Noroc cu Zicu!

E clar: Poli nu poate fără Zicu! Acesta e golgeterul absolut al Ligii I, cu 15 reuşite, şi, când nu marchează, reuşeşte pase magistrale. Aşa a fost şi miercuri, când, în etapa intermediară, Poli era să se facă de ruşine acasă, fiind condusă de Astra cu 2-0. Au contribuit din plin la nervozitatea din tribune si de pe teren deciziile arbitrului Georgian Ionescu.

Câteva mii de timişoreni au venit la stadion, în mijlocul săptămânii, la o oră la care nu mai erau demult obişnuiţi să vadă un meci de fotbal, pentru a-şi încuraja favoriţii în încercarea lor de a trece în faţa Oţelului. Etapa intermediară a început cum nu se poate mai prost pentru fanii viola, care şi-au văzut echipa preferată condusă încă din minutul 17. Astra Ploieşti s-a dovedit o nucă greu de spart pentru timişoreni. Dusan Uhrin a trimis în teren următorul „11”: Pantilimon, Helder, Luchin, Cisovsky, Ignatjevic, Curtean, Alexa, Bourceanu, Zicu, Magera şi Axente. Zicu a avut prima ocazie a meciului, când a tras violent în bară, însă cei care au deschis scorul au fost oaspeţii, după ce Miranda a reluat, din doi metri, în poarta lui Pantilimon. Scorul a rămas neschimbat până la finele primei reprize, deşi alb-violeţii s-au apropiat, de mai multe ori, destul de periculos de poarta apărată de Cătălin Grigore. A crescut însă tensiunea nervoasă, mai ales după ce Zicu, revenit în teren după suspendarea din meciul cu Steaua, a primit cartonaş galben pentru simulare. Golgeterul Ligii I a fost faultat în careu, însă centralul Georgian Ionescu a văzut cu totul altceva şi l-a avertizat pe Zicu. Ionescu a fost retrogradat acum doi ani de Comisia Centrală a Arbitrilor, după ce a făcut praf Supercupa României, fiind trimis să arbitreze în ligile inferioare. El a fost desemnat să conducă la centru meciul dintre Poli şi Astra după ce Alexandru Tudor, numit iniţial, a fost şi el suspendat pentru greşelile din meciul Universitatea Cluj – Dinamo. În prelungirile primei reprize, acelaşi Zicu a scăpat singur spre poartă, dar acţiunea sa a fost oprită pe motiv de ofsaid. La începutul părţii a doua, Uhrin a fost nevoit să facă prima schimbare, trimiţându-l în teren pe Iulian Tameş, care i-a luat locul lui Curtean, accidentat în urma unui contact cu un jucător advers. Alb-violeţii au alergat continuu după egalare, dar cei care au înscris au fost tot oaspeţii. Arbitrul Georgian Ionescu a judecat total opus o fază similară celei în urma căreia Zicu a primit „galben” pentru simulare şi a indicat penalty pentru ploieşteni. N’Doye a transformat lovitura de pedeapsă, reducând la tăcere un întreg stadion. Alb-violeţii au redus din handicap în minutul 72, când Zicu a marcat din penalti-ul pe care tot el îl obţinuse. Gazdele au avut posesie covârşitoare în repriza a doua, când Astra s-a mulţumit să facă figuraţie pe teren şi să se apere. Insistenţa a dat roade, iar Zicu l-a găsit magistral pe Zăgrean, care a împins mingea în poarta lui Grigore, din zona punctului cu var. În minutul 90, Alexa a văzut direct „roşu”, după ce a călcat un adversar. S-a terminat 2-2, dar fanii alb-violeţilor au de ce să fie nemulţumiţi, Poli ratând o ocazie imensă de a depăşi, la puncte, liderul Oţelul.

[nggallery id=331]

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați

Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Șantierul sectorului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva stă bine nu numai la capitolul structuri realizate, dar lucrurile merg bine și la cele două tuneluri. Se lucrează în continuare în regim permanent la structura de rezistență a ambelor galerii ale tunelului 2, de altfel și cel mai lung dintre cele două tuneluri de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se forează galeriile de legătură între cele două direcții ale tunelului principal de pe Margina – Holdea/FOTO
Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.