Pentru biciclete nu-i buna vremea, pentru scutere da

Dacă polițiștii locali așteaptă încă vremea bună pentru a ieși la pedalat, pentru scutere e numai bine! Poliția Locală a anunțat că, din această săptămână, 10 agenți vor patrula motorizat, pe două roți.

Poliția Locală „dezmorțește” scuterele din dotare. „Un număr de 10 de polițiști locali, atât de la circulație rutieră, cât și de la ordine publică, instruiți în privinţa respectării regulilor de trafic, vor fi mai operativi în teren la semnalarea problemelor cetățenilor, precum și la solicitările acestora, deoarece motoscuterele oferă mobilitate, eficiență și rapiditate, în special în zonele aglomerate din trafic sau în zonele mai îndepărtate din cartiere”, au transmis reprezentanții instituției. Patrulele pe scuter vor acoperi tot orașul, nu doar zona centrală. Zilele trecute, cei de la Poliția Locală au anunțat că zecile de biciclete pe care le deține instituția condusă de Dorel Cojan încă așteaptă vremea bună pentru a fi scoase pe traseu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

probega a spus: (May 17th, 2017 at 06:46 )

Cojan e monumental.

 
Costel a spus: (May 17th, 2017 at 09:15 )

Pai pentru scutere nu trebuie sa depui nici un efort….

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com