Elevii de la Moisil au „curatat” premiile unui concurs international de la Oradea

Echipa Liceului Teoretic „Grigore Moisil” a venit încărcată de premii de la un important concurs internațional de fizică și chimie desfășurat la Oradea. Cei trei elevi de clasa a XII-a, câștigători ai mai multor competiții, au fost, și de această dată, cei mai buni.

moisil

„Memorialul Schwartz” este un concurs internaţional de fizică şi chimie care se desfăşoară anual la Oradea. Competiția este un eveniment cu tradiție, care a ajuns, în acest an, la ediția cu numărul 26! Invitați speciali au fost acad. dr. Zoltán Trócsányi, de la Universitatea din Debreţin, acad. dr. Ferencz Krausz, de la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, şi dr. Péter Raffai, de la Universitatea „Elte” din Budapesta. Elevii înscriși trebuie să treacă prin două probe: una de rezolvare de probleme de fizică și chimie, respectiv una experimentală, denumită „Trioda”. Timișorenii de la „Moisil” au luat partea leului. Ei au obținut marele premiu, pentru cel mai mare punctaj din concurs, premiul I și premiul II la proba de rezolvarea de probleme, prin Codrin Paul Oneci și Andrei Mohuț, dar și locul II și III la „Trioda”, prin Vlad Arambașa și Codrin Paul Oneci. Cei trei adolescenți sunt elevi în clasa a XII-a și au câștigat, de-a lungul timpului, mai multe concursuri naționale și internaționale de fizică și astrofizică.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top