Mai vin doua Armonii! Ar trebui sa circule in regim normal pana la finele anului

La Timișoara vor ajunge, săptămâna viitoare, încă două tramvaie Armonia. Anunțul a fost făcut marți, 13 septembrie, de primarul Nicolae Robu. În depoul RATT se află deja, de câteva zile, o garnitură reabilitată care nu a intrat în teste încă. Edilul spune că toate cele trei tramvaie vor circula în regim normal până la finele anului.

armonia tramvai

Încă două Armonii vor fi aduse săptămâna viitoare la Timișoara. Una vine de la Pașcani, de unde a sosit și tramvaiul aflat de câteva zile în depoul RATT, iar una, de la Arad. Primarul Nicolae Robu vede acest lucru ca pe o mare realizare. „Vom ajunge ca în curând să avem cinci tramvaie, ceea ce înseamnă o creștere, mai ales în procente, uriașă. Cred că vor circula toate cele trei în sistemul public de transport până la sfârșitul anului. Vor fi supuse unor verificări, să nu se fi produs stricăciuni cu ocazia transportului. Se mai poate produce o zgârietură, se mai sparge un bec, lucruri de genul acesta se pot întâmpla. Se fac remedierile de rigoare, apoi se intră în teste, la fel cum s-a întâmplat cu celelalte două. Producția este acum omologată, deci e ceva mai simplu. La început s-a impus omologarea primelor exemplare, care reprezentau și prototipurile” a declarat Robu.

Contractul încheiat de PMT cu asocierea Electroputere VFU Pașcani și Astra Vagoane Călători Arad prevede modernizarea a 30 de tramvaie în patru ani. Prețul pe bucată este de aproximativ 500.000 euro și, în afară de șasiu, totul este recondiționat. Tramvaiele au și încălzire în scaune, și climatizare, și sistem de supraveghere video cu nouă camere. Au fost trimise la reabilitare, în total, către fabricile din Arad și Pașcani, 14 tramvaie. Primele garnituri înnoite circulă pe liniile RATT din vara lui 2015.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

gica a spus: (September 13th, 2016 at 20:41 )

o sa intre in test la sf.asteapta,spui primarie,ratt,sdm,erc.Poti sa tragi apa.

Andrei a spus: (September 16th, 2016 at 15:42 )

Oradea are 10 Siemens ULF cumparate noi noute si noi remodernizam,,,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara

Dacă tot a „rezolvat” problema întârzierilor autobuzelor și tramvaielor, de ce nu și-ar extinde RATT activitatea? S-ar putea ocupa, de exemplu, de iluminatul stradal și de luminițele colorate de sărbători! Consilierii locali au fost de acord cu realizarea unui studiu prin care acest serviciu să poată fi atribuit direct regiei de transport. RATT ar trebui să devină însă societate comercială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu

Comitetul Executiv al PSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din Cabinetul Mihai Tudose. Lista a fost votată cu o singură abținere, aparținând lui Nicolae Bănicioiu. Din noul executiv vor face parte mai mulți miniștri care au activat și în Guvernul Grindeanu și apoi au votat împotriva acestuia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Exit Festival are cel mai puternic line-up din istoria sa de 17 ani, cu headlineri precum The Killers, Liam Gallagher, Years & Years, Rag'n'Bone Man, Jake Bugg sau Hardwel. În Cetatea Petrovaradin vor fi peste 20 de scene, pe care vor urca peste 100 de artiști. Hai să fii parte din această poveste.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jason Derulo si Roisin Murphy vin la Exit
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top