Muzeul Satului e bun de plata, dupa ce a pierdut doua procese

Muzeul Satului Bănățean a primit bani la rectificarea bugetară votată în ultimul plen al CJ Timiș, însă aceștia nu vor merge către investiții. Instituția a pierdut două procese, din care unul cu Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara, și acum trebuie să plătească.

muzeul satului2

În plenul în care s-a votat rectificarea bugetului județului Timiș, consilierul liberal Marian Constantin Vasile a adus în discuție cele două procese pierdute de Muzeul Satului Bănățean și sumele pe care trebuie această instituție să le plătească. Liberalul susținea că este vorba despre aproximativ 300.000 de lei, însă el a fost contrazis de Dan Radosav, directorul muzeului. Acesta admite că sunt două procese pierdute, dar spune că despăgubirile sunt mai mici. O parte din bani trebuie să ajungă la… primărie! „Avem de plătit 7.400 de lei în urma unui proces pierdut cu Direcţia Fiscală a municipiului Timişoara. De asemenea, trebuie să achităm 100.000 de lei pentru procesul pierdut cu firma care a construit Pavilionul Administrativ. Din cauza unui pom care nu s-a putut tăia, pentru că nu am primit acordul Direcţiei Silvice, proiectul a trebuit refăcut, ceea ce a dus la amânarea lucrărilor. Firma constructoare a dat în judecată muzeul pentru recuperarea garanţiei şi a câştigat”, a spus Radosav.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie

Piețele volante din Timișoara au stârnit, și în acest an, mult interes din partea producătorilor care vor să vândă legume și fructe din propriile grădini. E gata prima etapă de evaluare, dar nu toți cei care și-au depus cereri au și trecut în faza următoare. Un lucru e cert: se încearcă blocarea totală a accesului speculanților.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de producatori vor in pietele volante din Timisoara. Unii vor fi vizitati acasa, daca vor autorizatie
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În 2004, la doar 23 de ani, absolvent în acel an de Politehnică, Alin Nica devenea cel mai tânăr primar din țară. De atunci a mai câștigat de trei ori alegerile în Dudeștii Noi. Acum, și-a anunțat candidatura pentru președinția PNL Timiș, urmând să se confrunte nu doar cu Nicolae Robu, ci și cu sistemul creat de acesta în partid.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, atac devastator la Robu: Pana acum il consideram incorect. Acum spun ca e profund necinstit
Primăria Timișoara organizează, și în această primăvară, curăţenia generală. Aceasta se va desfășura în intervalul 20 martie – 4 aprilie și va începe, ca de obicei, în partea de nord a orașului. Duminică, 26 martie, angajații Retim intervin în perimetrul: Calea Aradului (din girație Selgros până în Calea Lipovei) – Calea Lipovei (între Calea Aradului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curatenia de primavara: unde intervin echipele Retim
Cine împarte parte-și face. În filiala Timiș a PNL se fac pregătiri pentru alegerile de președinte, programate pe 22 aprilie. S-au stabilit criteriile pe baza cărora vor fi nominalizați delegații, iar localități cu primar PSD ajung să trimită la alegeri mai mulți delegați, conform normei de reprezentare, decât orașe cu primar PNL!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt delegatii care aleg presedintele PNL Timis. Localitati cu primari PSD, bonus peste cele cu edili liberali
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top