Medicii de la Clinica I de Ortopedie a Spitalului Județean investighează, în premieră, un posibil caz de elefantiazis. Pacientul este un arădean de 25 de ani, care va fi supus unei intervenții, după stabilirea clară a diagnosticului.
Dumitru Sârb povestește că, de când se știe, a avut un picior mai mare decât celălalt. ”Așa m-am născut. Am copilărit la sat. Mă jucam cu ceilalți copii, dar nu am putut să merg niciodată cu ei la scăldat. Când aveam 14 ani, piciorul a început să se umfle din ce în ce mai tare. Acum am ajuns la spital pentru că nu mai puteam să merg”, spune tânărul. Din cauza bolii, el nu a avut niciodată o viață normală. Nu a lucrat nicio zi, nu-și găsește nici haine și nici încălțăminte potrivite. Ortopezii îl investighează atent, pentru a-i pune cel mai corect diagnostic. După ce vor stabili exact cauza bolii, medicii se gândesc la intervenţie. Investigațiile asupra pacientului au fost făcute cu specialiști italieni și austrieci, iar în zilele următoare vor fi trase primele concluzii. “Trebuie să fim bine lămuriţi, lucrăm şi cu chirurgii plasticieni, care nu au mai văzut un astfel de caz. Nu putem să tăiem şi gata. Bolile rare sunt foarte dificil de tratat. Vrem să-i redăm funcţionalitatea piciorului şi să nu lăsăm situaţia să evolueze spre distrucţia oaselor”, spune prof. dr. Horia Vermeşan, unul dintre medicii care au în grijă pacientul. Elefantiazisul este o boală care se manifestă prin îngroşarea anormală a unor regiuni corporale, mai ales a membrelor inferioare, prin inflamarea ganglionilor şi a căilor limfatice din ţesutul conjunctiv. Boala poate fi moştenită sau dobândită prin infectarea cu un parazit.
Comentarii prin facebook