Ministerul Administraţiei şi Internelor va supune dezbaterii publice un proiect de lege care modifică legislaţia care guvernează administraţia locală. Modificările vizează validarea mandatelor consilierilor şi constituirea consiliilor locale şi judeţene.
„Tutu Complex”, ultimul romantic in jungla politica din Romania
A intrat în politică ca un om de dreapta, dar a ajuns preşedintele unui partid de centru-stânga. A avut încredere în Vosganian şi în fostul UFD, acum merge pe mâna lui Vadim Tudor. Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş, este probabil ultimul om care crede că, fără bani, se mai poate face politică de calitate.
Danzio ramane in lupta pentru locul al treilea
BCM Bega Danzio Timişoara a pierdut bătălia pentru primele două poziţii. Timişorencele au fost învinse şi în cea de-a doua partidă cu Satu Mare, iar acum continuă lupta, dar pentru clasarea pe poziţia a treia.
Programul curateniei de primavara
Maşinile Retim vor ridica, miercuri, deşeurile în perimetrul Calea Bogdăneştilor (între Bd. Cetăţii şi Circumvalaţiunii) – Circumvalaţiunii (până în str. Nera) – str. Nera – str. B. P. Haşdeu.
Intreruperi de curent
Compania Enel anunţă, pentru miercuri, întreruperi de energie electrică în Timişoara şi câteva comune din judeţ. Acestea sunt cauzate de lucrări de întreţinere la reţeaua electrică.
Apa calda si caldura oprite
În vederea continuării unor lucrări de investiţii în centralele termice, miercuri, între orele 9 şi 13, va fi întreruptă furnizarea apei calde şi a căldurii la CT „Dunărea” şi PT „Lic. CFR”.
Ca la 70 de ani, fara griji si full de bani
Până să se decidă europenii dacă şi când şi cum renunţă la energia nucleară, o replică a seismului care a afectat Japonia scutură industria de televiziune. Televiziunea publică elveţiană cenzurează serialul de desene animate The Simpsons.
- 1
- 2