Grindeanu dixit: dintre actualii consilieri locali PSD, doar Idolu si Simonis vor mai fi pe lista in 2016

Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, este nemulțumit de activitatea consilierilor social-democrați în Consiliul Local Timișoara. Într-un interviu acordat TV Europa Nova, Grindeanu spune că doar doi din cei opt consilieri PSD și-au făcut treaba și vor fi trecuți pe lista partidului și la alegerile de anul viitor. Lucrurile se pot schimba însă în orice moment.

idolu si simonis

Fără să nominalizeze explicit, șeful PSD a dat de înțeles că au răspuns exigențelor sale doar Dan Idolu și Alfred Simonis. Ceilalți ar face parte din „marea masă tăcută” a consilierilor care aprobă tot ce-i trece prin cap primarului Nicolae Robu. Mai mult, Sorin Grindeanu îi acuză chiar de complicitate cu primarul Robu, care pentru el este un „one man show”. „Consiliul Local, și mă refer și la aleșii noștri, duce lipsă de personalități, care să reprezinte ceva pe domeniul lor de activitate. Asta este o problemă care trebuie rezolvată”, a mai spus șeful PSD Timiș, la televiziunea amintită. El a ținut să menționeze că evaluarea se referă la clipa de față, iar în funcție de implicarea fiecărui consilier, lucrurile se mai pot schimba până anul viitor. Consilierii locali PSD care l-au nemulțumit pe Grindeanu, făcându-se vinovați de „complicitate” cu Robu, sunt: Ramona Olteanu, Romanița Jumanca, Traian Stoia, Radu Țoancă, Andrei Petrișor și Lucian Taropa, cu mențiunea că ultimul s-a transferat anul trecut de la PP-DD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (November 3rd, 2015 at 08:28 )

Ce atâta trădare? Şi Sorin l-a trădat pe cel care-l făcuse om politic la început de mileniu III. A sărit fără să stea pe gânduri la anul 2004 în barca următorului preşedinte al PSD Timiş, care – corect- l-a răsplătit cu funcţii politice şi ministeriale ca pe un viclenuţ de rasă. Iată un viitor candidat la Primăria Timişoarei în 2016, funcţie demnă de cloaca politică din urbe. Cu declaraţia sa, dl Grindeanu şi-a pus în cap ” trupele “speciale” de apărători ale fraţilor Olteanu, Baroul de Avocaţi Petre Petrişor, Informaţiile Pidosnice ale dlui Radu Ţoancă, pe miliardarii fraţi Cristescu (în cazul lui cazul Traian Stoia-Tatăl Iubitor) şi, eheii!, pe Romaniţa Jumanca, care n-are nici o treabă cu Darius Jumanca- Galeria, dar care nu se va lăsa umilită pe de-a moaca. Şi nici moka.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO

Peste 1.000 de elevi, profesori şi oficialităţi au asistat miercuri la Timişoara, în cala Operei Române, la deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 68 a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele VII – XII. Ei au aflat despre pasiunea pentru cifre a prim-ministrului Sorin Grindeanu, despre faptul că utilizează matematica zi de zi la guvern şi că a fost chiar el participant la olimpiadă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii nu trebuie să se teamă că vor fi amendați de polițiștii locali. Ei sunt invitați să posteze pe rețelele de socializare orice informații legate de eventuale abuzuri comise de subordonații lui Dorel Cojan. PSD Timiș le transmite cetățenilor orașului de pe Bega că doar așa libertatea de exprimare va rămâne un etalon al Timișoarei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfat de la PSD pentru timisoreni: Postati pe retelele de socializare abuzurile Politiei Locale!
Peste 1.000 de elevi, profesori şi oficialităţi au asistat miercuri la Timişoara, în cala Operei Române, la deschiderea oficială a ediţiei cu numărul 68 a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele VII – XII. Ei au aflat despre pasiunea pentru cifre a prim-ministrului Sorin Grindeanu, despre faptul că utilizează matematica zi de zi la guvern şi că a fost chiar el participant la olimpiadă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu, mesaj catre olimpicii la matematica: Folosesc aceasta materie la guvern in fiecare zi / FOTO
Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Traficul pe Calea Martirilor ar putea fi deschis oficial luni, 24 aprilie. Este ultimul termen avansat de Primăria Timișoara, însă planurile ar putea fi date peste cap de meteorologii. Se anunță ploi și vreme foarte rece în zilele următoare. Circulația în zonă este restricționată de anul trecut, de când a început șantierul pentru extinderea la patru benzi a șoselei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca un termen pentru deschiderea traficului pe Martirilor. Vremea nu tine cu primaria
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top