A inceput Bega Bulevard! Distractia ramane in toi pana duminica

Timișorenii au parte, în acest sfârșit de săptămână, de un eveniment de neratat. Este vorba despre Festivalul Bega Bulevard, care a debutat vineri. Distracția va continua până duminică, iar vizitatorii se vor putea bucura de ateliere, prestații artistice, concerte și multe surprize.
20150905_030822
Vineri, 4 septembrie, timișorenii s-au putut bucura de debutul celei de-a opta ediții a Bega Bulevard. Festivalul a început după-amaiza, iar până la ora 20, vizitatorii au avut la dispoziție o mulțime de ateliere pe care să le încerce. Fie că a fost vorba de ateliere de creație din materiale reciclabile, sau de atelierul de cinci minute de filosofie, toată lumea a avut de unde alege. După ora 20, au urmat concerte, pe scenă urcând băieții de la The Case, iar mai apoi trupa Burning Table. Nu în ultimul rând, seara a fost încheiată într-un mod incendiar, cu un spectacol de foc. Cei care vor să se bucure de Bega Bulevard mai pot face acest lucru până duminică.
20150905_030914
Ziua de sâmbătă a debutat cu dreptul, zeci de persoane fiind prezente, încă de dimineață, la ateliere și activitățile pregătite de organizatori. Seara, se va cânta din nou, iar pe scenă vor fi prezenți Desant, de la ora 20, Moonlight Breakfast, de la 20:45, și Skizzo Skillz, de la ora 21:30. Nu în ultimul rând, duminică, toată lumea este invitată să se bucure de celebra cursă cu rățuște. Nu uitați, câștigătorul competiției va pleca la Disneyland Paris. Programul Complet de la Bega Bulevard poate fi consultat aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Bega Bulevard la editia cu numarul 10. Cargo si Zdob si Zdub, capete de afis / PROGRAM

Primăria Timişoara organizează, în 2 și 3 septembrie, a zecea ediţie a festivalului Bega Bulevard. Vor avea loc tot felul de acțiuni pentru mici și mari, demonstrații și faimoasa cursă a rățuștelor. Zdob si Zdub cântă în prima seară, iar Cargo, în cea de-a doua. PMT i-a invitat pe Bărar & co la o acțiune proprie, așa cum a promis Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bega Bulevard la editia cu numarul 10. Cargo si Zdob si Zdub, capete de afis / PROGRAM
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Un fundas a parasit Poli Timisoara pentru o echipa din Judet

Incertitudinea financiară de la Poli Timişoara îi determină pe jucătorii din lotul pregătit de Ionuţ Popa să plece unde văd cu ochii. Primul a fost atacantul Cristian Bud. Acesta a fost urmat de un jucător care nu a bifat nici măcar un minut în actuala stagiune, după ce a fost transferat în această vară de la o echipă din eşalonul secund.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un fundas a parasit Poli Timisoara pentru o echipa din Judet
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Incredibil: un hot este filmat in timp ce intra la furat, politia nu-l cauta nici dupa 8 zile! / VIDEO

Se întâmplă din nou la Timișoara, unde tupeul hoților depășește orice limită. Ciprian Fercovici, unul dintre membrii bandei de hoți de buzunare care terorizează orașul, a fost filmat în timp ce fura dintr-o locuință! Nici măcar după 8 zile polițiștii nu l-au luat la întrebări. Cristi Brâncovan a avut nevoie de 15 minute să-l găsească.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil: un hot este filmat in timp ce intra la furat, politia nu-l cauta nici dupa 8 zile! / VIDEO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timişoara organizează, în 2 și 3 septembrie, a zecea ediţie a festivalului Bega Bulevard. Vor avea loc tot felul de acțiuni pentru mici și mari, demonstrații și faimoasa cursă a rățuștelor. Zdob si Zdub cântă în prima seară, iar Cargo, în cea de-a doua. PMT i-a invitat pe Bărar & co la o acțiune proprie, așa cum a promis Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bega Bulevard la editia cu numarul 10. Cargo si Zdob si Zdub, capete de afis / PROGRAM
Se întâmplă din nou la Timișoara, unde tupeul hoților depășește orice limită. Ciprian Fercovici, unul dintre membrii bandei de hoți de buzunare care terorizează orașul, a fost filmat în timp ce fura dintr-o locuință! Nici măcar după 8 zile polițiștii nu l-au luat la întrebări. Cristi Brâncovan a avut nevoie de 15 minute să-l găsească.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil: un hot este filmat in timp ce intra la furat, politia nu-l cauta nici dupa 8 zile! / VIDEO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top