Inca un pas spre… metrou! Planuri pentru un tunel de peste 10 kilometri pe sub Timisoara

Visul primarului Nicolae Robu de a avea la Timișoara metrou începe să prindă contur. Consilierii locali au pe ordinea de zi a plenului de vineri un proiect privind aprobarea studiului de prefezabilitate „Reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timişoara prin introducerea liniilor CF în subteran”.

mtrou

Studiul a fost întocmit de SC Longhersin SRL, ai cărei specialiști au propus două variante. Prima dintre ele va fi supusă votului consilierilor locali și prevede „o lungime totală a tunelului de 10.200 metri, variantă ce va fi inclusă în Planul de Mobilitate pentru Polul de Creștere Timișoara”. „Calea ferată ce traversează municipiul, foarte aproape de zona centrală, constituie o barieră care împiedică dezvoltarea acestuia. (…) traseul liniei de cale ferată prin oraş constituie un obstacol major care afectează în foarte mare măsură continuitatea reţelei stradale rutiere prin limitarea numărului de trasee rutiere de legătură între zona de Nord şi zona de Sud a Municipiului Timişoara”, se precizează în referatul care însoțește proiectul.

Conform referatului întocmit de cei de la Direcția Tehnică a PMT și semnat de șeful acesteia, Culiță Chiș, dacă nu vor fi îngropate liniile de tren, traficul din Timișoara va deveni imposibil. „Linia de cale ferată se află pe un rambleu înalt de cca. 4,00 m, în lungime de cca. 5,5 km. În lungul traseului, CF linia este traversată în nouă puncte, din care cinci cu pasaje inferioare şi patru pasaje la nivel cu calea ferată (…) Aceste pasaje creează noduri de strangulare a circulației rutiere datorită gabaritului de liberă trecere nerespectat (…) Dacă situația existentă nu se va modifica semnificativ și nu se vor lua măsuri majore cu valabilitate pe termen lung, efectele negative se vor cumula în timp datorită creșterii traficului auto, ducând la micșorarea vitezei de circulație, creând cozi de așteptare și în final ducând la blocarea circulației între partea de nord și de sud a orașului”, scrie în document. Studiul de prefezabilitate a fost realizat în ceva mai mult de patru luni, ambele variante prezentate de specialiști alegând aceeași soluție tehnică, adică tunelul.

robu cu casca

La începutul anului, primarul Nicolae Robu își explica, pe Facebook, insistența cu care aduce periodic în discuție tema metroului. „La ora actuală, Timişoara este un oraş rupt în două de liniile de cale ferată postate pe o movilă de pământ, care îl străbat foarte aproape de centrul său. (…) Consecinţe (…): mari dificultăţi în trafic pe axa Sud-Nord, cu ambuteiaje permanente pe cele cinci artere care trec pe sub liniile de cale ferată, gălăgie făcută de trenuri (…) aspect urât şi cvasipermanentă insalubritate (…) Ținând la Timişoara, consider că liniile de cale ferată trebuie să dispară din poziţia actuală. Sunt trei soluţii: (i) ducerea liniilor de cale ferată în afara oraşului, (ii) ridicarea liniilor de cale ferată pe estacadă, (iii) ducerea liniilor de cale ferată în subteran”, a notat edilul. Soluția cea mai bună pe termen lung era cea a îngropării liniilor de tren. „Ea disponibilizează terenul de cca 8 Km lungime şi 60-80 m lăţime (…) în vederea realizării unui bulevard ultramodern (…) permite, cu costuri suplimentare acceptabile, utilizarea amenajării şi pentru transportul în comun, prin prevederea unui număr de staţii, cum ar fi, cu titlu de exemplu, după bunul simţ: la Gara de Nord, Iulius Mall, la Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport”, conchidea Robu. Mai trebuie văzut de unde ar putea veni banii pentru o astfel de construcție, care, conform primarului, „ar costa de la 250 milioane de euro până la nu se știe cât…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Gigi a spus: (octombrie 14th, 2015 at 17:27 )

Daca se doreste ducerea in subteran a liniei, de ce se mai largesc pasajele Jiul, Popa Sapca, si se mai face un pasaj la Solventul? Cand vor baga liniile in subteran, aceste pasaje vor disparea pentru a putea amenaja bulevardul de deasupra.

blue a spus: (octombrie 14th, 2015 at 19:37 )

Toate studiile alea de prefezabilitate si fezabilitate se fac la firmele de partid, asa-i? Si costa mult, expira repede si oricum nu sunt bani pentru lucrare. Hotzie pe fata, marca Lae.

koks a spus: (octombrie 15th, 2015 at 07:37 )

Poate ar fi mai ok sa se gandeasca la un proiect prin care liniile de tramvai si cale ferata sa vina pe sus. pe piloni. Modelul american.Cred ca ar fi mai ieftin si mai eficienta lucrarea.

birlic a spus: (octombrie 15th, 2015 at 09:54 )

desi am fost un aprig contestatar al acestui proiect,acum sunt convins ca este bun ,dar daca se mai tergiverseaza ,o sa moara proiect ,atunci lasati pasajele si apucativa de lucru .Succes

dani a spus: (octombrie 15th, 2015 at 10:16 )

de accord!…viziunea este buna dar fara cap! Calea ferata va intra in subteran, ce facem cu transportul de Marfa?…tot va fi nevoie de centura feroviara. In plus daca se vrea metrou sa se spuna pe fata si cine al va deservi, in fond traficul pe directive est-vest este semnificativ inferior celui de pe nord-sud si intre zonele limitrofe metropolitane. Metrou in Timisoara trebuie sa conecteze cat mai multor zone adiacente zonei centrale-in exteriorul inelul 3 sau 4 de circulatie.
In consecinta o linie de metrou de suprafata in continuarea celei din subteran este absolut necesara. Astfel in continuare ar trebui sa continue pe linia de cale ferata deja existenta Ronat-Solventul-Timisoara Sud -Giroc-Semenic-Zona Ind Buziasului si in continuare o extindere cu opriri in Mosnita-Ghiroda-Remetea si din nou Aeroport
Fara un astfel de inel de cale ferata care sa conecteze complet zona metropolitana nu putem vb despre fezabilitatea unui metrou in Timisoara vreodata.

blue a spus: (octombrie 15th, 2015 at 10:41 )

@Birlic. Ideea in sine nu este rea (si ca o paranteza – nu e ideea lui Robu!). Problema e ca desi se stie ca nu sunt bani, deci sanse ZERO de executie, Robu insista sa cheltuiasaca cateva zeci/sute de mii de Euro pe niste studii fara rost facute prin niste firme obscure.

Lae Baro$$anu a spus: (octombrie 15th, 2015 at 10:57 )

Fiecare statie de metru va fi prevazuta si cu statie interplanetara. Vine omul de la Chizatau, se da jos la mall, bea o cafa si dupa aceea fuga cu varza la piata pe Marte. Cine nu intelege chestiile astea banale nu are viziune, este ancorat in trecut si il voi calca cu Mertzanu meu spatial.

lui blue star ! a spus: (octombrie 16th, 2015 at 10:31 )

Bugetul Timisoarei pe 2015 APROBAT.
Sectiunea de Dezvoltare are alocata o suma de 441.356.140 de lei, ceea ce reprezinta aproximativ 42,5% din total”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
adica peste 100.mil euro.
numai din alocarea a 50% din buget este posibila demararea proiectului..care poate fi finalizat in cativa ani.
fara o imprastiarea prea mare a fondurilor de investitie!
exclusiv doar din bugetul local.
daca se vrea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare

Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale. Acesta vizează în principal tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Proiectul vizează instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi. Funcționarii vor putea lucra part-time.  Scade numărul de polițiști locali. Premierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli s-au reunit cu un singur gând: lupta pentru o medalie

Politehnica Timișoara s-a reunit la începutul acestei săptămâni și începe pregătirea pentru a doua parte a sezonului Superligii Feminine. Primul antrenament al echipei a avut loc pe Stadionul Știința. Dacă anul trecut pe vremea asta echipa era în eșalonul secund, acum se luptă pentru o medalie în prima ligă. Toată pregătirea se va desfășura pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli s-au reunit cu un singur gând: lupta pentru o medalie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare Profesională organizează o serie de programe cuprinzătoare adaptate nevoilor instituționale și individuale, în contextul unor importante avantaje: experiență practică (aplicații reale și excerciții interactive); cursuri personalizate adaptate nivelului și nevoilor; certificare recunoscută (la nivel national și internațional); mentorat de înaltă calitate (ghidare și susținere din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa cum beneficiază Ghiroda. Deocamdată la un nivel mai mic, Universitatea de Vest Timișoara a primit în administrare un teren în suprafață de 23.947 mp, cu destinația de spațiu de învățământ. Prima intenție manifestată de UVT vizează ridicarea acolo a unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu
Primăria Timișoara are grijă de contribuabilii săi, și pentru ca aceștia să nu uite, le reamintește că Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale începând cu data de 19 ianuarie 2026. Recomandarea este să evitați cozile clasice de la ghișee și să plătiți dările către municipalitate online. Impozitul pe clădiri, terenuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Să nu uitați, din 19 ianuarie puteți plăti taxe și impozite la Timișoara. O puteți face la casierie, online, la poștă sau la SelfPay
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, actual vicepreşedinte al Agenției Naționale pentru Sport, spune că lucrările de construcție la noul stadion din Calea Buziașului se vor relua lunea viitoare, fiind întârziate din cauza frigului. Spre finalul anului trecut, Primăria Timișoara anunța că muncitorii de la stadionul “Eroii Timişoarei” se mută la interior cu lucrările, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la stadionul LEGO se reiau pe 19 ianuarie, anunţă Cosmin Tabără
Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale. Acesta vizează în principal tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Proiectul vizează instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi. Funcționarii vor putea lucra part-time.  Scade numărul de polițiști locali. Premierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare
Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara susține astăzi Concertul „Voices & Visions”, un eveniment oferit comunității timișorene, dirijori Szabolcs Hermann și Christian Câșleanu. Concertul va avea loc la Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul, începând de la ora 19.00. Programul concertului cuprinde două părți. Partea I: BIANCA ȚIFREA / G. F. Händel:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul e așteptat la concertul „Voices & Visions” susţinut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare Profesională organizează o serie de programe cuprinzătoare adaptate nevoilor instituționale și individuale, în contextul unor importante avantaje: experiență practică (aplicații reale și excerciții interactive); cursuri personalizate adaptate nivelului și nevoilor; certificare recunoscută (la nivel national și internațional); mentorat de înaltă calitate (ghidare și susținere din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii
Universitatea de Vest Timișoara a prezentat proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. INO-Vest DigiPedia. Modele pedagogice și tehnologii educaționale pentru un învățământ autentic centrat pe elev”. Acest proiect urmărește dezvoltarea competențelor de pedagogie digitală ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pentru a proiecta, implementa și evalua activități instructiv – educative în care tehnologiile și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara ajută la dezvoltarea competențelor profesorilor din învățământul preuniversitar
Anul 2026 nu va fi unul al creșterilor spectaculoase de prețuri, dar, chiar și așa, acest domeniu va fi unul bun pentru a plasa banii în investiții. Timișoara a încheiat anul pe piața imobiliară așa cum a început, pe creștere, dar o creștere sănătoasă, cu pași normali, nu exploziv. Conform Imobiliare.ro, piața de specialitate începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prognozele imobiliare ale anului 2026 pentru Timișoara: Creșterile de preț continuă, la fel și perioada estimată de tranzacționare
ISU Timiș a intervenit miercuri dimineață în urma unei deflagrații, neurmată de incendiu, într-o anexă din curtea poliției rutiere din municipiul Lugoj. La fața locului s-au deplasat de urgență, o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere și 10 pompieri. În urma deflagrației, au rezultat 3 victime, două persoane, dintre care o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie la Poliția Rutieră Lugoj! Mai multe victime au fost transportate la spital
Episodul 6 din seria „De ce nu funcționează România” Dacă politizarea arată cine controlează statul și subfinanțarea arată cum este întreținut eșecul, fragmentarea instituțională dezvăluie mecanismul elegant prin care responsabilitatea și coordonarea sunt dizolvate zilnic. Este arhitectura invizibilă a blocajului. România nu are doar un stat slab. Are un stat fără centru – fracturat într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fragmentarea instituţională. Arhitectura neasumării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.