Cojocari: „Ce, nu am dreptul sa intru ca suporter pe teren?”

Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara, e convins că, fiind suporter, nu are nevoie de o aprobare specială pentru a intra pe teren la meciurile lui Poli. Poate aşa ar sta lucrurile dacă ar fi brancardier sau pompier, dar regulamentele FRF nu prevăd deloc facilităţi de acest gen pentru suporteri.

„Am fost în calitate personală, particulară, pe teren la meciul cu Sportul Studenţesc. Sunt microbist de la zece ani şi am acest drept de la viaţă. Să fie asta toată grija oamenilor, eu mă duc personal acolo. Am fost şi i-am încurajat pe băieţi am dat cuba cu ei. Atât, nu am stat pe teren. Pe teren voi sta la ultimul meci cu Dinamo, atunci când luăm titlul, când jucăm cu titlul pe masă. Ce, nu am dreptul să intru ca suporter pe teren? Eu de la 11 ani mă duc cu Poli peste tot”, ne-a declarat Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara. La meciul cu Sportul Studenţesc, acesta a stat la ieşirea din tunel. Ulterior, el a apărut, fugitiv, în unele imagini difuzate de televiziuni, în zona vestiarelor. Toate bune şi frumoase, probabil că toţi suporterii ar vrea să stea pe teren când joacă echipa lor favorită. Regulamentele FRF spun însă clar cine are voie în incinta terenului de joc şi a vestiarului, în afară de jucători: antrenori, delegaţi, medici şi masori din partea ambelor echipe, dar nu mai mult de şase de fiecare parte. Au acces în aceste zone, de asemenea, medicul delegat de către organul sanitar, cu trusă medicală, şoferul autosanitarei şi 2-4 brancardieri echipaţi corespunzător, personalul formaţiunii de pompieri cu mijlocul auto pentru intervenţie, cel mult un fotoreporter de la fiecare organ de presă, 8-12 copii de mingi, în vârstă de minimum 12 ani, reprezentanţi ai societăţilor de protecţie şi pază. La vestiare şi pe culoarele de acces, regulile sunt şi mai stricte: aici nu au voie decât conducătorii celor două echipe, maximum două persoane de la fiecare club, observatorii cu delegaţie, persoanele înscrise în raportul de arbitraj, jucători, antrenori, medici, masori, delegaţi, din partea fiecărei echipe, reprezentanţii forţelor de ordine, în caz de incidente. Nu ştim în care dintre aceste categorii intră Ioan Cojocari. În trecut, pentru a fi pe teren la meciurile favoriţilor, el a apelat la un alt tertip, acreditându-se ca reporter din partea ziarului Primăriei Timişoara. „Nu dorim să comentăm. Domnul Cojocari nu a fost în zona vestiarelor”, au declarat surse din cadrului clubului Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

gigi a spus: (aprilie 11th, 2011 at 18:12 )

prietene, asta nu e echipa lu ma-ta! esti doar un parvenit ordinar care a dat clubul asta despre care spui ca-l iubesti lui zambon. din nefericire memoria colectiva e usor de sters. in mod normal tu ar trebui sa fi declarat persona non grata la jocurile lui poli.
apropo, domnul cojocari plateste din propriul buzunar pentru a vedea jocurile echipei de suflet?

BERE a spus: (aprilie 11th, 2011 at 18:30 )

bey GIGI !
sa tzi-o trag !
vez ca punem serviciul special de la politia locala pe urmele tale si dracu te i-a. ce-ai mah cu domnu SECRETARE COJOCARE ??????????????
vrei s-o furi ? te curentam de nu te vezi ; la mufa si picere si …intre…

zambon a spus: (aprilie 11th, 2011 at 18:33 )

cojocari e mio amico. noi facut doar bine la poli. dus clubul la dragasani apoi la bucuresti.

anonim a spus: (aprilie 11th, 2011 at 20:17 )

Noi nu te vom uita cojocari
Cum de la italian ai luat banii
Un preț tu ne-ai fixat
Și ne-ai amanetat
NOI NU TE VOM UITA, OM DE CĂCAT!

polistul a spus: (aprilie 11th, 2011 at 20:47 )

Cum nu e ecdhipa lu măsa? De când e Cojocari la primărie, Poli a fost echipa lu mă-sa şi-a lu tat-su. Noi suntem proşti că permitem la astfel de specimene să ne reprezinte.

Aurel a spus: (aprilie 11th, 2011 at 22:14 )

Noi comentam si parvenitul asta isi vede bine mersi mai departe de afacerile lui profitabile cu statul.

david buzescu a spus: (aprilie 12th, 2011 at 08:17 )

Un parvenit si un circar. Dar noi suntem vinovatzi ca el exista.

zmau a spus: (aprilie 12th, 2011 at 08:53 )

oare ce ar fi fost sa intre toti cei peste 30 de mii de suporteri in timpul jocului cu steaua? baiatul asta se comporta ca un stapan pe plantatia lui de negri. are o nesimtire ireala…

timisorean a spus: (aprilie 12th, 2011 at 09:07 )

Dacă vreţi ca acest nesimţit să rămână în continuare, există o singură soluţie: VOTAŢI CIUHANDU!

tati a spus: (aprilie 12th, 2011 at 09:11 )

asta e cel mai mare polist din lume!

utc a spus: (aprilie 12th, 2011 at 09:50 )

mai „timisoreanule”, securitatea il tine pe asta in functie , nu ciuhandu. adica marea alianta cu felix si ilescu i s-ar potrivi de minune. asa ca votati robu-utc!

coco a spus: (aprilie 12th, 2011 at 10:11 )

cojo e numai unul!

ramsey a spus: (aprilie 12th, 2011 at 14:08 )

Asta e mare suporter al echipei?N-a platit la viata lui nici un bilet la vreun meci al echipei.Macar cu atat sa fi ajutat echipa.Un milog cacanar.A fost in toate deplasarile echipei(inclusiv la Chisinau,mai recent) si evident pe banii dati echipei de Consiliul local,adica pe bani publici.Este abonat la masaj de cateva ori pe saptamana la maseurul echipei.Asta-i fauna care a profitat si profita din plin de Poli si sunt convins daca maine ar fi altul in locul lui Iancu,l-ar pupa in cur in secunda 2 iar lui iancu i-ar da un picior in cur.Vai si amar…

BERE a spus: (aprilie 12th, 2011 at 14:52 )

domnu SECRETARE COJOCARE e cel mai tare. v-o da in bot la totz. este destept si stie legea ca nime altu. sa treiasca dom COJocare ciel mai bun secretare de pina acu si viitor PRIMARE de TIMISOARA. O SA REMINE IN ISTORIA BANATULUI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! dumnezau sa-l alduiasca si hogineasca cand o sa pliaca intrz sfintz. sa tacetz prostilor si invidiosilor. suntetz niste comunishte imputzite. dom” COJOCARE reprezinte viitorul; si pe iel o sa-l voteze 95% din popolatzie.asha sa stitz. uraaaaaaaaaaaaaaaaa dom’ COJOCARE si la mai mare.tote femeile sunt in limba dupe dumnevostra. aratatz cool si tare viril ca un taure de prasila.

pt bere a spus: (aprilie 12th, 2011 at 15:15 )

mai ” bere”, cat de bolnav psihic poti sa fii, sa te dai altul si sa faci pe mult mai prostul, cand tu chiar esti foarte prost?:))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.