Teatrul Merlin, multipremiat din nou la un festival, cu „Tinerete fara batranete”

Unul dintre cele mai notabile spectacole ale Teatrului pentru Copii „Merlin” continuă să adune premii peste premii! Este vorba despre „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care, de această dată, și-a luat partea leului la Pitești, la a șasea ediție a Festivalul pentru copii „Așchiuță”.

tinerete-fara-batranete-merlin2

Numeroase spectacole valoroase ale teatrelor de animație din București, Râmnicu-Vâlcea, Oradea, Cluj-Napoca, Ploiești, Galați și Timișoara au fost prezentate la Pitești. Păpușarii de la „Merlin” au adus una dintre cele mai apreciate și mai tulburătoare producții din repertoriu. Este vorba despre „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, în regia lui Toma Hogea, din a cărui distribuție fac parte Laurențiu Pleșa, Alex Pîntea, Octavia Petrișor, Radu Văduva, Consuela Egyed, Maria Gornic, Luana Uncruțiu, Adriana Sâncrăian, Adrian Roșu și Cecilia Rodean. Timișorenii au luat cele mai multe premii! Astfel, ei au adus acasă atât Marele premiu „Florin Dumitru” și trofeul festivalului, cât și premiul pentru regie, acordat lui Toma Hogea, diploma pentru muzică originală, care i-a revenit compozitoarei Anda Tăbăcaru Hogea, dar și diploma pentru expresivitate și plastică corporală, decernată lui Alex Pîntea, interpretul rolului „Calul”. De asemenea, Laurențiu Pleșa, managerul de la „Merlin”, a primit din partea juriului diploma pentru viziune în management. „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” nu este doar un spectacol pentru copii, ci unul pentru toate vârstele, și va fi jucat, din nou, în luna octombrie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La 40 de zile după Paşti, în joia celei de-a şasea săptămâni după Sărbătoarea Învierii Domnului, se sărbătoreşte Înălţarea sau, popular, Ispasul. După Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inaltarea Domnului: Au trecut 40 de zile de la Paste
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top