S-o ajutam pe Carina! Viitorul unui talent remarcabil sta in mainile noastre

Carina Udriște s-a născut să trăiască pentru muzică. Are 17 ani și o mulțime de premii câștigate la concursurile la care a participat. În 2015, a fost diagnosticată cu o boală grea și singura soluție este o operație pe creier, făcută în Italia. Costă însă 25.000 de euro, bani pe care familia Carinei nu-i are. O putem ajuta să-i strângă.

carina udriste

Carina Udriște este elevă olimpică de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”. Cântă la flaut și, la numai 17 ani, este deținătoarea unui număr impresionat de premii la concursuri naționale și internaționale. Acum, adolescenta se află însă în fața unei grele încercări. A fost diagnosticată, în 2015, cu epilepsie de lob temporal, cauzată de un chist localizat în creier. E nevoie de o operație care să îndepărteze chistul care continuă să crească. Intervenția va fi făcută în martie, la o clinică din Padova, în Italia. Costă însă 25.000 de euro. Suma depășește posibilitățile financiare ale familiei Carinei și până acum s-au strâns aproape 12.000 euro. Asociația ProDurabil și-a propus s-o ajute pe Carina, convinsă că singura speranţă pentru tratament poate veni din partea comunităţii şi a oamenilor cu suflet mare. Va fi organizată, astfel, o strângere de fonduri la care sunt invitaţi toţi cei care vor s-o ajute pe tânăra artistă. Aceasta se va desfășura sub denumirea de „Trandafirul Roz” și va avea loc loc joi, 25 februarie, de la ora 18, la Hotel Timişoara, în sala Viena. Aici vor avea loc un spectacol al elevilor Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, precum şi o reprezentaţie a Carinei Udrişte. Sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să contribuie la salvarea Carinei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Companiile de electricitate vor fi amendate pentru intarzierile in reparatiile de retele

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a decis să amendeze companiile Enel şi Electrica, care administrează reţelele din zonele afectate de furtună. Sancțiunile, de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă nealimentară, vin din cauza întârzierilor cu care au fost remediate defecţiunile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile de electricitate vor fi amendate pentru intarzierile in reparatiile de retele

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pagubele de la patru școli din Timișoara depășesc, pe fiecare caz în parte, sumele oferite de guvern per total pentru repararea unităților de învățământ avariate de furtună. Primarul Nicolae Robu a publicat miercuri estimările făcute de subordonații săi pentru fiecare școală. El explică astfel de ce suma totală este de 10 ori mai mare decât cea care va fi cerută de la guvern.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria si guvernul s-au inteles doar la doua scoli. Pagubele de la Economic depasesc cu mult suma pentru toata Timisoara
Primarul Nicolae Robu face un apel la timișoreni, pe care îi roagă să-l anunțe direct dacă au încă probleme cu utilitățile. Edilul spune că lucrurile încep să revină la normal în Timișoara, dar îi roagă pe oameni să evite, în continuare, plimbările prin parcuri, unde încă nu s-a terminat degajarea crengilor și a arborilor căzuți.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu roaga timisorenii sa evite plimbarile prin parcuri si sa-l anunte daca inca nu au curent sau apa
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top