buna

Sport vezi arhiva Sport

Meci tare cu liderul din Cluj, pentru „Lei”

După un început strâmb în Top 6, BC SCM Timişoara vrea să-și revină în faţa unei echipe cu care a pierdut de două ori în sezonul regulat. Etapa a treia din grupa locurilor 1-6 aduce pentru echipa violetă înfruntarea cu U BT Cluj, echipa de prima poziție a clasamentului. Disputa va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 18.20, la sala „Constantin Jude”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci tare cu liderul din Cluj, pentru „Lei”
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Generala 30, preferata parintilor pentru clasa 0

Aproximativ 4.000 de cereri pentru clasa zero au fost depuse până acum în județul Timiș. Înscrierile se încheie pe 16 martie, fiind propuse 268 de clase pregătitoare pentru 5.902 copii. În prima etapă sunt înscriși cu prioritate copiii care locuiesc în circumscripția școlii pe care doresc părinții s-o urmeze.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generala 30, preferata parintilor pentru clasa 0

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Imediat după Paște, PNL Timiș ar trebui să aibă președinți aleși în toate structurile. Ultimul scrutin: cel pentru șeful filialei, programat să aibă loc pe 22 aprilie. Nicolae Robu, singurul candidat anunțat, și-a făcut deja echipă. Marilen Pirtea încă nu s-a decis pentru ce va candida, dar susține că totul depinde de oamenii din jurul lui.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis isi alege presedintele pe 22 aprilie. Robu: Am o echipa de oameni loiali, cu imagine buna
După un început strâmb în Top 6, BC SCM Timişoara vrea să-și revină în faţa unei echipe cu care a pierdut de două ori în sezonul regulat. Etapa a treia din grupa locurilor 1-6 aduce pentru echipa violetă înfruntarea cu U BT Cluj, echipa de prima poziție a clasamentului. Disputa va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 18.20, la sala „Constantin Jude”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci tare cu liderul din Cluj, pentru „Lei”
Înfrângerea suferită de Timba săptămâna trecută cu Știința București a declanșat o mobilizare generală în rândul conducătorilor, jucătorilor, dar și al fanilor echipei timișorene. La jocul de sâmbătă cu CN „Aurel Vlaicu” București, „Urșii” vor să repare greșelile făcute în deplasarea din week-end-ul trecut.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare generala la Timba Timisoara
Aproximativ 4.000 de cereri pentru clasa zero au fost depuse până acum în județul Timiș. Înscrierile se încheie pe 16 martie, fiind propuse 268 de clase pregătitoare pentru 5.902 copii. În prima etapă sunt înscriși cu prioritate copiii care locuiesc în circumscripția școlii pe care doresc părinții s-o urmeze.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generala 30, preferata parintilor pentru clasa 0
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top